David Balosin (CSM Timișoara), aur și la juniori. CSMT, argint cu barca de 4x a junioarelor 2. Câte 4 cluburi aureolate la fete și băieți la startul juvenil în Naționalul de Fond pe Bega

Vremea rece, cu ploaie și vânt, n-a surâs canotajului românesc nici în cea de-a treia zi a Campionatului Național de Fond găzduit începând de miercuri pe apele canalului Bega, de dimineață lansându-și ambarcațiunile sub aceleași auspicii meteorologice și juniorii din sportul cu vâsle, după ce până ieri după prânz, sub forma a patru reuniuni, concursurile au fost rezervate seniorilor și tineretului. În cadrul cărora s-au remarcat și juniori de la cluburi timișorene, cu atât mai mult în apele lor la propria categorie de vârstă, în care David George Balosin a triumfat pentru CSMT la simplul categoriei ușoare, adăugând medaliilor de aur și argint din zilele precedente.

unnamed

Naționalul de Fond sub egida Federației Române de Canotaj a trecut de azi-dimineață la registrul competițiilor juvenile, cu două reuniuni însumând zece probe dintre care 6 ale fetelor și patru ale băieților, în care au concurat peste 50 de ambarcațiuni în 3 probe de simplu respectiv de 4 și patru de dublu, 36 de bărci fiind angrenate în întrecerea feminină iar 16 în cea masculină.

Alte zece probe, câte 5 pe fiecare reuniune, vor trage sâmbătă cortina peste ediția din acest an a tradiționalei competiții revenind cu regularitate la Timișoara, două de junioare și 3 ale băieților de la ora 9 iar una de fete și 4 ale juniorilor în reuniunea finală, mai precis 4-F, 2-F, 4xM, 2xM și proba de simplu 1xM cu 15 canotori la start, record de participare – toate de dimineață la juniori 1, plus 4xM, 2xM, simplu juniori cu 8 la start, 2xM categoria ușoară și 1xF categoria ușoară – toate mai apoi la juniori 2.

Până atunci, iată mai jos rezultatele de vineri, cu mențiunea că vâslașul David Balosin, de loc din Cugir (județul Alba) și legitimat la CSM Timișoara, a obținut a doua medalie de aur la ediția din acest an prin a învinge cu timpul de 26:29,26 în întrecerea juniorilor la categoria ușoară, urmat de Edward David Popa (CSM Călărași) în 27:09,66, într-o întrecere de cinci, dar și notând că alte echipaje de pe Bega au urcat pe podium.

Ioana Diana Alexandrescu, Iasmina Adelina Orosz, Adela Corina Popovici și Dyana Mocan au devenit vicecampioane ale țării la junioare II, în tricoul lui CSM Timișoara, cu timpul de 25:06,21 în proba feminină de 4 vâsle, după cele de la CS Botoșani, în componența Iulia Bălăucă, Alexandra Ungureanu, Adelina Vezeteu și Damaris Lebădă.

Un loc 4 la simplu junioare I pentru Andreea Popa, de la CSȘ Bega Timișoara, în imediata apropiere a podiumului din 9 concurente, cu timpul de 28 de minute și 91 de sutimi pe distanța standard de 6 kilometri, însă și o medalie de bronz pentru fetele de la CSȘ Bega între junioarele II, Estera Vîlceanu și Maria Ganta cu timpul de 32:27,12, într-o probă de dublu vâsle doar cu 3 ambarcațiuni la start.

Ca medalii după prima zi a competiției de juniori, câte 4 cluburi au triumfat atât la fete cât și la băieți, palmaresul fiind următorul:

(feminin) CS Ceahlăul 2-1-0; Botoșani 2-0-1; CSM Călărași 1-2-0; CSA Steaua 1-0-0; CSȘ Orșova 0-1-2; CSM Suceava 0-1-0; CSM Timișoara 0-1-0; CSȘ Bega 0-0-1; Dinamo 0-0-1; LPS Iași 0-0-1.

(masculin) CSȘ Orșova 1-1-0, CSM Suceava 1-1-0; CSM Timișoara 1-0-0; CS Știința Constanța 1-0-0; CSM Călărași 0-1-1; CN Nicu Gane Fălticeni 0-1-0; LPS Iași 0-0-1; CS Mureșul Tg. Mureș 0-0-1; CS Botoșani 0-0-1.

Rezultatele furnizate de FRC de la reuniunile de vineri…

REUNIUNEA I
4x FI
Nume – prenume Clubul Timp final
1. Turcanu Alice Elena; Juncanariu Geanina Dumitrita, Onciu Catalina Elena; Radis Simona Geanina CSA Steaua Bucuresti 22:53,73
Dolhascu Alexandra, Spetco Andreea, Mandrila Teodora, Tataru Simona Georgiana CSS Orsova 1 23:49,97
Bucu Amalia, Ciritel Elena Cosmina, Baletchi Alina Maria, Acsinte Ioana Irina CS Botosani 23:50,87
Constantin Lorena Adriana, Radu Daniela Nicoleta, Aramitu Georgiana Stefania, Cotarlet Ramona Stefania CS Stiinta Constanta 24:38,97
Luchian Lidia, Secrieru Adriana Zina, Buburuzan Irina, Scridon Gina Florina CSS Orsova 2 24:55,76
Chiuariu Larisa Maria, Cires Patricia Andreea, Gradinaru Petronela, Tincu Ana Maria LPS Iasi 25:16,58
*
2x FI
1. Grapinoiu Andreea, Andron Monica Georgiana CS Ceahlaul Piatra Neamt 24:49,51
Rosu Larisa Elena, Danut Elena CSM Suceava 25:13,53
Diaconescu Simona, Catiu Liana Maria CSS Orsova 26:10,35
Dobinda Claudia Mihaela; Pascariu Simona CSA Steaua Bucuresti 26:40,49
Gorea Alexandra Adriana, Ungurean Ancuta Adelina CS Muresul Tg Mures 29:37,05
Surdu Georgiana, Toma Alexandra CS Stiinta Constanta 29:51,86
*
1x F I
1. Maftei Tabita CS Botosani 26:16,07
Ailincai Adriana CSM Calarasi 1 27:22,47
Tivodariu Maria CS Dinamo Niro Bucuresti 27:46,16
4. Popa Andreea CSS Bega Timisoara 28:00,91
Dinulescu Raluca Georgiana CSM Drobeta Turnu Severin 28:06,31
Morosan Ioana Madalina CSS Orsova 28:24,00
Rusu Maria Magdalena CN Nicu Gane Falticeni 28:31,86
Timoc Iuliana CSM Calarasi 2 29:13,95
Nechilciuc Gabriela Cristina CSA Steaua Bucuresti 30:02,64
*
2- MI
1. Berariu Stefan Constantin, Lehaci Florin Sorin CSS Orsova 23:16,15
Cornea Andrei Sebastian, Cojocaru Ionut Cristian CN Nicu Gane Falticeni 24:23,64
Horodisteanu Florin Bogdan, Huc Ciprian CS Botosani 24:27,79
Irimia Constantin Nicusor, Andrei Iustin Marian CS Ceahlaul Piatra Neamt 25:12,94
Matei Sorin Ionut, Pericleanu Daniel CS Dinamo Niro Bucuresti 26:14,72
*
4+ MI
1. Spinu Iustin Florin, Banciu Eugen Cristian, Muresan Claudiu Cristian, MihaiMarian- Madalin, Petreanu Victoria Stefania CS Stiinta Constanta 22:52,95
Ghica Paul Vladut, Loghin Ciprian Constantin, Bucataru Flavius Alexandru, Ciobica Dumitru Alexandru + Onea Lucian Petru CSM Suceava 23:21,56
Covrig Paul Cristian, Oltean Aurel Andrei, Rad Dorin, Faluvegi Szilard, Barta Vlad CS Muresul Tg Mures 25:40,65
+
REUNIUNEA II
4x FII
1. Balauca Iulia Liliana, Ungureanu Alexandra Roxana, Vezeteu Adelina Florina, Lebada Damaris Stefana CS Botosani 24:29,54
2. Alexandrescu Ioana Diana, Orosz Iasmina Adelina, Popovici Adela Corina, Mocan Dyana CSM Timișoara 25:06,21
Suta Diana Elena, Gemanari Valentina Florina, Buburuzan Florentina, Podaru Cosmina Maria CSS Orsova 2 25:22,57
Nicola Mirabela Mihaela, Buiciac Ana Maria, Pavel Denisa Iuliana Alexandra, Bardan Monica CSS Orsova 1 29:17,48
*
2x F II
1. Pal Laura Mirela, Mustea Nicoleta Amalia CS Ceahlaul Piatra Neamt 26:56,27
Burlacu Delia Elena, Paraschiv Gabriela Diana CSM Calarasi 28:32,41
Vilceanu Estera Costina, Ganta MariA Madalina CSS Bega Timisoara 32:27,12
 *
1x F II
1. Druga Cristina Florentina CSM Calarasi 29:11,48
Munteanu Lavinia Iuliana CS Ceahlaul Piatra Neamt 29:22,52
Raileanu  Cristina Alexandra LPS Iasi 29:31,75
Morosanu Georgiana CN Nicu Gane Falticeni 29:42,29
Dobinda Madalina Gabriela CSA Steaua Bucuresti 30:37,31
Stanescu Ariana Anemona CSM Drobeta Turnu Severin 30:40,62
Surupaceanu Adriana CSS Bega Timisoara 1 31:47,47
Chivu Daniela CSS Bega Timisoara 2 32:40,45
*
2- M c.u.
1. Schiopoaea Iulian Gabriel, Anton Florin Giani CSM Suceava 25:55,50
Nemciuc Cosmin Andrei, Gheatau Daniel Gheorghe CSS Orsova 26:02,11
Zerfas Cosmin Alexandru, Cires Cosmin Andrei LPS Iasi 26:52,35
*                  
1x M c.u.  
1. Balosin David George CSM Timișoara 26:29,26
Popa Edward David CSM Calarasi 1 27:09,66
Boboc Robert Alexandru CSM Calarasi 2 27:40,91
Bocea Nicusor Vladut CS Stiinta Constanta 27:44,72
Raiu Elvis Ionut CSS Calarasi 29:13,36

 

Acest articol a fost publicat în Canotaj, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Canotaj: