Poze cu canotori timişoreni medaliaţi la Campionatul Mondial

Vă spun o poveste, undeva mai jos. Autentică. Dar mai întîi… Sîmbătă dimineaţă, de Ziua Naţională a României, mi-am zis că atîta pot să fac şi eu, să mai prind ceva din antrenamentul început de la 8, cu o alergare prin frig, de către nişte canotori ai Timişoarei printre care unuia, de nici 20 de ani, i s-a cîntat deja „Deşteaptă-te Române”, la Mondialul de juniori din 2011, iar un altul, şi mai fraged, urca în urmă cu nici 4 luni tot pe un podium de Campionat Mondial.

Şi i-am mai prins într-adevăr, după toată truda lor, cam pe cînd îşi înghesuiau sculptatele trupuri, masive dar şi zvelte, într-un părăginit vestiar de sub 2 pe 3 ce sigur n-ar ţine nici de debara pentru mop şi aspirator în căsoiul vreunuia dintre învîrtiţii care la aceeaşi oră nici n-au făcut ochi să-şi numere ultimele teancuri virtuale.

Profesoara Calapis, antrenor şi preşedinte al Federaţiei Judeţene Timiş de Canotaj, se scuză umil pentru vraiştea din aşa-zisul vestiar, cînd de fapt e chiar ordine raportat la îngrămădeala în care medaliaţii sunt nevoiţi să se schimbe iar ceea ce sare în ochi ţine mai ales doar de faianţa învechită, ca de spital, ori de băncile ce mă duc cu gîndul la vreo şcoală interbelică.

Iată aşadar condiţia umilă şi austeră a tinerilor medaliaţi români cu aur sau bronz la Campionatul Mondial de juniori, precum şi a bieţilor lor antrenori, în cazul nostru referindu-ne la timişoreni. Nişte extraordinare şi admirabile suflete mari, gătindu-se să iasă cu toţii la parada militară, dar totodată nişte… chinuiţi.

18 august 2012, Plovdiv.

Marian Florin Enache, unul dintre subiecţii noştri, care în 5 august a împlinit 17 ani, aflat la proră într-un echipaj cu Nicu-Ionuţ Bocancea, Laurenţiu-Marian Colceag şi Florin-Aurelian Buznean, devenea în vară medaliat cu bronz al probei de 4x din cadrul competiţiei juvenile a Campionatului Mondial de Seniori şi Juniori din Bulgaria, unde, după o finală A extrem de intensă, în care “tricolorii” au condus pînă după mijlocul parcursului de 2.000 metri, ambarcaţiunea României a încheiat pe locul 3.

Enache a fost descoperit, instruit şi legitimat de CSS Bega Timişoara, pentru care a cucerit în acest an, printre altele, titlul naţional de fond, pe 6.000 metri, pe apele Begăi, dar şi locul I pe ţară la Şcolare, C.N. de Juniori, Cupa F.R. Canotaj, devenind şi dublu campion balcanic.

7 august 2011, Eton-Dorney.

Adrian Cionca, celălalt subiect al nostru, un canotor născut în 16 mai 1993 la Deta, legitimat la CS Universitatea Timişoara şi pregătit de antrenorii Elvira Văsuţ şi Dorin Bena, cucerea după titlul european la 4 vîsle din 26 iunie 2011 şi titlul de campion mondial în ambarcaţiunea de 4x a României, în întrecerea World Rowing Juniors Championships, găzduită pe Dorney Lake, din cadrul centrului nautic al Colegiului Eton, în vestul Londrei.

Cionca, al treilea într-o ambarcaţiune a României incluzându-i în echipaj pe Ioan Prundeanu, Ionuţ Luca şi Cosmin Ilie Cuciurean, cîştiga titlul mondial cu timpul de 6:01.62, după ce la 500 metri din cursă “tricolorii” erau pe locul 3 al finalei, la mijlocul cursei pe doi iar după 1.500 metri preluând conducerea cu timpul intermediar de 4:29.09.

Cionca a fost laureatul numărul 1 al sportului timişean în 2011 iar Enache se pregăteşte să urce pe 18 decembrie pe podiumul celor mai buni “olimpici” din judeţul nostru pe 2012 dar realitatea este că medaliaţii continuă, aproape zi de zi, să tragă din greu într-una dintre disciplinele de… galere şi să se dezechipeze în aceeaşi uitată de lume şi subfinanţată incintă.

Se merită? Dacă şi-ar pune problema cum o facem aproape noi toţi, şi nu doar învîrtiţii, România sigur n-ar mai pupa medalii dar nici ei nu s-ar mai oţeli constant, păstrînd licărul speranţei unui loc în bărcile pentru Rio, 2016.

Şi-astfel am ajuns la povestea mea, despre o canotoare reprezentînd Timişoara la Jocurile Olimpice de vară, în de-acum îndepărtatul 1996. Atlanta, 19 iulie – 4 august.

A fost prima mea misiune de teren, ca reporter de televiziune, să introduc microfonul sub nasul unor timişoreni, într-un sondaj stradal, şi să-i întreb dacă ştiau în ce sport se împodobise în ziua precedentă cu aur olimpic România dar şi… Banatul, graţie Cameliei Macoviciuc, pe-atunci legitimată la o grupare de pe Bega, care, într-un echipaj la categoria uşoară, cu Constanţa Burcică, dubla în 7:12.78, luînd cu 1´87´´ tocmai faţa gazdelor Burns şi Bell, aşadar dubla zestrea canotajului la Atlanta, unde triumfau şi fetele în 8, inclusiv cu Elisabeta Lipă.

Deruta intervievaţilor a fost aproape completă, fără a fi avut habar că era vorba despre un sportiv legitimat la un club de pe Bega, cu o singură excepţie, care ne-a întrebat timid: “Gimnastică?” Editorul a obţinut, mi-am dat seama ulterior, exact ceea ce şi-a dorit, efectul scontat, iar reporterul de teren a fost adus cu picioarele pe pămînt că este poate şi menirea noastră, a celor care diseminăm informaţia, să scriem şi să vorbim mult mai mult despre altceva decît, de exemplu, fotbal. Ce-i drept, cam pe-atunci îmi venea şi mie pe undeva greu, încă infatuat şi cu amintirea efectuării déjà a unui reportaj de Champions League în străinătate, smulgîndu-i două-trei întrebări unui atunci tînăr Ryan Giggs, să discern că sportul nu e doar handbal sau fotbal.

Concluzia? Anii trec dar ignoranţa se perpetuează, e cel puţin aceeaşi. Medaliaţii nu sunt scoşi cum se cuvine în luminile rampei autohtone şi pe măsura măreţiei atinse, ci-s ţinuţi în continuare în lanţurile nepăsării majorităţii, compusă din votanţi-purtători de învîrtiţi în cîrcă şi din posesori de putere dînd cu frîna trasă adevăratelor glorii, de parc-ar da de la ei. Şi scriu dînd şi ar da pentru că România a rămas la nefastul reflex al lui “dai ceva”.

Da, canotorii chiar oferă ceva… de aur. Sau bronz. Zămislit cu multe sacrificii şi dezechipări în vestiare de care netoţi la cravată nici nu-şi închipuie c-ar mai exista. De la Carrara-n sus. Păi nu?

Pentru conformitate, de Ziua Naţională a României au zîmbit frumos pentru camera www.sporttim.ro nişte minunaţi tineri: (de la stînga) Mădălina, “adoptată” de la CSM Timişoara, Cristina Butnariu, Robert Groşan, Bianca Velciov, o mezină şi începătoare din generaţia… ´99, Adrian Cionca, Ciprian Postolache, antrenorul-asistent Roxana Maftei, în tricoul de titlu naţional, pe care îl obţinea cîndva, Marian Florin Enache, Dragoş Deaconescu, Daniel Donci, un multiplu campion naţional la zi, a cărui poveste o puteţi citi în rubrica INTERVIU, Alexandra Boaru, Alexandra Oprin, Robert Pataki, Alexandra Hada, Raluca Munteanu.

(clic pe fotografii pentru mărirea pozei)

 

 

Acest articol a fost publicat în Canotaj, Exclusiv și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × = 21

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: