Una e 56 de jocuri, ca BC Timişoara, alta e 42, CSU Ploieşti

Cu ex-căpitanul Nenad Markovic aseară în teren pentru prima oară din 17 martie încoace, aşadar după peste două luni, BC Timişoara a fost cel mai „strîns” dar tot pentru a treia oară răpusă de ploieşteni, ca în 2009, şi într-un acelaşi 23 mai în care prahovenii îşi acontau pe-atunci cu un 80:66 şi 3-0 finala în dauna lui BCM ELBA. Diseară, la ora celui de-al 57-lea joc stagional, comparativ cu cele doar 42 de pînă acum ale vicecampioanei din 2011, bănăţenii au de depus un cu atît mai mare efort să împiedice reîncoronarea regăţenilor decît cel care i-a elevat din zona locurilor 9-12 în aprilie anul trecut pînă la stadiul de dubli finalişti, în Divizia A şi Cupa României, plus reprezentanţi ai României în Liga Balcanică. Mai e nevoie de o şi mai mare sforţare cu Piatra lui Sisif în spate, pentru a arăta că sunt într-adevăr ca… brazii, după ce săptămînile trecute eliminau şi ex-campioana din 2011, ca o dovadă că Banatul a răsturnat deja cu succes în această primăvară precedente ierarhii decise la vîrf de aceleaşi 3 cluburi în ultimele patru sezoane…

Predrag Badnjarevic a jonglat pe 3 fronturi, regăsindu-se la final într-un impas generat şi de diminuarea resurselor fizico-psihice ale aceloraşi "cai de bătaie"

Într-adevăr, unul dintre reperele acestei finale BC Timişoara – CSU Ploieşti, pornită cu „avantaj Banat” prin prisma terenului propriu în primele două confruntări, nevalorificat şi pe seama căruia la o adică s-ar putea spune „acolo s-a pierdut finala”, este aşadar diferenţa nivelului de prospeţime al celor două combatante, una, cea a lui Predrag Badnjarevic, extrem de generoasă în eforturile sale răspîndite pe 3 fronturi, cealaltă, parcă numărîndu-şi atent paşii pentru a recaptura trofeul cedat Clujului în 2011.

Şi aici nu este vorba doar de cele 14 meciuri în plus disputate de timişorenii serios remaniaţi în vara trecută, atît pe banca suspinelor cît şi în teren, ci şi de tot ceea ce implică seria de deplasări efectuate, în plus faţă de ploieştenii cu 3-0 la activ în sferturi, semifinale şi finala play-off, de la Final Four al Cupei României, în Bucureşti, şi pînă la cele 5 prin Balcani respectiv chiar peste Mediterana, dintre care una, să ne aducem aminte, spre Bar, în Muntenegru, a fost pe undeva mai dificilă datorită înzăpezirii decît partida în sine.

Dacă prahovenii şi-au dozat judicios eforturile cu unicul scop de a atinge forma maximă la ora fazei finale a întrecerii din campionat, încă visînd probabil la triumfurile cu 3-0 şi 4-0 în dauna Timişoarei şi Clujului în finalele din 2009 respectiv 2010, în schimb „Leii din Banat” au oferit această minunată mostră de sacrificiu întru reatragerea susţinătorilor către o grupare bulversată de picajul spre play-out-ul din 2011 şi despărţirea de îndrăgitul Petricevic, efort care în întregul său a meritat prin mesajul adresat fanilor, „dăm totul pentru Timişoara”.

Ca sîmbure al iniţiativei clubului timişorean, de a zbura în 2011-2012 pe toate cele 3 fronturi disponibile, şi nu oricum, ci punînd urbea de pe Bega pe harta Balcanilor şi ajungînd pînă în finalele întrecerilor autohtone, efortul este mai mult decît salutar şi a sensibilizat iubitorul de baschet din oraş, atras de oferta acelor jocuri din BIBL, însă o asemenea disipare de forţe, ca în orice război, inducea riscurile de rigoare, deznodămîntul actual, de care ne-ar putea despărţi doar 40 de minute, nefiind aşadar deloc exclus.

Nenad Markovic, al cincilea timişorean ca minute jucate miercuri seară la Brazi, a apărut după ce nu figura deloc în play-off

BC Timişoara s-a proptit în jug la un imens şi frumos efort cu marele risc de a nu se alege cu nimic din alergătura după 3 iepuri, oboseala fizică şi uzura psihică putîndu-se număra printre factorii imbalanţei de forţe la ora actelor finale.

Şi parcă tocmai în căutarea de noi ultime resurse, antrenorul Predrag Badnjarevic, reinvestit de conducere ca o recunoaştere a faptului că în nici 9 luni a reamplasat Timişoara în „Troika” dominantă pe plan intern în condiţiile acestui program aproape turbat croit de conducere în ideea de a oferi cît mai multe coşuri fanilor de baschet de pe Bega, l-a jucat miercuri pe un fost şi actual idol Nenad Markovic, peste 25 de minute, după ce sîrbul era doar convocat în decisivul de la Cluj, din totalul precedentelor 10 meciuri din actualul play-off şi fără jocuri în mînă din 17 martie, de la un 100:58 cu Dinamo, cînd era al doilea marcator al echipei, cu 14 puncte în 20 de minute jucate.

De ce componenţi ca Markovic ori Spralja au fost mai puţin convocaţi este o cu totul altă poveste dar cert este că puţinii care au dus greul sezonului s-au regăsit abia cu o ultimă suflare la ora duelurilor cu CSU Ploieşti, în consecinţă şi randamentul lor fiind nu pe măsura necesarului la momentul de vîrf al sezonului, ci într-un descrescendo influenţat pur şi simplu de inerentele limite umane, mai ales în condiţiile în care unii dintre ei nu mai au nici pe departe 20 de ani. Păcat doar că utili componenţi ca Markovic şi nu numai n-au fost folosiţi ceva mai mult în nişte mai lesne confruntări la îndemînă, cînd piesele forte ar fi putut primi liniştit liber, pentru o primenire, cu reîncărcarea bateriilor.

Pe undeva, neutilizarea lui Markovic este parte a unei accentuate şi evidente tendinţe de regenerare a loturilor de la un sezon la altul, care, bună sau nu, i-a văzut doar pe Păltinişanu, Mihuţi, Andrei, Milencovici şi susnumitul sîrb faţă de garnitura care încheia trecuta ediţie cu un 97:93 la Miercurea Ciuc, pe 18 aprilie, pentru un 3-0 cu harghitenii conturat în ultimul sfert, după ce gazdele conduceau cu un punct în minutul 30, tot aşa cum doar Burlacu, Dogaru şi Negoiţescu s-au menţinut în lotul ploieştean faţă de punctul final din 31 mai 2011, cînd un 64:61 pentru U Mobitelco sub Feleac desăvîrşea la 4-2 triumful ardelenilor într-un duel de maxim 7 dispute demarat în Prahova, dus între două echipe care dominau sezonul tur-retur cu un acelaşi palmares, 24 victorii – 6 eşecuri, Burlacu&Co încheind primii returul…

Cătălin Burlacu, unul dintre foarte puţinii mohicani ai Ploieştiului de mai ieri, s-a impus în faţa lui Badnjarevic şi în All Star Game de la Timişoara, cu Sudul

Diferenţa este însă că în vreme ce Santana, Cepulis, Hargrove şi Vlahovic au fost cooptaţi expres pentru un al optulea titlu naţional în ultima vreme, toate forţele concentrîndu-se progresiv pentru acest deziderat, în schimb mai rutinaţii Cuic ori Popescu au fost chemaţi să dea o ultimă lovitură într-un mai larg plan de creere a unei efervescenţe majore în jurul BC Timişoara. Care, dacă s-ar fi gîndit într-adevăr numai şi numai la titlu, şi nu la ideea de intensă promovare a baschetului pe Bega, probabil n-ar fi optat pentru alinierea în BIBL şi nu şi-ar fi plănuit chiar şi adjudecarea Cupei României.

Dacă BC Timişoara va fi într-adevăr „dovedită” deja diseară (ora 20) sau mai apoi, într-unul dintre jocurile din 28 mai ori 1 sau 5 iunie, atunci bănăţenii au toate argumentele pentru a se justifica la finele unui sezon memorabil şi generos din toate punctele de vedere mai puţin cel al cuceririi celui mai înalt pisc, iar dacă nu, şi sportul e sport, cu surprizele şi răsturnările sale de situaţie, atunci primul titlu ar fi doar cireaşa de pe tort. Iar ceea ce ar întrista poate mai mult ca orice ar fi doar ineficienţa Timişoarei în majoritatea meciurilor cheie cu miză, din Divizia A, în care nu s-a prea desfăşurat cu multe puncte, minimul absolut survenind tocmai cînd spera mai mult într-o zvîcnire, miercuri, la Brazi: doar 55!

În orice caz, CSU Asesoft ar mai repeta la o adică isprava unui 4-0, cum a fost cazul în 2010, la 6, 5, două respectiv un punct diferenţă în dauna Clujului, după ce în 2009 rezolva ecuaţia finalei cu BCM ELBA deja după 3 meciuri cîştigate la 8, tot 8 respectiv 14 puncte diferenţă, şi finala din 2011 dovedind că în general ceea ce începe prost se încheie şi mai prost, prahovenii cîştigînd cel de-al doilea joc acasă, adică meciul 2, şi apoi abia partida 5 cu clujenii.

Dan Păltinişanu şi trupa au fost generoşi în efortul lor distribuit, dar asemenea provocări incumbă şi riscuri

De fapt, de-atît ar avea nevoie BC Timişoara, de o victorie, pentru a-şi prelungi fie şi ceea ce pare a fi o agonie. Dar tot o victorie, şi doar la un punct, în deplasare „la centru”, i-a adus o nouă egalare, 2-2, şi ulterior calificarea, şi în sferturile cu CSM Bucureşti…

Pentru conformitate, iată palmaresul celor două finaliste în 2011-´12… BC Timişoara, 35 de victorii şi 20 de eşecuri, plus un 89:70 la Otopeni, între timp şters din statistici, iar CSU Ploieşti 32 de victorii şi 9 înfrîngeri, despre numărul mai mult decît dublu al rateurilor bănăţenilor putîndu-se invoca vorba aceea cu numai cine nu munceşte nu greşeşte.

Dar poate că BC Timişoara s-a muncit într-adevăr un pic cam prea mult cu Piatra lui Sisif în spate. Jovanovic&Co ar putea însă dovedi joi seară la Brazi că sunt totuşi ca brazii, cu o ultimă uriaşă sforţare…

 

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Una e 56 de jocuri, ca BC Timişoara, alta e 42, CSU Ploieşti

  1. Aqwilla-Violla spune:

    Unde nu-i management! Trebuia cel putin un transfer in iarna, SAU FOLOSITI MAI MULTI DE PE BANCA ! Au jucat cam doar aceeiasi sase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 18

 


Ultimele articole din categoria Baschet: