Florin Enache cîștigă din nou pe Bega titlul național juvenil de fond

Week-end fructuos pentru inimoșii canotori juniori ai Timișoarei, care au adăugat astăzi alte 5 clasări pe podiumul Campionatului Național de Fond de pe apele Begăi, printre care și un loc I, prin remarcabilul medaliat la nivel mondial Florin Marian Enache, bunelor rezultate ale reuniunilor de vineri, ce aduceau bănățenilor primul aur. Iar după cum a spus Zlatomir Balojin, președinte al Comitetului de organizare al întrecerii, din partea gazdelor timișorene, ”antrenorul numărul unu e barca de simplu”, cei de pe Bega pot fi încurajați că au smuls două medalii de aur la simplu…

Campionatul Național de Fond de juniori, în canotaj, pe canalul Bega, la Timișoara, în 12-13 aprilie 2013

Numai sîmbătă canotajul juvenil timișorean a mai obținut un loc I la nivel național, precum și trei locuri secunde respectiv un loc 3. Totodată, medaliile celor două zile au venit prin intermediul elevilor tuturor celor 3 cluburi timișorene lansate în week-end la apă, și anume CS Banatul, CSM Timișoara respectiv CSȘ Bega.

Deși vremea n-a fost tocmai grozavă, nici vineri, nici astăzi, Campionatul Național juvenil de fond poate fi trecut la capitolul succese, cele 20 de probe ale juniorilor I și II relevînd o bună poftă de vîslit, încă de la inaugurarea sezonului. Care propune la Snagov, deja joia și vinerea viitoare, Campionatul Național de Fond pentru seniori, după care, în perioada 23-26 aprilie, criteriile de selecție pentru lotul ce va participa la Campionatul European de juniori, cu alte prezențe certe de pe Bega în ambarcațiuni.

Cum spuneam, Florin Marian Enache, de la CSȘ Bega Timișoara, s-a impus astăzi în 24:22 minute, între juniorii mari, la simplu, probă ce implică tehnica cea mai mare, multiplul campion național și medaliat la nivel balcanic, european și mondial confirmîndu-și statutul de favorit.

Succesul său se adaugă triumfului de ieri al timișoreanului Răzvan Hodorogea, ceea ce înseamnă că, în ciuda dominației Orșovei, autoritară în cele două zile de întreceri pe cei 6.000 metri de pe canalul Bega, localnicii au rămas totuși la înălțime.

Iar în sprijinul acestor cuvinte mai vin și celelalte clasări de astăzi pe podium, după cum urmează:

– la 4 vîsle, juniori II, CSM Timișoara (Homorogan, Brișan, Toroș, Bîrdan) a ocupat locul 2;

– la două vîsle, masculin, categoria ușoară, Ciosici și Penta au obținut tot locul 2 pentru CSȘ Bega;

– Mihaela Anița, în proba de simplu a categoriei ușoară, a obținut pentru CSȘ Bega locul 2;

– în aceeași probă, pe locul 3, din partea CS Banatul, au obținut bronzul Șoaită și Coștig;

Deși alte clasări ale juniorilor bănățeni au fost înafara podiumului, merită salutate ca atare, ținînd cont de frăgezimea unora dintre sportivi.

Astfel, foarte aproape de podium, pe locul 4 la dublu, CSȘ Bega prin Groșan și Spiridon, iar pe 6 prin echipajul Raicovici-Berecici.

La două vîsle, juniori II, CSȘ Bega s-a clasat pe locul 5 prin echipajul Gherman – Fedoarcă, iar la simplu Spiridon (CSȘ Bega) a încheiat pe locul 7 respectiv Hălmăgean (CSM Timișoara) pe locul 9, dar ca junior III, peste categoria sa de vîrstă.

În fine, la două rame, fete, junioare 1, locul 7 a reprezentat clasarea lui CSȘ Bega Timișoara (Butnariu – Munteanu), pe 8 sosind colegele lor Petreanu-Ștef, toate regăsindu-se în primul lor an ca junioare II, născute fiind în 1996.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Canotaj, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 8

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: