CSU Politehnica, de două ori, și CSM Timișoara – campioane naționale de seniori în canotaj. Primii, Cionca la simplu și Pența & Daniel Spiridon la dublu rame ”ușoară”, plus Raicovici și Bardan pentru CSM la vâsle ”ușoară”

Ambele reprezentante ale canotajului de pe apele Begăi la Campionatul Național de seniori disputat la mijlocul acestei săptămâni la Iași au urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere, CS Universitar Politehnica atât la simplu, prin ex-campionul mondial Adrian Cionca, precum și la dublu rame în categoria ușoară, iar CSM Timișoara tot la categoria ușoară, dar la dublu vâsle. Deși a avut aliniate doar 8 ambarcațiuni în 6 dintre cele 20 de probe, canotajul bănățean a obținut șapte medalii, printre care și două de argint. De fapt, într-o întrecere relativ restrânsă, Timișoara a fost unul dintre cele numai 7 centre din țară prezente la Naționalul de seniori din Moldova.

Adrian Cionca: simplistul numărul 1 al țării

Adrian Cionca: simplistul numărul 1 al țării

 

Într-adevăr, participare relativ mică la ediția din acest an a Campionatului Național de canotaj pentru seniori, derulat la puține zile după Mondialul din Franța, doar 4 din totalul celor 20 de probe reunind la start un maxim de patru echipaje. La fel și în privința cluburilor cu ambarcațiuni la start, în cele 4 reuniuni programate vreme de două zile concurând, pe lângă timișorenele CS Universitar Politehnica și CSM, numai grupările bucureștene CS Dinamo Niro și CSA Steaua, precum și CSM Călărași, CSM Suceava, CSM Iași, CS Ceahlăul Piatra Neamț și Nada Florilor Fălticeni. Și a fost o probă, cea de dublu rame masculin, în care au concurat doar echipaje ale celor de la CS Dinamo Niro, 3 la număr. Dinamoviștii au dominat de fapt competiția, câștigând mai mult decât jumătate din probe, 11, celelalte revenindu-le Stelei – cu 5 triumfuri, CSU Politehnicii Timișoara, cu două, respectiv lui CSM Timișoara și celor din Fălticeni, cu câte o victorie.

Alb-violeții universitari ai Politehnicii s-au impus în dificila probă de simplu, prin ex-campionul mondial Adrian Cionca, învingător cu timpul de 8:06,85 și cu peste 19 secunde înaintea stelistului Ioan Prundeanu, simplist și în flotila României la Mondialul francez din urmă cu două săptămâni.

În plus, Adrian Cionca s-a clasat și pe locul 3 în proba de dublu vâsle, cu Robert Spirdion, cu timpul de 7:32,96, după echipajele dinamoviste Aicoboae & Agafiței și Radu & Dedu.

Și colegii de club ai lui Cionca, și anume Casian Dacian Pența și Daniel Ștefan Spiridon, au devenit campioni ai țării la canotaj între seniori, la categoria ușoară, cu timpul de 8:27,85, în proba de dublu rame (2-), cu peste 12 secunde înaintea concitadinilor Drajan Raicovici și Dan Radu Bardan, de la CSM Timișoara, pe 2 în 8:40, în condițiile în care al treilea echipaj la start, de la Dinamo, s-a retras.

Raicovici și Bardan au luat la rândul lor locul 1, tot la categoria ușoară, ce are criterii de greutate a masei corporale a sportivilor, dar în proba de dublu vâsle (2x), cu timpul de 8,28,85, și tot înaintea unor concitadini, Casian Dacian Pența și Ferencz Albert Kovacs, pe 2 în 8:40.

Daniel Ștefan Spiridon a încheiat totodată și pe locul 3 la simplu, cu timpul de 9:10,39. Fratele său, Robert Spiridon, cronometrat în 9:00,43 în proba simpliștilor la categoria Tineret, a adus unica plasare înafara podiumului pentru cei de pe Bega, învingător fiind dinamovistul Mariuc, în 8:17,71 minute.

Timișorenii au deplasat așadar prin cele două cluburi 6 sportivi la ”Naționalul” de pe Dorobanț, unde s-au aliniat la start un total de 65 de echipaje.

Canotajul feminin timișorean n-a avut reprezentare la nivel de seniori la Iași, de notat fiind și că 6 dintre cele 20 de probe au fost în cadrul categoriei tineret, de trecere de la juniori la seniori, câte 3 pentru băieți respectiv fete.

Acest articol a fost publicat în Canotaj și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Canotaj: