Terapie complementară pentru sportivi, la Clinica Müller, în inima Timișoarei. VIDEO

O viață sportivă, o viață cu mișcare, o binecuvântare. Rezervându-ți bucuria jocului, emoțiile plăcute ale zilei de concurs, momentele aparte ale participării în întreceri, împărtășirea spiritului competitiv într-o notă de fair-play sau a bucuriei simple dar intense de a face pur și simplu mișcare, cu nimic mai prejos în cazul practicanților sportului amator. Merită tot efortul din antrenamente – acea parte nevăzută din spatele tribunei, sacrificii și dedicare cu grija și concentrarea de a fi bine pregătit, apt și în formă, ferit de partea mai întunecată a vieții sportive, accidentările. Care își găsesc însă și acestea remediul și leacul. O alternativă în plus în acest sens și prin intermediul beneficei terapii complementare concepute în special pentru sportivii cu probleme ale articulațiilor și musculaturii, pusă la dispoziție de ”Clinica Müller – Clinica de scolioză”, o firmă timișoreană de familie cu ani de activitate și căreia îi calcă pragul deopotrivă pacienți din diverse colțuri ale țării dar și sportivi în căutarea cât mai bunei reintrări pe făgașul dorit.

În urma unei accidentări, la sosirea orei dând posibilitatea efectuării recuperării, terapia complementară conferă o stimulare în favoarea reactivării funcțiilor în regim normal. 

Ce se obține prin această terapie?

În primul rând această reactivare a funcției de autoregenerare a organismului, de autovindecare.

Cu ajutorul acestei terapii complementare, corpul dobândește o putere de autovindecare mult mai mare decât prin intermediul terapiilor clasice.

Semnificativ, în majoritatea cazurilor, terapiile complementare se rezumă la o ședință sau două, eficiente pentru a induce efectele scontate.

Și un tur de un minut și jumătate în cadrul ambiental plăcut și util al Clinicii Müller – clinica de scolioză, înregistrare video accesibilă pe pagina de facebook a clinicii: aici.

Câteva rânduri de ghidare… ”Dragi pacienți și viitori pacienți, vă prezentăm noul nostru sediu, de pe strada Gheorghe Lazăr, nr.9, din Timișoara (lângă ANAF), în condiții adaptate situației actuale, pentru a se putea lucra individual, cu fiecare pacient în parte. Echipa Müller vă așteaptă cu multă empatie și dorința de a vă ajuta în recuperarea afecțiunilor Dumneavoastră. Pentru programare ne puteți contacta de luni până vineri, între orele: 10-18. Numere de telefon: 0773 909 331 sau 0356.88 11 20”.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = cinci

 


Ultimele articole din categoria Baschet: