Stoenescu şi Budean poartă Bega spre succes: 68-52 cu Alexandria

Ancuţa Stoenescu şi Laura Maria Budean, integraliste şi marcând 22 respectiv 20 puncte, au fost artizanele unui nou succes timişorean pe teren propriu, elevele profesorului Dan Ionescu dispunând meritat sâmbătă după-amiază cu 68-52 de CSB Teleorman Alexandria într-un joc din seria A1 a Campionatului Naţional feminin în care au reuşit să se apere foarte bine, primind doar 52 puncte.

„Continuăm să visăm frumos! Am reuşit să învingem formaţia din Sfântu Gheorghe la o diferenţă de 13 puncte, iar astăzi la 16 pe Alexandria, creându-ne un avantaj faţă de adversarele noastre în perspectiva meciurilor retur. Sperăm să continuăm în această notă”, a răsuflat uşurat Dan Ionescu după un alt joc bun în apărare, atu care se dovedea decisiv şi într-o precedentă dificilă confruntare pe teren propriu, contra grupării din Sfântu Gheorghe. BC Bega Danzio urcă astfel între primele 4 în ierarhia primei ligi, devansându-le tocmai pe acest două învinse ale sale la Timişoara.

Timişorencele au recuperat din nou după un eşec suferit în etapa intermediară, marţi la Satu Mare, regrupându-se şi mobilizându-se exemplar pentru un joc dificil prin prisma adversarei întâlnite, CSB Teleorman. Oaspetele, în cvintetul 4. Nevena Saponjic, 7. Alina Mihaela Chivu, 10. Bianca Cristina Barbu, 14. Georgiana Viorela Rus, 15. Cristiana Cutaş, au dominat primul sfert al partidei, câştigat cu 19-14, însă următoarele zece minute aveau să se dovedească decisive în economia jocului, cu BCM Bega Danzio preluând iniţiativa de o manieră entuziasmantă pentru cei circa 400 spectatori din sala „Constantin Jude”.

BCM Bega Danzio, la start în formula 4. Andra Simona Haas, 7. Ana Vuksic, 8. Anamaria Aurelia Mesaros, 10. Laura Maria Budean, 24. Ancuţa Stoenescu, a preluat conducerea în cel de-al doilea sfert, câştigat cu 24-11, şi nu a mai ezitat până în final, în ciuda eforturilor disperate ale oaspetelor antrenate de Mădălin Piperea de a reechilibra balanţa disputei.

De fapt, timişorencele şi-au dublat avantajul în cea de-a doua jumătate a partidei, cu tot încă opt puncte acumulate în sferturile 12-10 şi 18-12. Victorie mare, de moral, conturată graţie evoluţiei precise, bună în jocul de apărare: 68-52 (14-19, 24-11, 12-10, 18-12).

BCM Bega Danzio: 4. Haas 4 puncte (1 ass., 4 reb., 1/2 aruncări libere, 0/4 de două puncte, 1/3 de 3 puncte, 31:44 minute jucate), 7. Vuksic 3p. (2 ass., 4 reb., 3/4, 0/4, 0/0, 18:56), 8. Mesaros 7p. (2 ass., 6 reb., 1/1, 3/9, 0/0, 18:15), 10. Budean 20p. (4 ass., 4 reb., 10/14, 5/10, 0/0, 40:00), 12. Moroşan 9p. (1 ass., 4 reb., 1/1, 4/9, 0/0, 31:56), 22. Alecu 3p. (1 ass., 2 reb., 0/0, 0/0, 1/2, 16:12), 24. Stoenescu 22p. (2 ass., 13 reb., 2/2, 7/16, 2/12, 40:00). Au mai jucat 9. Miruna Bente, 02:04 minute şi 14. Mirela Nicola, 00:53.

Pentru oaspete au punctat Rus – 16, Saponjic – 12, Bucica – 8, Cristiana Cutaş – 6, Barbu – 4, Alexandra Cutaş – 3, Stramaturaru – 2, Chivu – 1.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 1

 


Alte articole legate de acest subiect: