Victorie amicală de Mărțișor

Sportivele de la BCM Danzio Timișoara nu s-au odihnit  nici măcar în ziua de 1 martie. Ele au susținut un joc de pregătire în fața unui adversar tradițional pentru astfel de partide, KK Hemofarm Stada Vârșeț. După o serie de înfrângeri împortiva sârboaicelor, timișorenecele au obținut de această dată victoria, cu Anca Stoenescu (în foto) coşgeteră detaşată. Un succes de moral în perspectiva jocurilor grele care urmează în campionat.

Baschetbalistele timișorene și-au întâmpinat adversarele cu tradiționalele mărțișoare.

Antrenorul Dan Ionescu nu le-a folosit deloc în acest joc pe Corina Moroșanu, Karina Știopu și Henrietta Blejan. Alte sportive, însă, au prins mai multe minute decât evoluează de obicei în campionat. De partea cealaltă, tehnicianul Miroslav Popov, fost în trecut și pe banca Timișorei, a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziție.

Partida a fost una echilibrată. S-a jucat deschis, fără faulturi, dar s-a și ratat destul de mult. Rezultatul final s-a decis în ultimul minut. La scorul de 54-54 Ana Vuksic a reușit un coș cu fault pentru BCM Danzio. Oaspetele au punctat doar de două ori din patru încercări la libere, Laura Budean a transformat, la rândul său, o aruncare liberă, astfel încât partida s-a încheiat cu scorul de 58-56 pentru Timișoara.

BCM Danzio Timișoara – KK Hemofarm Stada Vârșeț 58-56 (14-14, 12-16, 12-16, 20-10).

BCM Danzio (antrenori Dan Ionescu și Aurelian Novac): 4. Haas 7p; 7. Vuksic 14p; 8. Mesaroș 4p; 9. Bențe; 10. Budean 4p; 11. Zidaru; 14. Nicola 2p; 22. Alecu 5p; 24. Stoenescu 22p.

KK Hemofarm Stada Vârșeț (antrenori Miroslav Popov și Bogdan Bulj): 4. Radocaj 4p; 5. Mandic 6p; 6. Jaksic 2p; 7. Dojcinovic 10p; 8. Cado 5p; 9. Stankovic 10p; 10. Nikolic; 11. Kovacevic 10p; 12. Radic; 13. Andukovic 4p; 14. Alavanja; 15. Skoric 5p.

Pentru BCM Danzio urmează acum o serie de meciuri de foc în campionat: deplasări la Sfârtu Gheorghe și Rapid, joc acasă cu Satu Mare și apoi deplasare la Alexandria. Aceste jocuri vor stabili, în proporție de 90 %, locul obținut de timișorence în clasament, la sfârșitul sezonului regulat.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 2 = zece

 


Ultimele articole din categoria Baschet: