Status-quo: Timişoara sub Arad

BCM Danzio Timişoara a fost eliminată în această seară din optimile de finală ale Cupei României la baschet feminin, cedând şi în jocul retur, disputat la Arad şi difuzat în transmisie televizată în direct de TVR3, după ce pierduse la o diferenţă chiar mai mare prima manşă, de vineri seară, pe teren propriu.

După 52:65 la Timişoara, BCM Danzio n-a întors rezultatul pe malul Mureşului, unde a pierdut la diferenţe relativ strânse fiecare sfert, mai puţin cel de-al treilea, încheiat la egalitate: 59:48 (16:14, 15:11, 16:16, 12:7). Pesovic a fost coşgetera timişorencelor şi a meciului, cu 17 puncte marcate, plus 4 recuperări şi două assists, mai înscriind Moroşan (10 puncte /5 recuperări / 1 assist), Haas (8 / 7 / 0), Stoenescu (6 / 5 / 2), Osterman (5 / 3 / 0) şi Stoiedin (2 / 5 / 1). Au mai jucat Vukoje (0 / 3 / 1), Blejan (0 / 2 / 0), Alecu şi Benţe, fiecare cu câte o recuperare.

Green, Toma, Milovanovic şi Graham au marcat pentru BC ICIM U Vasile Goldiş Arad câte 14, 13, 12 respectiv 11 puncte, calificându-se în sferturi.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: