Pîrghie şi alţi 6 juniori de la CSŞ Bega, învingători în 2010

Juniori timişoreni se pregătesc cu lotul naţional la baza nautică de la Orşova

Cristi Ilie Pîrghie, descoperit de CSŞ Bega la o selecţie într-o şcoală din zona Iosefin şi care este cantonat cu lotul naţional de tineret la Orşova, sub bagheta aceleiaşi antrenoare, profesoara Elvira Văsuţ, care l-a îndrumat iniţial spre canotaj, este un caz clasic de junior de vîrf lansat în Timişoara dar care se pregăteşte deja departe de casă, pe la loturi, fapt ce l-a împiedicat pe final de an să-şi ridice premiile din partea forurilor locale. Pe Bega au rămas printre alţii junioarele Cristina Butnariu şi Alexandra Hada, care se regăsesc în fotografia de pe interfaţă, surprinsă în aval, în dreptul Splaiului Tudor Vladimirescu, fetele luînd „acasă” locul 2 în aceeaşi barcă de 4 vîsle, la Naţionalul de fond, în aprilie.

Pîrghie a fost recompensat cu medalii, trofee, diplome şi premii în bani, plus cu o clasare între cei mai buni sportivi olimpici ai judeţului în 2010, pentru bunele sale rezultatele obţinute încă în postura de canotor legitimat la CSŞ Bega Timişoara, deşi, fizic, Cristi se antrenează la baza de la Orşova, în fotografie, şi concurează prin alte locuri, revenind rareori în oraş.

În total, Cristi Pîrghie a adunat 12 locuri întîi în întrecerile din 2010, la campionate naţionale de juniori şi seniori, la Balcaniade şi Regate internaţionale. Astfel, a triumfat la Campionatul Naţional de juniori de la Năvodari, în probele de simplu vîsle şi de două rame, la Campionatul Naţional Şcolar, tot în proba de simplu vîsle, la Campionatul Naţional de ergometru pentru juniori respectiv seniori, atît individual cît şi cu echipa, la Campionatul Naţional de seniori de la Snagov, în proba de 4 vîsle, cîştigînd totodată şi în Grecia, la Balcaniadă, în probele de schif 4 vîsle şi două vîsle, respectiv Regata Internaţională de la Brno, în Cehia, în întrecerile de schif 4 vîsle şi schif două vîsle.

Mai mult, Pîrghie a fost în barca României la Campionatul Mondial pentru juniori de la Racice, în Cehia, unde a ocupat locul 4 în proba de schif dublu. Întors pe Bega, la Campionatul Naţional de Fond pentru juniori, localnicul a venit pe poziţia a treia în probele de simplu vîsle şi schif două rame.

Colegul său de la CSŞ Bega, tot un junior I, Radu Stanciu, cantonat şi el cu profesoara Elvira Văsuţ, în lotul de tineret-seniori de la Orşova, a cîştigat Regata Internaţională de la Brno, în barca de 8+1, triumfînd şi în Campionatul Naţional pentru juniori de la Năvodari, în proba de două rame, respectiv în cel de seniori, de la Snagov, la 4 vîsle.

Adrian Cionca, lansat iniţial pe apă la secţia de kaiak-canoe a CSŞ1, antrenat în Timişoara în canotaj la CSŞ Bega, de profesorul Dorin Bena, şi ajuns şi el la lot, la Snagov, ca junior I, a adunat în 2010 o mulţime de clasări pe podium, dintre care victoriile ar fi la Brno, în proba de schif 4 vîsle, la Balcaniada din Cehia, în aceeaşi probă, respectiv la Campionatul Naţional de ergometru pe echipe.

Ionuţ Atofanei, junior I în primul an la această grupă de vîrstă, şi o raritate ca înscris la categoria uşoară, graţie greutăţii sale mai reduse, a plecat de la CSŞ Bega, unde era antrenat de profesoara Ecaterina Calapis, tot la Orşova, cîştigînd Cupa Federaţiei Române de Canotaj la individual şi pe echipe respectiv Campionatul Naţional de fond pentru juniori, derulat chiar pe Bega, în proba de simplu vîsle.

Au mai triumfat în 2010 juniorul II în primul său an la această categorie, Florin Marian Enache, în proba de vîsle simplu la Campionatul Naţional de fond de pe Bega, junioara III Ştefania Savastache, în proba de vîsle dublu a Campionatului Naţional de la Năvodari, şi Darius Pravda, junior I la categoria uşoară, învingător la Cupa Federaţiei Române de ergometru pe echipe.

Alţi juniori clasaţi pe podium sunt Cezara Crastiu şi Anastasia Grigorovici, ambele la categoria uşoară, eleve ale Ecaterinei Calapis, locul doi în proba de dublu vîsle a Campionatului Naţional de Fond pentru senioare, Mirela Rogoz, junioară I, cu locuri doi şi trei în probe de dublu, Cristina Butnariu, junioara II, şi ea antrenată de profesoara Calapis, cu trei locuri secunde, inclusiv la vîsle individual, la Naţionalul de la Năvodari, colegele ei de loc secund în proba de 4 vîsle la Naţionalul de Fond de pe Bega, şi anume Alexandra Hada (junioară I) şi Cristina Sorca (junioară II), şi junioara I Roxana Maftei, în probe de dublu.

Dintre băieţi, Radu Balboş şi Cătălin Arghire, ambii în primul an de juniorat II, au luat locul doi la vîsle simplu, la Naţionalul de fond de pe Bega, iar Beniamin Ghiman a luat un loc doi pe echipe, ca junior I categorie uşoară, la Naţionalul de ergometru.

Acest articol a fost publicat în Canotaj și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 5 = cincisprezece

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: