Timba, nimicită rapid de CSM Bucureşti cu 9 aruncări de 3 puncte

Entuziaştii care au sperat la un al doilea succes acasă al baschetului timişorean după răpunerea liderului, izbutită ieri de BC Timişoara, n-au avut parte să asiste la o a patra victorie a „Urşilor” de la BC Timba în ultimele lor 5 meciuri considerate pe teren propriu în sala „Constantin Jude”, unde s-au văzut dominaţi încă din start de o superioară CSM Bucureşti, învingătoare sîmbătă seară cu 77:56 (42:28).

N-a fost încă din capul locului seara „Urşilor” în cel de-al zecelea lor meci acasă de la promovarea în Liga Naţională, timişorenii rămînînd în cont cu succesele în dauna codaşelor de care sunt urmaţi în clasament, plus cu victoria în faţa Energiei Rovinari, pe cînd CSM Bucureşti şi-a adjudecat de fapt toate cele 4 sferturi, cu 26:16, 16:12, 18:15 şi 17:13, ca o dovadă pentru BC Timba că handicapul valoric faţă de primele circa 11-12 grupări este încă destul de considerabil.

Demoralizaţi de startul eşuat, amfitrionii au părut lipsiţi de vlagă şi de idei, nemaiavînd deloc forţa să se reapropie de o nucă tare care a condus pe alocuri cu diferenţe superioare celei de 21 de puncte cu care s-a impus. De fapt, aceasta s-a conturat aproximativ pe seama preciziei aruncărilor de 3 puncte, cu 9 reuşite din 23 de tentative ale bucureştenilor, faţă de cele numai 3 din 24 de încercări ale galben-negrilor. În consecinţă, fiind în plus şi mai decişi şi agresivi, fapt reliefat şi de cele 7 greşeli personale în plus, dintre care 5 în dreptul lui Morris şi cîte 4 pentru Bosnjak şi Shepherd, CSM Bucureşti s-a impus după ce a condus de la un capăt la celălalt.

Doar al doilea lor joc pe teren propriu din ultimele 6 etape, mizînd din start pe talie în cinciul Horton, Czmor, Brown, Glynn, Mihuţi, a fost scăpat din mîini încă din primele 3 minute şi jumătate, în care, ochind de 3 ori de la distanţă, prin Shepherd de două ori dar şi prin remarcabilul Goran Martinic, CSM Bucureşti s-a desprins la 15:5 iar apoi, şi mai mult, la 22:7, cu încă o aruncare de 3 puncte a aceluiaşi Shepherd.

Shepherd, cu 26 de puncte, şi Martinic, cu 20, aveau să şi fie coşgeterii disputei…

Dacă în primul sfert, adjudecat cu 26:16, oaspeţii au avut şi 15 puncte avans, în cel de-al doilea, cîştigat cu 16:12, au atins un avantaj şi de 22 de puncte, 39:17, după o remarcabilă serie de 3 „triţe” izbutită în puţin peste două minute de noul intrat în joc Paul Stephen Sir.

După ce Johnson îl înlocuia iniţial pe Horton, antrenorul Murărescu a reacţionat la acest deficit prin a apela la Kickingstallionsims în locul lui Glynn, iar schimbarea a dat roade, cele 6 puncte la rînd mai atenuînd amarul la pauza mare: 28:42.

Mai experimentată şi în general dezinvoltă în deplasare, şi mai ales foarte decisă să-şi consolideze nu extrem de cimentata poziţie în zona locurilor 1-8, CSM Bucureşti, autoare a 5 victorii pe alte terenuri dar aflată la doar două puncte deasupra locului 9 înaintea deplasării pe Bega, a ştiut să gestioneze destul de exact partida după revenirea de la vestiare, şi pe fondul unei rotaţii mai consistente.

Astfel, Timba s-a apropiat la doar 15 puncte în sfertul 3, pierdut şi acesta, cu 15:18, respectiv la măcar 18 puncte în ultimul sfert, cedat cu 13:17, singura satisfacţie rămînînd că toţi cei 11 baschetbalişti trimişi de gazde pe teren, printre care şi Popa, Huckaby, Cormoş şi Pătru, şi-au trecut în cont cîteva puncte, cu noua achiziţie Horton trecînd de graniţa celor zece, mai exact 12…

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = noua

 


Ultimele articole din categoria Baschet: