Pugiliști timișoreni, argint și bronz în concursuri naționale

Finele verii a adus două competiții la nivel național sub egida Federației Române de Box, iar după ce în întrecerea feminină LPS Banatul a obținut câte o medalie de argint și bronz, concursul juniorilor a prilejuit cucerirea a 3 medalii de bronz de către sportivi de la LPS Banatul dar și CSM Timișoara.

Campionatul Național feminin de box a reunit la start și reprezentante ale LPS Banatul, sub îndrumarea lui Mihai Ion și Gabriel Arnăutu, junioara din generația 2002 Elisabeta Ostan ocupând locul 2 în cadrul categoriei de greutate 48 de kilograme, vicecampioană a țării, iar Larisa Gheorghe (n. 1997) clasându-se pe locul 3 între senioare la aceeași categorie de greutate, 48kg.

După întrecerile fetelor, găzduite în stațiunea litorală Eforie Nord, caravana pugilistică națională și-a fixat sediul tot în septembrie în nordul Moldovei, sub Pietricica, de unde două grupări timișorene au revenit cu medalii de bronz.

Campionatul Național de box pentru juniori s-a derulat la Piatra Neamț iar LPS Banatul și-a trecut în palmares alte două medalii, acontate de Dragoș Ionel Bobei în cadrul categoriei 80 de kilograme, ocupant al locului 3, pe aceeași poziție clasându-se și Darius Vițelariu la 75 de kilograme, tot ”bronz”.

În plus, dat fiind că LPS Banatul a urcat în ring în Neamț patru juniori, Florin Oancea s-a clasat în apropierea podiumului, pe 5 la categoria de greutate 60 de kilograme, al 6-lea la 57kg încheind Raul Dăescu.

Încă o medalie de bronz însă și pentru concitadina CSM Timișoara, prin Robert Pater, situat pe locul 3 la categoria 46kg, pugilistul din generația 2002 fiind cel mai bine clasat dintre cei 5 aliniați de CSMT. La ”Naționalul” juvenil au concurat și adolescenți ai lugojenilor, de la CSM, însă fără reușite notabile pentru elevii lui Ștefan Gomoescu și Edmund Copoț, și anume Flavius Gomoescu în cadrul categoriei de greutate 63 de kilograme respectiv Samuel Zoli Gruia la 57kg, al 8-lea.

Box pe plan intern și la orele toamnei, sub egidă federală finalele Campionatului Național de Tineret în luna octombrie, iar pe plan local, în organizarea Asociației Județene de Box Timiș, tradiționala ”Cupa Banatul – Gala Prieteniei”.

 

 

Acest articol a fost publicat în Box și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + = 13

 


Ultimele articole din categoria Box: