GALERIE FOTO. Premiații zilei 2 a Campionatului Național de Fond pe Bega pentru seniori și tineret, la Primăria Timișoara

După ce, de la ora 9,30 până la 12,30 s-au desemnat câștigătorii celor 11 probe din ziua a doua a Campionatului Național de Fond la canotaj pentru seniori și juniori, derulat pe cei 6 kilometri în amonte cu sosirea la Flora, laureații au fost recompensați în festivitatea de premiere din sala Consiliului Local Timișoara cu medaliile, diplomele și tricourile de campioni. Ieri erau răsplătiți la CJT învingătorii primelor 11 probe, din ziua inaugurală, iar astăzi au urmat la Primărie cei triumfători în reuniunile finale. Iată alte câteva idei și fotografiile…

Numele cluburilor câștigătoare în cele 22 de probe ale ”Naționalului” de Fond de pe canalul Bega, pentru seniori și tineret, precum și sportivii învingători, pot fi lecturați în consemnările de la fața locului, la linia de sosire, cu mențiunea că 5 tineri de la două cluburi timișorene, CSM și CSU Politehnica, și-au trecut în palmares victorii în probe, trei la număr, de dublu și simplu.

Altele pot urma vineri și sâmbătă, când ”Naționalul” de Fond continuă cu secțiunea sa juvenilă, pe categorii de vârstă la juniori.

Cu ocazia ceremoniei de anul acesta de la Municipalitate, deși s-a pomenit frumosul moment de la ediția precedentă și s-au lansat încurajări în acest sens, n-au mai fost tineri canotori care să-și lege destinele printr-o cerere în căsătorie cu ocazia festivității, dar tot a fost voie bună la ora decernării distincțiilor.

S-au rostit scurte alocuțiuni, din partea reprezentanților Primăriei Timișoara, amfitrion al evenimentului, DJST Timiș, Asociației Județene de Canotaj Timiș și Federației Române de Canotaj, fiind reiterată printre altele ideea pistei de canotaj de pe lacul artificial Surduc, iar apoi s-a purces la înmânarea premiilor, și în prezența antrenorilor, staff-ului federal și a unor conducători de cluburi.

În completare și de nevoie, sportivii uneia dintre flotile și-au pasat reciproc hainele de prezentare roșii Mikasa când le urma rândul la primirea medaliilor, pentru nota uniformă a ținutei, iar în cazul celor de la CS Știința Constanța ajutorul a constat în faptul că echipajul de 4 al băieților, medaliat la rândul său, a răspuns onorurilor înfățișându-se și pentru primirea ”bronzului” colegelor de club…

Acest articol a fost publicat în Canotaj și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Canotaj: