Şi România U18 în nota reprezentativelor juvenile ale baschetului românesc: depăşită dar în limita aşteptărilor

După ce a pierdut la 18 respectiv 5 puncte primele două jocuri din Grupa D a Diviziei B în Campionatul European de baschet feminin sub 18 ani, început joi la Timişoara şi Oradea, selecţionata României nu se mai putea aştepta la altceva decât un sever eşec în ultimul meci al seriei, cu locul 3 mondial Ungaria, învingătoare în această seară în sala „Constantin Jude” cu 87:57 şi câştigătoare a grupei.

Şi reprezentativa de fete sub 18 ani a României se înscrie în nota rezultatelor modeste, pline de înfrângeri dar în nota normalului, înregistrate de selecţionatele feminine respectiv masculine ale F.R. Baschet în competiţiile eşalonului secund continental, Divizia B, semn că şi „valul de mâine” este tot sub standardul valoric european.

Eşecul din această seară a fost aşadar mai mult decât firesc, la părţi bune înscriindu-se aspectul că selecţionerul Florin Covaciu a utilizat, ca şi joi respectiv sâmbătă, toate cele 12 baschetbaliste convocate, care au căpătat experienţă într-o competiţie oficială tocmai în faţa unei grupări de podium la nivel mondial.

De ce Ungaria poate şi este la un nivel la care baschetul carpatin doar ar putea visa, şi de ce România pare a bate pasul pe loc, iată un larg subiect de discuţie, mai ales că în iunie 2015 Ungaria şi România vor găzdui laolaltă EuroBasket Women, întrecere rezervată senioarelor, dar Sporttim nu mai plictiseşte prin a tot repeta aceleaşi evidenţe, cât se poate de străvezii, totul reducându-se la vorba „cum îi creşti, aşa îi ai”, pentru a nu adăuga şi un trist „dar vai că nici măcar nu-i creşti. Doar te prefaci…”

În fine, revenind pe pilot automat, ce şi cum ca în anul I, Ungaria – România a fost 87:57, la pauză 33:30, pe sferturi 13:13, 20:17, 34:12, 20:15, Paula Lenart evoluând cel mai mult, 32 de puncte, şi marcând cele mai multe puncte, 16, cu 9 recuperări, urmată de Ferariu, cu 12 puncte, şi Kelemen, cu 9.

Selecţionerul Covaciu a început în cinciul Debreczi, Ferariu, Lenart, Neagu, Peter, dintre care timişoreanca Neagu a jucat sub 10 minute. Weninger, cu 19 puncte, Dubei, cu 17, şi Kuttor, cu 11, au fost principalele marcatoare ale maghiarelor, de la care 8 componente au fost folosite în jur de 20 de minute, în pregătirea partidelor din prima grupă valorică, a locurilor 1-8, ce va începe de miercuri la Oradea.

Româncele în schimb vor rămâne la Timişoara, în întrecerile grupei valorice 9-17, urmând a juca miercuri şi joi, de la orele 18, cu Islanda respectiv Bosnia şi Herţegovina. Ulterior, la finele săptămânii, vor mai juca alte partide, pentru stabilirea ordinii finale în ierarhie.

Muntenegru, care trecea joi de România la 18 puncte diferenţă, s-a calificat de pe locul 2 în Grupa D, graţie unei a doua victorii, 82:62 cu Ucraina, care s-a clasat a treia, înaintea României: 1. Ungaria 6 puncte, 2. Muntenegru 5p, 3. Ucraina 4p, 4. România 3p.

Ungaria şi Muntenegru s-au calificat în lupta pentru prinderea primelor 3 locuri în Divizia B, de promovare în Divizia A, la fel cum au reuşit şi Finlanda, cu 6 puncte, şi Bulgaria, cu 5, din Grupa B, de la Oradea, în detrimentul locurilor 3 şi 4, Bosnia şi Herţegovina şi Luxemburg.

Iată ordinea în celelalte două grupe, decise luni seară de rezultatele Letonia – Irlanda 70:44 respectiv Anglia – Elveţia 47:49: (Grupa A, de la Oradea) 1. Letonia 5 puncte, 2. Estonia 5p / 3. Germania 5p, 4. Irlanda 3p; (Grupa C, de la Timişoara) 1. Israel 8p, 2. Anglia 6p / 3. Danemarca 6p, 4. Islanda 5p, 5. Elveţia 5p.

Programul de marţi, toate cele 3 jocuri disputându-se la Timişoara, în grupa valorică 9-17: Danemarca – Ucraina (ora 15,45), Bosnia&Herţegovina – Islanda (18) şi Germania – Luxemburg (20,15).

Grupa 1-8, la Oradea, va începe miercuri la ora 13,30 cu partida Letonia – Bulgaria, iar programul zilei de miercuri la Timişoara va fi deschis de partida Luxemburg – Elveţia, la ora 15,45, urmată de România – Islanda şi Ucraina – Irlanda.

*România U20 a încheiat pe locul 9 în Divizia B a Campionatului European de baschet băieţi sub 20 de ani, de la Sarajevo, trecând în meciurile de clasament ale grupei 9-12 şi de Georgia, cu 66:50, joc în care Georgian Păun, de la BC Timişoara, a evoluat 28 de minute. Turcia U20 a câştigat Divizia A şi titlul continental, impunându-se cu 65:57 în finala contra Spaniei.

 

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = treizeci sase

 


Ultimele articole din categoria Baschet: