Intern: Techin Ali (CSM Timișoara), campion național de tineret la +91kg. Extern: alinierea lui Martinconi cu România la Mondial, în dubiu

Techin Ali a câștigat primul loc și medalia de aur în cadrul categoriei plus 91 de kilograme din ”Cupa României”, contând pentru finala Campionatului Național de box rezervat categoriei tineret, ce s-a desfășurat zilele trecute la Hunedoara.

sigla-club-CSM

Sportivul în vârstă de 18 ani, pregătit în ultimele 3 sezoane de antrenorul emerit Nicolae Ispas, ajuns la 68 de ani, și-a păstrat astfel titlul cucerit anul trecut la tineret, fiind cooptat totodată în lotul olimpic al României.

CSM Timișoara a aliniat în județul vecin și un al doilea tânăr boxer cu origini orientale dar născut tot în România, și anume pe Ammoun Ali, în vârstă de 17 ani, care s-a plasat pe locul 5 la categoria 91 de kilograme.

De pe malurile Begăi a mai boxat cu succes la Hunedoara și Flavius Chirilă, de la CS Banatul Timișoara, care a urcat pe locul 3 la categoria 75 de kilograme.

Incertitudine însă în privința alinierii lotului reprezentativ feminin de tineret al României la Taipei, în vederea Campionatului Mondial de profil, din rațiuni financiare. În delegație este selecționată, pentru a participa la categoria 80kg, și Patricia Martinconi, tot o elevă a lui Nicolae Ispas la CSM Timișoara. Plecarea sportivelor la C.M. feminin de box pentru tineret și junioare este programată pentru 13 mai dar a rămas momentan în dubiu. Martinconi obținea locul 3 la ediția juvenilă a Campionatului Mondial din anul 2013, iar în 2014 se impunea la Campionatul European de profil, în Italia.

Antrenorul emerit Nicolae Ispas este secondat în activitatea sa în preajma ringului și de fiul său Orlando Ispas, pe care îl induce în tainele instruirii pugilatului, mai tânărul membru al familiei de boxeri fiind arbitru, antrenor și masterand al Facultății de Educație Fizică și Sort cu specializarea box.

”Mulțumim cu ocazia acestei participări la finale pentru sprijinul acordat în special de clubul nostru, CSM Timișoara, dar și Consiliului Local, CJT și DJST”, a menționat Nicolae Ispas.

 

 

Acest articol a fost publicat în Box și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ opt = 12

 


Ultimele articole din categoria Box: