Timișoreanca Bianca Blanaru, cea mai înaltă din 15-le Washington State Cougars: ”Încep ziua cu antrenamentul de dimineață, de la 6 la 8, urmat de baia de gheață”

Bianca Blanaru, pivotul timişorean în vârstă de 19 ani cu numeroase selecţii pentru selecţionatele juvenile ale României şi care n-ar fi exclus să se regăsească în reprezentativa de seniori pentru EuroBasket 2015 programat în țara noastră și în Ungaria în lunile iunie-iulie, inclusiv la Timișoara, a punctat în exclusivitate pentru Sporttim primele impresii după cele peste 6 săptămâni în nord-vestul Statelor Unite ale Americii, unde conturează deja prima lună de antrenament sub panouri.

 

Anul trecut, cam pe vremea aceasta, Bianca Blanaru evolua pentru ultima oară în alb-violet, doar în debutul precedentului sezon al Ligii Naționale, după care își comuta atenția de la prim-divizionara BCM Danzio Timişoara la pașii necesari pentru a putea ajunge să studieze și să joace baschet în cadrul unei grupări de colegiu de peste Oceanul Atlantic, fiind încă de pe-atunci în vizorul celor de la Fayetteville, grupare a University of Arkansas.

Componentă a reprezentativei sub 20 de ani a României şi la Divizia B a Campionatului European disputat în vara lui 2013 la Albena, în Bulgaria, timișoreanca a ajuns în alb-vișiniul lui Washington State Cougars, din Pullman, așezare din cel mai nordic stat de pe coasta vestică a SUA, la Oceanul Pacific.

Semnificativ, excelența academică sportivă a zonei vestice a Statelor Unite ale Americii îi atrage competiției Pac-12 aura de ”Conferință a Campionilor”, partidele urmând a se disputa în perioada 5-8 martie 2015 la Seattle, după care va demara NCAA, cu cele 4 tururi începând din 20 martie și continuând cu Final Four, având finalitate pe 7 aprilie, la Tampa, în Florida.

Drum lung însă până acolo, ”Cougars” având mai întâi de disputat 30 de partide, dintre care 15 în Pullman, pe perioada a 4 luni, până în 28 februarie, dintre care nu mai puțin de 18 după Anul Nou, startul fiind programat în 2 noiembrie, pe teren propriu, cu Central Methodist, de la ora locală 13.

 

Bianca Blanaru a punctat reperele pregătirii pentru această nouă provocare, îmbinată cu studiile în cadrul instituției de învățământ superior, ”Cougars” mai având așadar o lună la dispoziție până la noul debut. De notat că formația de baschet feminin a Washington University este una dintre cele 9 reprezentante în plan sportiv dintre grupările sexului frumos ale colegiului, și secțiile de atletism, cros și golf având și echipe masculine. Băieții mai au și formații de fotbal american respectiv baseball, pe când fetele, și de fotbal, înot, tenis de camp, volei dar și canotaj, în a cărei flotilă trage Mihaela-Teodora Berindei, de loc din Cîmpeni, trecută pe la Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova.

Dar să-i dăm cuvântul Biancăi…

*

www.sporttim.ro: Cum te-ai acomodat? În primul rând, să-i punem în temă pe cei care nu sunt încă la curent, când și unde ai ajuns…

Bianca Blanaru: M-am acomodat destul de rapid aș zice, având în vedere diferențele de cultură dintre Europa și SUA. Am ajuns în Pullman, Washington State, pe 18 august.

– Care sunt disciplinele prioritare pe care le studiezi și cum se numește instituția?

B.B.: Sociologie, Criminalistică și Dezvoltare umană sunt principalele cursuri pe care le urmez la Washington State University. Aș menționa că nickname-ul echipei este Cougars.

– Ce ai remarcat, ca nou ori diferit, atât în plan universitar cât și sportiv?

B.B.: Colegiul în SUA se bazează pe un proiect de 4 ani, care urmărește dezvoltarea jucătorului, și sunt mult mai multe facilități de care dispui aici, spre exemplu sala de baschet, sala de forță, recuperare. Antrenorii sunt foarte deschiși și dispuși să te ajute. Spre deosebire de facultățile din țară, aici avem mai puține ore de studiu pe zi, în clasă sunt explicate conceptele principale, restul trebuie citit din carte. Am foarte multe teme, proiecte, examene de completat în timpul săptămânii.

Care a fost data primului antrenament și în ce a constat? Cum a decurs vizita medicală?

Washington State Cougars 2014-2015

 

 

B.B.: Până acum am avut doar condiție fizică, forță și individualizare. Primul antrenament cu echipa l-am avut pe 4 septembrie, timp de două ore. În principiu, antrenamentul s-a axat pe cele mai importante scheme în atac, pe apărare și tranziție. Începând de săptămâna viitoare vom avea doar antrenamente în sala de baschet, de luni până sâmbătă, câte 3 ore.

– Cu ce diferă antrenamentele de acolo?

B.B.: Antrenamentele sunt pe o durată relativ mai scurtă, dar mult mai intense!

– Mai sunt baschetbaliste din străinătate în lot?

B.B.: Da, două fete din Australia, o fată din Grecia și una din Macedonia.

– Mai ai vreun apropiat sau eventual român în colegiu?

B.B.: Avem o româncă în anul II, de la canotaj, dar pe lângă ea, am mai întâlnit români în oraș.

– Câte sezoane vei fi contractual atașată de noua formație?

Freshman!

 

 

B.B.: Dacă nu va fi cazul de o accidentare, pe întreaga durată a colegiului, adică 4 ani.

– Ce număr ai primit? A fost vreo festivitate de prezentare?

B.B.: Mi-am ales numărul 24! Vineri va avea loc prezentarea exclusivă a lotului de baschet.

– Cum te simți după perioada fără meciuri în mână?

B.B.: Mai motivată și dornică să joc!

– Care e programul unei zile, studiu plus antrenament, și când ai parte exclusiv de ”me time”?

B.B.: Dimineața de la 6 la 8, antranament urmat de baia de gheață. După mergem la ore și de două ori pe săptămână avem individualizare. Prânzul și cina sunt obligatorii și nu putem lipsi. În timpul zilei am întâlniri sau activități cu echipa, meditații și întâlniri cu instructorii. Dealtfel, trebuie să țin pasul cu capitolele pe care le am de citit săptămânal la clasă, să-mi fac temele sau să completez examenele. În afară de asta, îmi rămâne foarte puțin timp liber pe care îl petrec relaxându-mă și vorbind cu familia și prietenii.

– Mai urmărești ce fac BCM și eventual BC, Timba, sau ce se aude despre problemele liceului la care noi am învățat, Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga? 

B.B.: Încă sunt la curent cu ce se întâmplă în fostul meu liceu. ”Loga” a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit! Mi-aș fi dorit să pot spune acest lucru și despre BCM…

*

Staff-ul tehnic al ”Cougars”, alcătuit din 5 componenți, dintre care 3 femei, majoritatea la debutul celui de-al șaptelea sezon la cârma echipei, este condus de June Daugherty, iar în lot sunt reunite studente din zona vestică a SUA, de exemplu din state precum Washington, California, New Mexico sau Oregon, dar și din British Columbia canadiană ori Hawaii, respectiv de peste hotare, australiencele Louise Brown și Krystle McKenzie dar și balcanicele Ivana Kmetovska, din Macedonia, și grecoaica Pinelopi Pavlopoulou, colegă de post a Biancăi fiind Shalie Dheensaw.

De notat și că Pac-12 Network va difuza în direct 16 partide ale alb-vișiniilor lui ”Cougars”.

Bianca Blanaru se află așadar la primii pași pe urmele lăsate deja peste Ocean de Gabriela Mărginean, absolventă și lider actual al selecționatei de senioare a României, sau Cristina Bigică, ajunsă tot în SUA după ce în 2010, la Timișoara, câștiga cu ”tricolorele” Divizia B a Campionatului European sub 18 ani. În această vară au mai cătat spre baschetul de colegiu nord-american și braşoveanca Simina Avram, cu full scholarship la Georgia Tech, respectiv Miruna Minculeasa, de la SCM U Craiova, în schimb de experienţă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet, Exclusiv și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = patru

 


Ultimele articole din categoria Baschet: