Andreea Popa (CSȘ Bega), locul 1 în Seria 1 în barca de 8+1 a României la Mondialul de juniori, băieții cu 2 timișoreni în 8+1, în recalificări

Ambarcațiunea de 8+1 a junioarelor flotilei României la ediția începută săptămâna aceasta a Campionatului Mondial de profil de la Trakai și-a asigurat astăzi calificarea din serii de pe primul loc, în echipaj fiind și Andreea Popa, de la CSȘ Bega Timișoara, pe când băieții s-au clasat pe locul 3 în aceeași probă, intrând în recalificări, și cu implicarea concitadinilor Alexandru-Laurențiu Danciu și Ștefan-Robert Niță.

După competițiile continentale de juniori și seniori din ultima decadă a lunii mai respectiv în urma recentei ediții a Campionatului Mondial de tineret U23 de la Plovdiv, unde flotila ”tricoloră” a cucerit câte două medalii de aur respectiv de argint din totalul de 8 alinieri la startul finalelor A din 9 ambarcațiuni înscrise în Bulgaria, săptămâna aceasta s-au lansat pe apă alte 7 echipaje ale Federației Române de Canotaj, dintre care 4 feminine, dar la Mondialul de juniori din Lituania, în derulare până duminică.

Iar între ambarcațiunile de dublu sau de patru astăzi s-au lansat pe ape în serii și cele de opt rame cu cârmaci ale FRA, fetele câștigând Seria I iar băieții ocupând locul 3 în Seria 2 din întrecerea masculină, cu dreptul la recalificări.

Româncele s-au impus cu timpul de 6:35,690 în Seria 1, cu un timp mai modest decât al primelor trei clasate în Seria 2, Germania, Cehia și Rusia, dintre care nemțoaicele au scos 6:29,840, ”tricolorele” calificându-se astfel în faza următoare, laolaltă cu China, a doua în 6:39,140, pe când Belarus, Italia și Australia au deviat spre recalificări din aceeași grupă.

Andreea Popa, pregătită de CSȘ Bega, a vâslit în barcă împreună cu Dănuț, Cîrîțel, Andron, Moroșan, Dinulescu, Maria-Magdalena și Vasilica-Alexandra Rusu, plus cârmaciul Petreanu.

La masculin, România a sosit a treia în Seria 2, cu timpul de 5:55,640, după Regatul Unit și Italia, calificate direct, ”tricolorii” încheind însă mai rapid decât maghiarii, pe 3 în Seria 1 în 6:06,380, după Germania și SUA. Echipajul băieților îi mai include pe lângă cei de pe canalul Bega și pe Bucur, Simion, Lungu, Cornea, Vlad, Cireașă și Maliș.

Mondialul juvenil de la Trakai propune 7 probe masculine și șase ale fetelor, fiind urmat pe plan intern tot în august, la Năvodari, de Naționalele școlare și juvenile respectiv de Cupa FRC la juniori.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Canotaj, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: