Florin Enache, campion naţional şi la Şcolare, şi la Juniori

CSS Bega şi-a continuat şi vineri respectiv astăzi, la Orşova, bunul parcurs avut la mijlocul săptămînii în cadrul Campionatului Naţional Şcolar, de această dată obţinînd deja 3 medalii de bronz în prima zi a finalelor Campionatului Naţional de juniori, una mănoasă şi prin medaliile de argint cucerite de concitadina CSM Timişoara, despre care am amintit în consemnarea de aseară, şi adăugînd sîmbătă alte clasări pe podium, inclusiv încă un loc I, prin Marian Florin Enache.

Aşadar Enache a dublat triumful de la Campionatul Naţional Şcolar cu unul şi la Campionatul Naţional de Juniori, cîştigînd detaşat în faţa colegului de echipaj din ambarcaţiunea de bronz la Mondial, Laurenţiu Colceag. Mai întîi, joi, juniorul de 17 ani de la CSS Bega Timişoara se califica direct în finală în 7:33,28 şi cu peste 9 secunde în faţa partenerului său în barca de 4x, pe care l-a trimis în recalificări, iar apoi, sîmbătă dimineaţă, a cîştigat finala de simplu 1x în excelentul timp de 7:12,12, cu peste 7 secunde înaintea secondatului Colceag, argint Naţional.

Pe lîngă aurul obţinut de Enache pentru CSS Bega şi Timişoara, juniorii de la Clubul Sportiv Şcolar bănăţean au mai acaparat vineri şi sîmbătă cîteva medalii naţionale. Astfel, ieri, Marius Ungureanu a plusat la medaliile de la „Şcolar”, încheind pe 3 atît în barca de doi fără cîrmaci, categorie uşoară, împreună cu Drajan Raicovici, bronz naţional în 7:49,20, cît şi în cea de 2x, cu Răzvan Toderiţă, în 8:10,19.

Un al treilea bronz era cucerit în reuniunea de vineri de juniorii II Casian Penţa, Daniel Spiridon, Robert Groşan şi Robert Spiridon, vicecampioni naţionali şcolari, şi care au încheiat pe 3 finala A a probei de 4 vîsle, după dominanta LTTL Orşova şi Steaua.

Sîmbătă dimineaţă, cînd, pentru a evita căldura, finalele au început puţin după ora 7, acelaşi echipaj juvenil Casian Penţa, Daniel Spiridon, Robert Groşan şi Robert Spiridon a devenit şi vicecampion naţional al juniorilor II în proba de 4 fără cîrmaci, încheind pe locul 2, în 7:01,51.

Iar ca şi la şcolare, fetele şi-au adus la rîndul lor contribuţia, junioarele II Mihaela Oniţa, Alexandra Oprin, Alexandra Boaru şi Raluca Munteanu, încheind pe locul 3 la 4x, în 7:18,37 minute.

Desigur, ca şi la „Şcolare”, festivitatea de premiere a constituit un mare motiv de satisfacţie mai ales pentru centrul olimpic Liceul Teoretic Traian Lalescu Orşova, gazde care după cele 7 triumfuri din prima zi a finalelor Naţionalului de Juniori au adăugat alte 6 şi sîmbătă dimineaţă. Olimpia Bucureşti şi CSM Suceava, cu cîte două locuri I, respectiv Steaua, Mureşul Târgu Mureş, Ştiinţa Constanţa şi Centrul Naţional Nicu Gane Fălticeni, au cîştigat restul finalelor de vineri, în vreme ce sîmbătă s-au mai reimpus doar Steaua, Ştiinţa Constanţa şi CSS Bega, prin de-acum multiplul campion naţional Marian Florin Enache, însă tot în umbra dunărenilor.

Acest articol a fost publicat în Canotaj, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × = treizeci cinci

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: