SCM Timișoara, vizitată de unica echipă pe care n-a învins-o în acest sezon, SCMU Craiova

Pauza competițională de modă nouă din luna februarie a trecut iar prima zi din martie va aduce jocul inaugural al ultimei runde a turului în Top6, SCM Timișoara – SCMU Craiova, vizitatorii de pe podium din Bănie fiind singurii de care alb-violeții de pe Bega n-au dispus în ediția în curs. Într-adevăr, bănățenii învinși la limită în ultima lor apariție, în Trivale, s-au înclinat tot la limită și oltenilor în partida din ”Constantin Jude” din Grupa A valorică, pierzând apoi drastic în Dolj la finele respectivei faze, în absența lui Vukosavljevic și deja cu biletele pentru Top6 în buzunar.

Timișorenii au jucat acum două săptămâni și jumătate ultimul meci al etapei a patra în Top6, 86:85 pentru argeșeni la Pitești, și vor inaugura vineri de la ora 18 runda a cincea în elita valorică, în încercarea de a trece și de unicul oponent căruia nu i-au venit de hac, SCMU Craiova.

Însă dacă oltenii i-au învins tur-retur pe bănățeni în grupa valorică 1-8 din faza I a Ligii Naționale de baschet masculin, în schimb bilanțul adversarelor de vineri seară din ”Constantin Jude” în Top6 este în contrastantă oglindire, timișorenii cu 3 victorii la rând în dauna ardelenelor, prin care le-au făcut un favor indirect celor din Bănie, iar craiovenii cu 3 înfrângeri în fața acelorași formații, și-anume mai întâi una acasă, 78:80 cu orădenii, iar apoi două suficient de clare în deplasare, la 15 puncte handicap la Cluj respectiv la nouă pe Cibin.

Sibiu în care vor descinde elevii lui Cristian Bota săptămâna viitoare la startul returului, dar abia după ce gazda BC CSU va fi tras cortina abia marți de la ora 19 peste runda ce stă să înceapă, în deplasare la clujeni. Iar ulterior ieșirii în Ardeal, primul pas pentru timișoreni contra dinamoviștilor pe drumul spre turneul Final4 al Cupei României.

Primul meci este însă și cel mai dificil, cu atât mai mult cu cât craiovenii vor căuta să-și conserve punctul ierarhic avans în fața campionilor din Oradea. Cristian Bota a căutat să-și mențină elevii în priză, testându-i vineri și sâmbătă contra alb-violeților din Kecskemet, prin victorii cu 90:85 și 75:65 în care n-a fost implicat internaționalul convocat Dragoș Diculescu, iar în cel de-al doilea meci nici coșgheterul Vukosavljevic: ”Chiar dacă nu s-au jucat la intensitate foarte ridicată, au fost utile. Ne-au arătat unde mai avem de lucrat”.

Prioritatea semnalată de antrenorul Bota a fost identificată, ”sper că vom reuși să jucăm la fel sau chiar mai bine decât înainte de întreruperea campionatului. Meciul cu Craiova este important pentru noi, căci vine după această perioadă de acumulări fizice și psihice. Avem nevoie de susținerea suporterilor, pentru că întâlnim o formație valoroasă, cu un parcurs foarte bun până acum”, de notat fiind aspectul că intrarea în tribuna sălii ”Constantin Jude” este liberă.

La lucru va fi văzut și selecționabilul timișorenilor în reprezentativa de seniori a României, învingătoare joi și duminică la Ploiești cu Macedonia și la Priștina cu Kosovo, Dragoș Diculescu debutând oficial cu această ocazie în ”tricolor” prin a juca 11 minute și 34 de secunde în Prahova și exact nouă minute în deplasare. În lotul care n-a izbutit accederea în calificări dar a fost direcționat spre a treia rundă de recalificări din august s-a aflat și un component al craiovenilor, Bogdan Popa, unicul însă care n-a jucat deloc în aceste ultime două întâlniri din FIBA EuroBasket 2021 pre-qualifiers, cu mențiunea că pe convocatorul inițial al pregătirii ”dublei” s-a numărat și Cătălin Baciu, pivot al ”violeților” nevoit a se întoarce la Timișoara înaintea partidelor din pricina unor probleme medicale la mână. 

Utilizat la ”națională”, tânărul în vârstă de 19 ani transferat de bănățeni în vara anului trecut de la Steaua București nu a ratat nici unul din cele 20 de jocuri pe care SCM Timișoara le-a disputat în acest sezon, dintre care 18 în campionat și două în Cupa României, având medii de 5,2 puncte, 2,9 recuperări și 2,1 pase decisive în meciurile ligii, cu o eficiență de +7,9, respectiv 10 puncte pe partidă în Cupa României. Diculescu a mărturisit după debut pentru bc-tm.ro că ”de-acum 7 ani, când am primit prima convocare la un lot național de juniori, în mintea mea s-a născut visul de a juca pentru prima reprezentativă de seniori a României. A fost un moment cu totul și cu totul special, un sentiment extraordinar, întrucât munca depusă în toți acești ani își spune cuvântul. A fost, de altfel, o onoare și o mândrie să reprezint România și sper ca în viitorul apropiat să pot face asta din ce în ce mai bine!”

Dacă echipa s-a regăsit sub panouri grație îndrumării din partea lui Cristian Bota, după ce cu Perisic la timonă înregistra și eșecul la limită acasă din turul Grupei A valorice contra craiovenilor, SCM conturând 8 victorii cu noul antrenor, de două ori mai multe decât înfrângerile, în schimb în birourile administrative ale clubului timișorean bântuie frisoanele deciziei din partea forului FIBA în ceea ce privește achitarea eșalonată a datoriilor pe adresa unor foști jucători, până la anumite date termen limită, nerespectarea cerințelor impuse inducând noi amenzi. În cuantum de de 15.000 de franci elveţieni dacă până la 31 martie nu vor fi efectuate plăți în valoare de 33.024 euro și 21.500 dolari în contul uneia dintre deciziile Tribunalului de Arbitraj Baschetbalistic, respectiv 5.508 euro și 3.633 dolari în contul unei alte decizii. Ulterior, sume mai mici necesită a fi plătite până cel târziu la finele lunii august.

O mare apăsare pentru clubul de ordin public, efect al opțiunii achiziționării în trecut fără acoperire financiară a încă unui grup de sportivi străini, în sensul continuității unei strategii de acest tip mereu păguboase, viziune deșartă ca parte a problemei din cercul vicios ce ține captiv jocul sub panouri din Carpați.

Programul etapei a V-a și clasamentul în Top6, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Baschet: