LTTL Orșova domină pe Bega reuniunea I a Naționalului de Fond, juniori. CSȘ Bega Timișoara, un loc 2, CS Banatul, 3

Crema canotorilor juniori ai României a avut de înfruntat un vânt tăios vîslind în amontele canalului Bega, cu sosire la ”Flora”, în dimineața primei reuniuni a Campionatului Național juvenil de fond, dominată azi de Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova, de fapt un centru olimpic național, cu 5 din 6 titluri cîștigate, în vreme ce localnicii, de la CSȘ Bega Timișoara respectiv CS Banatul, au urcat pe celelalte trepte ale podiumului.

Marian Florin Enache (CSS Bega Timişoara), al doilea, împreună cu Robert Groșan, în proba de 2- a juniorilor mari, la Naționalul de Fond, pe Bega, vineri 12 aprilie 2013. Enache e medaliat cu bronz în 2012 la Campionatul Mondial de juniori

 

Într-un anonimat aproape complet, doar cîțiva privitori răzleți savurînd efortul sportivilor la finele a 6 kilometri de vîslit împotriva cursului apei, în preajma liniei de sosire de la ”Flora”, unde, printre personalitățile de seamă ale lumii canotajului autohton se regăsea la loc de frunte multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă, prima dintre cele 4 reuniuni ale ”Naționalului” de Fond a avut totuși parte de raze de soare printre nori, primii picuri resimțindu-se tocmai la festivitatea de premiere, ad-hoc pe faleza Begăi.

Întrecerile de fond inaugurează sezonul cald, pe apă, și constau în contracronometre pe diverse categorii de vîrstă și probe de concurs, dar pe aceeași distanță de 6.000 metri, parcursă cu startul de la ieșirea Begăi din Timișoara, în cursul canalului spre Serbia, și cu sosirea în spatele Catedralei.

Dintre timișoreni, medaliatul mondial Florin Marian Enache, în echipaj cu Robert Groșan, pentru CSȘ Bega, s-a clasat al doilea în proba de 2- a juniorilor mari, cu timpul de 23:35,50, la 3 secunde și 40 de sutimi în urma lui Dănuț Rusu și Cosmin Macovei, de la LTTL Orșova, în ceea ce a fost a cincea probă a dimineții.

În a șasea și ultima probă a dimineții, de 4 cu cîrmaci a juniorilor mari, CS Banatul Timișoara a obținut locurile 3 și 4, așadar cu două echipaje la start, medaliați fiind Alexandru Iorgovan, Bogdan Obreja, Samuil Balaș, Nicolae Tudor și cîrmaciul Norica Hobean, cu timpul de 28:48,99, în vreme ce Vasile Udrescu, Cristian Mihăescu, Cătălin Pârva, Flaviu Șoaită și Mihai Costig – cârmaci, au încheiat cu 30:00,62, pe 4 din 4 ambarcațiuni. Și această probă a fost adjudecată de orșoveni, în 23:00,79 urmați la sub două minute de cei de la CS Mureșul Târgu Mureș.

Din canotajul local au mai concurat junioarele de la CSȘ Bega, în proba de simplu vîsle J1, Ionela Mădălina Petreanu (CSM Timișoara) încheind pe 7, în 28:03,45 minute, Raluca Munteanu sfîrșind a opta, în 28:41,58, iar Cristina Butnariu a noua, în 29:14,93, proba fiind unica a dimineții adjudecată de altcineva decît sportivi ai Orșovei, și anume Dorina Otea, de la CS Ceahlăul Piatra Neamț, în 27:06,32.

În rest, LTTL Orșova a cîștigat la 4x junioare 1, la dublu vîsle al junioarelor 1, într-o strînsă dispută cu CS Dinamo Niro, și cu doar 5 secunde și 5 sutimi avans, la 4 fără cârmaci al juniorilor 1, precum și în cele două probe mai sus amintite, cu medaliați dintre băieții Timișoarei.

Clasament parțial pe medalii după prima sesiune (vineri dimineață), din 4: 1. LTTL Orșova 5 aur – 0 argint – 0 bronz; 2. CS Ceahlăul 1-0-1; 3. Steaua 0-2-0; 4-7. Dinamo, CSȘ Triumf, CSȘ Bega Timișoara, CS Mureșul Tg. Mureș 0-1-0; 8. LPS Constanța 0-0-2; 9-11. CSȘ Călărași, CS Știința Constanța, CS Banatul Timișoara. 

Vom reveni cu alte amănunte și fotografii, de la reuniunile II (vineri), III și IV (sîmbătă).

 

Acest articol a fost publicat în Canotaj, Exclusiv, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: