Flavius Biea, cel de-al 17 meci la profesioniști, sâmbătă la Arad

Pugilistul timişorean Flavius Biea a susţinut trei meciuri sparring la Londra în pregătirea celui oficial cu Yeison Gonzalez, programat sâmbătă seară, la Arad.

Biea și Skeete

Unul dintre ele a fost în compania lui Bradley Skeete, un boxer englez aflat pe poziţia a 42-a în clasamentul mondial. În vârstă de 31 de ani, acesta are 28 de victorii şi doar două înfrângeri în ringul profesioniştilor.

„A fost un sparring ce îmi va prinde bine pentru meciul din 17 noiembrie împotriva pugilistului venezuelean. Fără aceste sparring-uri îmi este foarte greu să-mi văd nivelul actual, de aceea aleg înaintea meciurilor importante să vin în Anglia în cantonament. Am ales Londra întrucât ştiam că aici o să am un sparring mai bun în această perioadă decât la Manchester”, a declarat Flavius Biea.

Cel de-al 17-lea meci al sportivului timişorean la profesionişti a fost inclus în cadrul ediţiei cu numărul doi a „Galei Campionilor”, ce va avea loc sâmbătă, la Arad, în organizarea celor de la Ruben Stoia Boxing Club. Duelul dintre Biea şi Gonzalez va avea loc în main-event, iar în joc va fi pusă centura inter-continentală IBA.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Box și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Box: