Io mi-s Sporttim

Cad rând pe rând măștile

Io mi-s Sporttim: XII. O boală a cărei rată de supraviețuire cochetează cu procentajul maxim și nu manifestă simptome nu este o boală în sine, iar în nici un caz n-ar trebui să blocheze o întreagă lume în loc prin impunerea izolării cu săptămânile în locuințe a populației clinic sănătoase, Ceea ce se întâmplă de fapt are de-a face cu implozia plănuită și controlată a sectorului economic, ca teren fertil instalării unui tiranic unic guvern mondial, complot a cărui desăvârșire este înlesnită de starea obedientă de complicitate a maselor supunându-se fără filtrul rațiunii și fără a solicita justificări argumentate pe seama unor ordine total lipsite de acoperire și fără fundament științific, medical și din cercetare, așadar fără baze real obiective. Din contră, măsurile emanate sunt înadins și specific concepute pentru a slăbi sistemul imunitar al oamenilor, predispus implicit îmbolnăvirii mental spirituale și indirect fizice. Ăsta-i purul adevăr iar întreaga literatură medicală de specialitate semnalează negru pe alb de exemplu în controversatul caz al purtării măștilor că respectivele obiecte n-au nici un folos în prevenirea răspândirii bolilor, fiind mai degrabă de fapt obiecte contrarii normelor de igienă, care răspândesc bacterii și viruși, O concluzie a unui studiu publicat în Analele Colegiului Regal al Chirurgilor din Anglia în anul 1981? ”Se pare că minima contaminare poate fi atinsă prin a nu purta deloc mască”, purtarea uneia în timpul unei intervenții chirurgicale fiind ”o procedură standard ce poate fi abandonată”. Peste alte 10 studii efectuate ulterior au tins spre aceeași concluzie, după cum sintetizează consemnarea https://jamesfetzer.org/2020/08/studies-of-surgical-masks-efficacy-masks-are-useless-in-preventing-the-spread-of-disease/. Și-atunci, care ar putea fi oare logica respectării cu sfințenie a unor proceduri deconspirate fățiș a fi detrimentale binelui omenirii!? Nici urmă de logică, spulberată de instinctul fricii, inoculat cu picătura chinezească de autoritățile paiață de la capătul sforilor din buzunarele păpușarilor dispuși în spatele cortinei. Ar mai răzbate în timp doar ecoul întrebării copilului de azi, ”Tată, dar voi ce-ați făcut când ni s-au luat rând pe rând drepturile și libertățile în numele unor pretexte prefabricate în legătură cu grija pentru om și siguranța colectivă!?” Cât despre răspuns, îi va hăitui veșnic pe cei creduli ”narațiunii oficiale”: ”I-am înfierat la nesfârșit ca răspândind teorii ale conspirației pe cei care încercau să ne deschidă ochii și mințile”. Restul e ca de-obicei istorie...
Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + 9 =