GALERIE FOTO. Campionatul Național de Fond, pe Bega + rezultatele zilei finale la juniori

Campionatul Național de Fond la canotaj a trecut, amintirile încă unei ediții găzduite de Timișoara pe apele canalului Bega rămân. Pe lângă rezultatele primelor 3 zile, enumerate în consemnările anterioare, iată-le și pe cele cu care am rămas datori, din reuniunile III și IV ale zilei finale rezervate juniorilor, cu un total de zece probe, precum și o galerie foto…

Dacă peste ani v-am obișnuit cel mai adesea cu imagini de pe parcursul final și din zona liniei de sosire, amplasate în centrul Timișoarei, în dreptul restaurantului Flora, de această dată am schimbat punctul de vedere, prin a încerca surprinderea derulării întrecerii în aval, în preajma zonei startului și pe primele porțiuni ale traseului. Canotori așteptând să le vină rândul la start, arbitri dând ”verde” câte unei ambarcațiuni la fiecare două minute, vâslași în plin efort pe traseul cu lungimea de 6 kilometri, susținători rulând pe bicicletă în paralel cu ei pe faleză, cu o frumusețe aparte prin faptul că nu doar antrenorii le sunt în preajmă pe două roți, pentru a-i îndruma, ci și colegi care nu au cursă, încurajându-i, dar și competitori care au trecut linia de sosire, trăgându-și sufletul și cârmind ambarcațiunea spre ponton…

În ziua finală au mai tras 56 de ambarcațiuni, în simplu, dublu și patru, la băieți și fete, în prima reuniune la juniori I iar în cea de-a doua la juniori II, căderea de cortină fiind oferită de probele categoriei ușoare. Iar pe prima treaptă a podiumului au urcat cel mai adesea în reuniunile 3 și 4 cei de la CSȘ Orșova, cu 4 noi titluri naționale, urmați de canotori reprezentând CS Botoșani și CSM Suceava – fiecare cu câte două succese, respectiv CS Ceahlăul și CS Știința Constanța, cu câte un triumf. Și n-a lipsit din nou de pe podium Alexandru Laurențiu Danciu, multiplul medaliat la seniori în primele două zile cu aur și argint dar și la juniori în cea de-a treia plusând prin a mai obține încă un loc secund și titlul de vicecampion al țării pentru CSM Timișoara și în proba de simplu a juniorilor 1 din ziua 4, cu timpul de 26:00,47, după Ciprian Huc (CS Botoșani; 25:11,59).

Dar iată și rezultatele ultimelor probe, mai întâi din reuniunea a III-a…

4- feminin juniori I

1. Maftei Tabita, Ciritel Elena Cosmina, Acsinte Ioana Irina, Baletchi Alina Maria / CS Botoșani… 23:43,10

2. Turcanu Alice Elena, Juncanariu Geanina Dumitrita, Onciu Catalina Elena, Radis Simona Geanina / CSA Steaua Bucuresti 24:29,33

3. Constantin Lorena Adriana, Radu Daniela Nicoleta, Aramitu Georgiana Stefania, Cotarlet Ramona Stefania / CS Știința Constanța 25:24,17

4. Spetco Andreea, Dolhascu Alexandra, Catiu Liana Maria, Diaconescu Simona / CSS Orsova 26:16,56.

2- feminin juniori I

1. Grapinoiu Andreea, Rusu Vasilica Alexandra / CS Ceahlăul Piatra Neamț… 26:06,30

2. Danut Elena, Rosu Larisa Elena / CSM Suceava 26:12,20

3. Morosan Ioana Madalina, Mandrila Teodora / CSS Orsova 27:51,12

4x masculin juniori I

1. Vlad Bogdan Georgel, Balan Andrei, Chelaru Nicu Iulian, Cireasa Marian / CS Știința Constanța 1… 21:25,45

2. Ghica Paul Vladut, Bucataru Flavius Alexandru, Loghin Ciprian Constantin, Ciobica Dumitru Alexandru / CSM Suceava 21:51,01

3. Popa Edward David, Stoica Dumitru Antonio, Craciun Alin Andrei, Boboc Robert / CSM Calarasi 22:54,05

4. Bocea Nicusor Vladut, Sara Rares, Gheorghita Cosmin, Apostol Catalin / CS Stiinta Constanta 2 23:58,83

2x masculin juniori I

1. Berariu Stefan Constantin, Lehaci Florin Sorin / CSS Orșova… 23:13,01

2. Cornea Andrei Sebastian, Cojocaru Cristian Ionut / CN Nicu Gane Falticeni 23:18,65

3. Horodisteanu Florin Bogdan, Simion Dorin / CS Botosani 23:28,35

4. Mihai Zamfir Mitus Nicolae, Cirstea Sebastian Constantin / CSA Steaua Bucuresti 23:46,38

5. Lungu Andrei, Nestian Iulian / LPS Nicolae Rotaru Constanta 24:16,89

6. Oprea Andrei Ionut, Ceobanu Florin / LPS Iasi 25:02,46

7. Banciu Eugen, Muresan Claudiu / CS Stiinta Constanta 25:14,38

8. Matei Sorin Ionut, Pericleanu Daniel / CS Dinamo Niro Bucuresti 25:28,88

9. Ghita Cristian, Pribeagu Catalin / CS Farul Constanta 25:57,38

10. Speteanu Ionut Alexandru, Musat Eduard Alexandru / CSS Calarasi 27:15,84

1x masculin juniori I

1. Huc Ciprian / CS Botoșani… 25:11,59

2. Danciu Alexandru Laurențiu / CSM Timișoara… 26:00,47

3. Hălmăgian David Cătălin / CS Olimpia Bucuresti 1 26:24,88

4. Nanea Danut Ionut / CS Ceahlaul Piatra Neamt 26:24,95

5. Andrei Iustin Marian / CS Ceahlaul Piatra Neamt 26:31,10

6. Niță Robert Ștefan / CSS Bega Timisoara 26:37,06

7. Simedre Catalin Antonio / CSS Orsova 27:14,07

8. Scutaru Flavius Gabriel / CN Nicu Gane Fălticeni 27:20,99

9. Bucur Dumitru Valentin / CS Olimpia Bucuresti 2 27:24,32

10. Curuzan Corneliu Ciprian Robert / CSA Steaua Bucuresti 27:33,98

11. Munteanu Valentin / CSM Calarasi 28:43,46

12. Nichitean Denis Robert / CSS Bega Timisoara 1 28:54,34

13. Tutuian Bogdan Daniel / CSS Bega Timisoara 3 29:03,47

14. Toma Paul Nicolae CSS Bega Timisoara 2 29:26,91; Faluvegi Szilard CS Muresul retras.

Reuniunea IV

4x masculin juniori II

1. Scripcaru Gheorghe Daniel, Merila Toader Iulian, Spencer Alexander, Buga Cosmin / CSS Orșova… 23:13,05

2. Mocanu Gabriel, Manolache Marius, Enica Sebastian, Sauleanu Emanuel / LPS Nicolae Rotaru Constanta 24:33,92

3. Călin Vlad Cosmin, Hison Simeon Ciprian, Ceistof Ancuta Gabriel, Mandrila Andrei / CSS Orsova 25:44,36

4. Radut Alexandru, Carasca Andrei Pavel, Carasca Bogdan Petru, Tirziu Ciprian Ionut CSS Bega Timisoara 30:53,98

2x masculin juniori II

1. Cârpea Cosmin Gheorghe, Iliuț Alexandru / CSS Orșova… 24:47,37

2. Petrescu Sergiu, Florea Ionel / CSS Triumf Bucuresti 26:07,41

3. Bouhar Denis George, Barabas Radu / CSS Orsova 27:44,84.

1x masculin juniori II

1. Arteni-Fîntînariu Florin Nicolae / CSM Suceava… 26:34,31

2. Gherasim Alexandru / CSS Triumf Bucuresti 27:28,91

3. Morar Gheorghe Petrisor / CSS Orsova 27:45,36

4. Anghel Marius Ioan / CS Olimpia Bucuresti 29:07,46

5. Vancea Dan Gabriel / CSM Timisoara 30:17,18

6. Crașovan Alexandru / CSS Bega Timisoara 30:29,68

7. Codrea Ioan / CS Dinamo Niro Bucuresti 31:27,41

8. Sturza Răzvan Sebastian / CSS Bega Timisoara 31:59,65

2x masculin categoria ușoară

1. Nemciuc Cosmin Andrei, Gheatău Daniel Gheorghe / CSS Orsova… 24:50,73

2. Schiopoaea Iulian Gabriel, Anton Florin Giani / CSM Suceava 24:51,47

3. Zerfas Cosmin Alexandru, Cires Cosmin Andrei / LPS Iasi 25:34,57

1x feminin c.u.

1. Mihai Iuliana Elena / CSM Suceava… 30:22,88

2. Dobîndă Claudia Mihaela / CSA Steaua Bucuresti 2 30:30,01

3. Pascariu Simona / CSA Steaua Bucuresti 1 32:17,92.

”Naționalul” de Fond și-a consumat și ediția din aprilie 2017, apele Begăi așteptându-i de-acum pe canotorii din întreaga țară la reuniunea nautică din 2018. Iar apropo de zona din preajma liniei de start, poate că până atunci Timișoara își va mai îmbunătăți puțin imaginea și calitatea aerului și în respectivul perimetru, la ieșirea canalului din oraș, spre Serbia, căci dezolantul peisaj cu clădiri dezafectate și mirosurile pestilențiale pur și simplu zgârie retina și atacă nervii olfactivi. Și-acolo este tot tărâmul capitalei culturale europene din 2021, nicidecum al nimănui… (*clic pe imagine pentru mărire)   

 

Acest articol a fost publicat în Canotaj și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Canotaj: