SCM Timișoara suferă al doilea cel mai sever eșec al sezonului

Baschetbaliștii Timișoarei au câștigat sfertul inaugural și au condus la pauză în deplasarea de sâmbătă după-amiază pe terenul liderului din Sibiu, care s-a descătușat la reluare cu sferturi adjudecate la 13-14 puncte, provocând alb-violeților a doua cea mai drastică înfrângere din actualul campionat: 97:71 (42:43).

Desprinși marți la două puncte în fruntea clasamentului grație triumfului la limită de la Cluj în duelul primelor două clasate dar și susținuți de un public numeros în jocul televizat de la ora 17:15, sibienii păreau a avea toate atuurile pentru a valorifica avantajul terenului propriu, însă oaspeții timișoreni le-au reamintit până la pauză că îi depășeau în runda inaugurală din Top6, în sala ”Constantin Jude”, forțându-i pe cei de la BC CSU să tragă serios la reluare pentru a se revanșa la debutul în retur.

Ceea ce au și reușit în cele din urmă, cu vârf și îndesat, pe sferturi 21:24, 21:19, 27:13, 28:15, o diferență de 26 de puncte depășind-o pe cea însumată din victoriile tur-retur ale celor de pe Cibin în dauna bănățenilor în Grupa A valorică a sezonului regular, pe-atunci cu câte 12 puncte avans, 90:78 în centrul țării.

În cinciul Coconea, Randolph, Brown, Stojadinovic, Vukosavljevic, oaspeții au început meciul mai bine, printr-o aruncare precisă de la distanță a lui Stojadinovic în primul minut și alta a lui Brown în minutul 3, scor 0:6, fără a se lăsa conduși absolut deloc în sfertul inaugural, adjudecat cu 21:24.

Mai mult, și al treilea coș al bănățenilor era semnat tot de la distanță, și tot de Stojadinovic, în replică promptă în minutul 4 la o aruncare similară a lui Lucas Tohătan, scor 3:9. Cooper Williams egala pentru lider la mijlocul primului sfert, coș cu fault și 11:11, însă Randolph a devenit puțin mai apoi al treilea marcator al vizitatorilor, fructificând a doua aruncare liberă, 11:12, iar Brown a fost din nou precis, 11:14.

Din minutul 7 și cu Diculescu, Pesakovic și Komatina, elevii lui Cristian Bota au restabilit un minut mai apoi avantajul de 6 puncte, primele două pentru centrul Vladan Vukosavljevic, completat peste încă nici un minut de Komatina, de la distanță… 15:24.

Final al primului sfert dominat însă de gazde, Cooper Williams, Gavriloaia și Falker înscriind într-un minut: 21:24.

Tot oaspeții au marcat primii și în sfertul II, în primele 7 secunde, prin Cătălin Baciu, intrat în locul lui Vukosavljevic, însă sibienii au răsturnat în premieră scorul în următoarele nici două minute, 27:26, prin ”liberele” lui Tamulis și coșurile lui Hardy și Falker.

Și totuși, Brown i-a readus pe timișoreni în avantaj, așa cum mai izbutea tot în minutul 13 și Pesakovic, grație a trei aruncări libere… 30:31.

Avantajul a alternat cu marje în general minime, consemnându-se și 3 scoruri de egalitate, două semnate de Octavian Popa-Calotă, intrat și el în teren, ultimul înaintea pauzei, 38:38 în minutul 18. Iar după 20 de minute, surprinzător, SCM Timișoara era la conducere, ce-i drept minimă, 42:43, handicap redus de Brosser cu 8 secunde înaintea pauzei.

Sibienii au ratat primele lor 3 aruncări după pauză, dar până la urmă Hardy le-a deschis contul, preluând conducerea, 44:43, și din nou el, după ce marca și Vukosavljevic.

Tamulis a recuperat apoi în apărare iar același Hardy a finalizat, Tamulis evidențiindu-se apoi și pe atac, completat de Hardy. Iar într-un tandem al marcatorilor, cei 2 s-au completat reciproc pentru a semna desprinderea lui BC CSU Sibiu la 59:46 în primele 4 minute după pauză.

Abia după mijlocul sfertului trei au înscris și timișorenii, prin Brown, de la distanță, reducând la 63:49. Mai aveau oaspeții forța să rămână în joc? Ardelenii i-au pus la încercare și prin Philmore, faultat în două rânduri și precis din aruncările libere, 67:50. Iar tot el avea să dea replica la coșurile lui Vukosavljevic, bănățenii încheind totuși ceva mai bine, din ”liberele” lui Pesakovic în ultimul minut al sfertului trei… 69:56.

Eforturile din prima jumătate a meciului i-au expus însă la începerea ultimului sfert, abordat în forță de lider, în căutarea desprinderii decisive. Semnată în nici două minute de Tamulis, Falker, același baltic Tamulis din aruncări libere și Hardy de la distanță… 78:59. Rezistența vizitatorilor era înfrântă.

Diferența finală de 26 de puncte avea să fie atinsă încă înaintea mijlocului sfertului patru, prin Mirel Dragoste, 86:60, iar sibienii au și depășit-o apoi în penultimul minut, 97:70, după un ușor reviriment bănățean cu 6 puncte consecutiv.

SCM Timișoara s-a ținut tare o repriză dar n-a fost departe de a înregistra cel mai sever eșec al sezonului, rămas totuși cel fără Vukosavljevic în echipă la Craiova, 93:65 la finele sezonului regular, suferind a doua înfrângere consecutivă afară, de astă dată nu la limită, precum în Trivale, ci într-o notă nu neapărat foarte surprinzătoare, pe terenul primei clasate.

Pentru care Hardy a înscris 17 puncte în cele mai multe minute jucate din tabăra gazdelor, 28, completat de Tamulis cu 16 și Philmore cu 15, în nici 25 de minute fiecare. Alți marcatori ai trupei lui Dan Fleșeriu, Tohătan cu 10 puncte, Falker cu 9 dar și 8 recuperări, capitol la care gazdele au dominat clar în general, 43-31, tot câte 9 puncte semnând și Pratt respectiv Cooper Williams, iar Dragoste opt și Gavriloaia respectiv Brosser câte două.

Semnificativ, amfitrionii i-au jucat pe toți cei 12 componenți convocați, dintre care 7 în marja a 19 până la 28 de minute, moderat. Probabil și cu gândul la ”sfertul” eliminatoriu de miercuri, acasă cu ”clienții” din Bănie.

Bota în schimb s-a raportat la 10 jucători, Stojadinovic și Brown trecând pragul a 30 de minute jucate, acesta din urmă fiind și cel mai prolific, cu 15 puncte, însă și 5 recuperări, aidoma lui Diculescu și Randolph. Au mai înscris Pesakovic, 11 puncte, Popa-Calotă și Randolph câte 10, Vukosavljevic 9 iar Stojadinovic și Baciu câte opt.

Urmează pentru alb-violeți manșa I acasă a sferturilor Cupei României, miercuri de la ora 17 cu CS Dinamo Știința, care a trecut acasă în campionat cu 85:73 de constănțeni, în grupa a doua valorică, timișorenii având apoi în program și primirea campionilor orădeni, iar ulterior deplasarea retur în capitală și ieșirea la Cluj.

Clasamentul actualizat în Top6, pe coloana dreaptă. Iar prima rundă a returului continuă.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× noua = 27

 


Ultimele articole din categoria Baschet: