Tudor Costescu, noul antrenor a lui BC SCM Timișoara. Tehnicianul revine pe banca alb-violeților după scurta perioadă din 2013

BC SCM Timișoara va fi antrenată din nou de Tudor Costescu, tehnician care a mai pregătit gruparea alb-violetă în sezonul 2013-2014. După despărțirea de Nenad Mandic, conducerea clubului anunța că are mare încredere în Cristian Bota, cel care a condus echipa la ultimele două partide, însă în urma drasticei înfrângeri de duminică de la Pitești s-a luat decizia că este nevoie de o schimbare pe bancă și s-a apelat la serviciile celui care a activat ca antrenor federal după ce a plecat de la Timișoara.

Luna ianuarie continuă să fie agitată la gruparea de pe Bega, care s-a despărțit de Nenad Mandic la începutul acestui an, acesta fiind nemulțumit că s-au luat decizii fără să fie consultat. Ilie Trițoiu, managerul general, spunea la conferința de presă care a urmat acelui moment că are mare încredere în directorul tehnic devenit principal, Cristian Bota. Acesta a condus echipa din postura de principal la două partide, cea câștigată cu Steaua acasă, când alb-violeții au revenit în ultimul sfert, dar și în înfrângerea de la Pitești, unde la time-out-urile de final echipa părea resemnată. De altfel, pe site-ul federației, la pagina dedicată echipei timișorene, Bota nu a fost trecut ca antrenor principal, ci figurează încă Nenad Mandic.

Tudor Costescu după BC Timişoara - CSA Steaua CSM Bucureşti 80:84, în returul optimilor Cupei României

Clubul timișorean a anunțat prin intermediul paginii de facebook numirea noului antrenor, mediu în care și-a justificat și duminică seara prestația modestă de la Pitești, pe care a pus-o pe seama unei gripe ce a dat bătăi de cap echipei toată săptămâna, dar ascunsă în oarecare măsură pentru a nu afla adversarii violeți.

Totuși, aceste probleme au fost făcute publice după ce fanii și-au exprimat nemulțumirea cu privire la joc și la lipsa de atitudine, fiind invocată și absența lui Păun ca o mare problemă din cauza rotației scurte. Dacă la despărțirea în urmă cu mai bine de trei ani de Tudor Costescu cei din club au făcut public acest lucru printr-un comunicat pe site-ul oficial, la fel cum s-a procedat și în cazul plecării lui Nenad Mandic la începutul lunii, de această dată un așa-zis comunicat a fost postat pe pagina echipei, fără să fie publicat pe site-ul actual al clubului, cu atât mai puțin transmis celor din presă, care în anumite momente ar trebui să stea cu ochii ca pe butelie pe pagina cu pricina, unde se anunță schimbările importante, în caz că au globul de cristal stricat pentru a ghici când mai fac cei din club vreo schimbare.

Nu a fost prima dată când schimbările nu au fost transmise mai departe și la cei din presa locală sau de specialitate. Acest lucru a fost remediat pentru o vreme dar de această dată cei de la club au uitat din nou de colaborarea cu cei care, de bine, de rău, scriu constant despre echipă și prin intermediul cărora informația poate ajunge la un public mai larg. E importantă și imaginea de pe rețelele de socializare, dar un club serios folosește și căi mai oficiale pentru a comunica informații importante, care vor influența în continuare mersul echipei. O fi prins și site-ul gripa de la jucători…

Dar iată anunțul:

BC SCM Timișoara are antrenor nou! În urma înfrângerii înregistrată aseară în duelul alb-violeților, stafful tehnic, împreună cu cel administrativ, au căzut de comun de acord că este nevoie de o schimbare la nivelul băncii. Astfel, începând de mâine, marți, 17 ianuarie, postul de antrenor principal al BC SCM Timișoara va fi preluat de către TUDOR COSTESCU. Fostul antrenor federal revine până la finele sezonului curent la Timișoara, echipă pe care a condus-o și în sezonul 2013-2014. Tudor Costescu va fi secondat de către Nenad Markovic, Cristian Bota își va relua activitatea ca director tehnic, iar Tiberiu Puta continuă ca preparator fizic. Mulțumindu-i cuplului de antrenori Bota-Markovic pentru victoria colosală în fața Stelei București, sperăm la cât mai multe rezultate similare în noua formulă!”, conform postării de pe rețeaua de socializare.

Noul antrenor a lui BC SCM Timișoara, Tudor Costescu, revine pentru un al doilea mandat la gruparea alb-violetă. Acesta a câștigat Cupa României în 2012 după ce a trecut în finală chiar de BC Timișoara la București. În anul următor a fost adus la Timișoara pentru ceea ce a fost prezentat ca un proiect care urma să dea încredere tinerilor. Tehnicianul român a început sezonul cu șase străini: Zlatko Jovanovic, Vladimir Panic, Tremayne Johnson, Vaidotas Volkus, Aleksandar Radulovic și Anthony Lee. Alături de aceștia erau experimentatul Flavius Lăpuște, Dragos Andrei, precum și tinerii George Toth, Leonard Filip, Zoran Milencovici, Raul Covaciu (produse ale CSȘ Bega) și Cătălin Petrișor. „Leii” au trecut atunci în cupă de nou-formata CSA Steaua CSM EximBank după ce s-au impus în deplasare la 11 puncte și au pierdut acasă la 7. În campionat, Costescu a debutat cu o victorie la trei puncte în deplasare cu fosta sa formație, BCMU Pitești, urmată de o victorie acasă cu Concordia Chiajna. Au urmat două înfrângeri, una acasă cu CSU Asesoft Ploiești (73-84) și la Târgu Mureș (87-91). Din nou victorie cu Steaua, acasă, 87-80, și succes clar la Farul Constanța (102-60), după care seria de trei înfrângeri (79-87 acasă cu CSM Oradea, 78-93 la Energia Rovinari și 72-90 la U BT Cluj) a dus la despărțirea de Costescu. Atunci, secundul Nenad Mandic a condus echipa până la venirea lui Petricevic. Alb-violeții au încheiat acel sezon pe locul 10 și au rulat în total 10 stranieri.

Tudor Costescu a obținut Cupa României și Supercupa României cu BCMU Pitești în 2012 și a jucat cu formația argeșeană în FIBA EuroChallenge în sezonul 2012-2013 cu un bilanț de o victorie și 5 înfrângeri, la fel ca și BC Timișoara în acea competiție. Costescu a antrenat la BCMU Pitești din februarie 2010, după ce la începutul acelei stagiuni a fost la CSM București. Pe banca piteștenilor s-a calificat de două ori în faza eliminatorie a campionatului în 2010 și 2011, de pe locurile 6 respectiv 8, dar a fost eliminat de fiecare dată de CSU Asesoft. În următoarele sezoane, 2011-2012 și 2012-2013, a rămas în afara play-off-ului, terminând pe 9 și apoi pe 11. A mai antrenat pe Sportul Studențesc și BC Târgoviște. După despărțirea din noiembrie 2013 de BC Timișoara a fost antrenor federal și s-a ocupat de coordonarea loturilor naționale.

BC SCM Timișoara ocupă în acest moment locul 6 cu un bilanț de 8 victorii și 7 înfrângeri (23 de puncte). Înfrângerea de la Pitești a fost la un scor mai mare decât cel la care s-au impus bănățenii în tur, astfel că aceștia sunt dezavantajați de rezultatele directe în caz de egalitate cu cealaltă grupare alb-violetă. Reamintim că după prima fază a sezonului regulat echipele vor fi împărțite în două grupe valorice: grupa 1-6 și 7-11.

Primul meci cu Tudor Costescu principal pentru formația timișoreană va fi cel de duminică 22 ianuarie de la ora 20, acasă cu BC Mureș Târgu Mureș, vecina de clasament, grupare care a trecut de prima fază a grupelor în FIBA EuropeCup și va juca pe 18 ianuarie în deplasare la Gaziantep. Mureșenii au cu un joc mai puțin față de timișoreni în Liga Națională și cu un punct mai puțin, dar au mari probleme financiare în acest sezon.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Baschet: