Badminton

Mircea Vasiu, locuri 2 și 3 la Cupa Sportul Studențesc, Daniel Popescu, 1 la simplu în Liga A și pe 3 la dublu băieți la Deva, în Cupa de Primăvară

Primul week-end din luna aprilie a adus cu sine competiții badmintonistice și cu participare timișoreană, atât la ”Cupa Sportul Studențesc”, întrecere pentru seniori derulată la București în cadrul căreia Mircea Vasiu, sub culorile Universității de Vest Timișoara, a urcat pe locurile 2 și 3 în probe de dublu, cât și sub Cetatea deveană, la ”Cupa de Primăvară”, unde, printre alți sportivi de pe Bega, Daniel Popescu s-a impus în Liga A la simplu băieți și s-a clasat pe 3 la dublu masculin cu concitadinul Paul Hărănguș.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Mircea Vasiu, locuri 2 și 3 la Cupa Sportul Studențesc, Daniel Popescu, 1 la simplu în Liga A și pe 3 la dublu băieți la Deva, în Cupa de Primăvară

Timișoara n-are mai deloc piste de atletism dar pe una dezafectată cresc pomi și frigidere: FOTO

Undeva ca și uitată de lume, sala de sport a fostului liceu UMT, cu acces din strada Lorena și care a rezistat stoic vicisitudinilor anilor și așa-zisei tranziții, are însă darul și norocul de a fi zilnic însuflețită de puzderie de copii și juniori practicând mai ales badmintonul dar și baschetul. În schimb în imediata sa vecinătate, de fapt în spatele incintei, o fostă arenă cu pistă de atletism înconjurând un teren de jocuri, este astăzi tărâm părăsit și dezafectat, fertil bălăriilor, pe care nu calcă țipenie de om. Și ar fi complet dat uitării dacă Ștefan Nyari, antrenorul de badminton vicepreședinte federal în aceeași ramură, nu i-ar vedea utilitatea și potențialul, prin reamenajare...
Publicat în Atletism, Badminton | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Timișoara n-are mai deloc piste de atletism dar pe una dezafectată cresc pomi și frigidere: FOTO

Drama lipsei sălilor: ”Loga”, Academia de Baschet BCT și CSȘ Bega, înghesuite în ”Casa Badmintonului”. Antrenorii la fileu, un vicepreședinte federal sexagenar și o ingineră: ”Noi o curățăm zilnic, să vezi cum arată după ei”. FOTO: imagini tulburătoare

O foarte sugestivă mostră a crizei sălilor de sport în Timișoara este oferită de neprielnica tot mai mare înghesuială în cea a Colegiului Tehnic Energetic Regele Ferdinand I, de decenii ”casă a badmintonului” pe Bega, unde se antrenează cei la fileu, dar mai nou gazdă a tot mai multor practicanți ai altei ramuri precum și liceeni ai altei instituții de învățământ. Bătăi de cap în plus așadar pentru cei din badminton, care, gazde fiind în fiecare martie în ”Constantin Jude” al celui mai mare eveniment anual sportiv din Timișoara, se simt nițel unghiuriți în propria bătătură din sala fostului liceu UMT, mai ales că prestează și rolul femeilor de serviciu în urma ”oaspeților”, caz al antrenorilor la fileu, vicepreședintele federal Ștefan Nyari, la ai săi 68 de ani și la aproape 40 de când devenea primul campion național neoficial, respectiv inginerul Corina Dan, ex-director de comunicare la Badminton Europe. I-am surprins în acțiune, cu mopul, dezvăluindu-ne în plus o altă și mai tristă dar neștiută fațetă a lumii arenelor locale, tot din zonă, cu care vom reveni în episodul II. Mai întâi despre...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Drama lipsei sălilor: ”Loga”, Academia de Baschet BCT și CSȘ Bega, înghesuite în ”Casa Badmintonului”. Antrenorii la fileu, un vicepreședinte federal sexagenar și o ingineră: ”Noi o curățăm zilnic, să vezi cum arată după ei”. FOTO: imagini tulburătoare

GALERIE FOTO 3. Revanșa Europei: Jessica Pugh & Cheryl Seinen, 2-0 cu malaysiencele Goh și Peck în finala Romanian International 2016

Trei finale adjudecate de badmintoniștii malaysieni și una de favoritul numărul 1 thailandez la simplu băieți, dar și o probă câștigată de reprezentante ale bătrânului continent, cea de dublu feminin. O combinată anglo-olandeză a fost mai tare decât a cincea pereche din Malaysia prezentă duminică în finalele de dublu la Romanian International 2016, englezoaica Jessica Pugh și olandeza Cheryl Seinen alcătuind unicul cuplu din afara țării asiatice care și-a croit drumul spre ultimul act al celei de-a XVI-a ediții la fileu pe Bega. Iată fotografii de la cea de-a patra finală a zilei, a formațiilor feminine...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO 3. Revanșa Europei: Jessica Pugh & Cheryl Seinen, 2-0 cu malaysiencele Goh și Peck în finala Romanian International 2016

GALERIE FOTO 2. Finala de simplu băieți: Pannawit Thongnuam (Thailanda) – Patrick Bjerregaard (Danemarca) 2-0 (21-17, 21-13) la Romanian International 2016

A treia în ordinea cronologică a finalelor de duminică dar prima între europeni și asiatici, disputa de simplu băieți între favoritul numărul 1 al probei, din Thailanda, și un scandinav venit din calificări și situat cu 229 de poziții în ierarhia Badminton World Federation sub oponentul său a oferit scoruri absolut identice pe seturi celor din primele două ale jocului precedent, de la simplu feminin, deznodământul survenind tot după 72 de puncte. Iată fotografii realizate de Mohamed Awad în ultimul act la simplu masculin, în care favoritul numărul 1 al probei, Pannawit Thongnuam, numărul 103 mondial, din Thailanda, l-a învins cu 2-0 (21-17, 21-13) la seturi pe danezul Patrick Bjerregaard, favorit 1 pe tabloul calificărilor.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO 2. Finala de simplu băieți: Pannawit Thongnuam (Thailanda) – Patrick Bjerregaard (Danemarca) 2-0 (21-17, 21-13) la Romanian International 2016

GALERIE FOTO 1. Ying Ying Lee – Yin Fun Lim 2-1 (17-21, 21-13, 21-9) la Romanian International 2016 – Timișoara, în finala malaysiană de simplu fete din ”Constantin Jude”

În primul calup al GALERIEI FOTO realizate de Mohamed Awad la finalele de duminică în Romanian International 2016 din Sala ”Constantin Jude” din Timișoara, clișee din disputa malaysiană pentru locul 1 în proba de simplu feminin, dintre Ying Ying Lee și Yin Fun Lim. Vom reveni treptat și cu alte imagini din ultimele acte ale celei de-a XVI-a ediții a tradiționalei competiții din Circuitul European programată anual pe malurile Begăi în luna martie.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO 1. Ying Ying Lee – Yin Fun Lim 2-1 (17-21, 21-13, 21-9) la Romanian International 2016 – Timișoara, în finala malaysiană de simplu fete din ”Constantin Jude”

Declarații. Malaysia cucerește Timișoara: 3 finale câștigate din 5 la Romanian International 2016. ”Jocuri de un nivel mai ridicat decât în ultimii ani!” Tot pe 1, thailandezul Pannawit Thongnuam la simplu băieți și Pugh & Seinen (Anglia/Olanda) la dublu fete

După 3 ore și 59 de minute pe ceas ale duminicii finalelor de badminton, difuzate din Sala Constantin Jude în comentariu LIVE TEXT de Sporttim, ediția a XVI-a din Romanian International 2016 și-a desemnat câștigătorii celor 5 probe, Malaysia luând partea leului, din primele două jucate, ”în familie”, la dublu mixt și simplu fete, precum și în ultima, la căderea cortinei, la dublu băieți. În singura finală fără implicare malaysiană, favoritul numărul 1 Pannawit Thongnuam (Thailanda) l-a depășit pe danezul Bjerregaard, venit din calificări și învingător al campionului român Collins Valentine Filimon, iar la dublu fete englezoaica Pugh și olandeza Seinen au salvat onoarea Europei dispunând de malaysience. Iată mai întâi centralizatorul scorurilor din finale și declarații ale timișorenilor Animona Huțu – președinte FRB și Florin Posteucă – director de concurs, urmând a reveni într-o consemnare viitoare cu o amplă GALERIE FOTO...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Declarații. Malaysia cucerește Timișoara: 3 finale câștigate din 5 la Romanian International 2016. ”Jocuri de un nivel mai ridicat decât în ultimii ani!” Tot pe 1, thailandezul Pannawit Thongnuam la simplu băieți și Pugh & Seinen (Anglia/Olanda) la dublu fete

LIVE TEXT. Romanian International 2016, Timişoara: finalele celei de-a XVI-a ediții. Wong Fai Yin și Shevon Jemie Lai înving 2-0 (21-15, 21-17) în prima finală malaysiană, la dublu mixt. Ying Ying Lee câștigă la simplu fete, 2-1 (17-21, 21-13, 21-9) cu Yin Fun Lim. Favoritul 1 la băieți, thailandezul Pannawit Thongnuam, 2-0 (17, 13) cu danezul Bjerregaard. La dublu fete, Pugh&Seinen înving pentru Europa. La băieţi, Teo & Ong pentru Malaysia, 2-0 cu croaţii. FINISH: Malaysia 3, Thailanda 1, Anglia&Olanda 1

Minge de meci pe care Teo o câștigă, 21-9. Teo & Ong, a doua pereche malaysiană triumfătoare la Timișoara, la dublu băieți: 2-0 (21-13, 21-9) cu foștii dubli deținători ai trofeului în această probă, croații. După 3 ore și 59 de minute ale celor 5 finale, trei triumfuri malaysiene, şi din două finale jucate "în familie" - la dublu mixt, dublu masculin şi simplu fete, plus câte unul pentru thailandezul favorit 1 Pannawit Thongnuam la simplu băieţi respectiv Pugh (Anglia) şi Seinen (Olanda) la dublu fete. Filmul tuturor celor 5 finale, punct cu punct, mai jos. Şi revenim cu GALERIA FOTO, declaraţii şi alte considerente...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru LIVE TEXT. Romanian International 2016, Timişoara: finalele celei de-a XVI-a ediții. Wong Fai Yin și Shevon Jemie Lai înving 2-0 (21-15, 21-17) în prima finală malaysiană, la dublu mixt. Ying Ying Lee câștigă la simplu fete, 2-1 (17-21, 21-13, 21-9) cu Yin Fun Lim. Favoritul 1 la băieți, thailandezul Pannawit Thongnuam, 2-0 (17, 13) cu danezul Bjerregaard. La dublu fete, Pugh&Seinen înving pentru Europa. La băieţi, Teo & Ong pentru Malaysia, 2-0 cu croaţii. FINISH: Malaysia 3, Thailanda 1, Anglia&Olanda 1

Malaysia în forță la Timișoara: 6 din 10 în finale. Danezul Bjerregaard, învingător al lui Collins Filimon Valentine, din calificări în ultimul act. Iar croații își apără trofeul

O ediție a surprizelor la Romanian International 2016, sâmbăta aducând ieșirea din cursă a trei favoriți numărul 1 deja din faza sferturilor de finală, dar și o ediție a badmintoniștilor din Malaysia, care își vor disputa duminică două finale, la simplu feminin și dublu mixt, fiind prezenți în alte două, la dublu masculin și feminin. Ce a fost în ziua a treia în Sala ”Constantin Jude” și ce urmează în finalele de mâine de la ora 10…
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Malaysia în forță la Timișoara: 6 din 10 în finale. Danezul Bjerregaard, învingător al lui Collins Filimon Valentine, din calificări în ultimul act. Iar croații își apără trofeul

Performeri ai sportului timișorean dar și ambasadorul Indoneziei, invitați ai lumii badmintonului în ”Zona de Fun” la ”Constantin Jude”, sâmbătă la 14,30. Romanian International 2016, pentru toți

Ca parte a evenimentului sportiv Romanian International 2016, Federația Română de Badminton și SCM Timișoara pun în scenă sâmbătă 19 martie de la ora 14.30, pe platoul din fața Sălii ”Constantin Jude”, unde a fost constituită pe parcursul competiției ”Zona de Fun”, și o manifestare interactivă în beneficiul promovării sportului de masă și a badmintonului în Timișoara. Este o invitație lansată de badminton pentru îmbrățișarea acestei minunate discipline ce magnetizează anual în martie la Timișoara sportivi din numeroase țări ale lumii, invitație la care răspund cu plăcere performeri și personalități ale arenei sportive locale. Despre cine este vorba...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Performeri ai sportului timișorean dar și ambasadorul Indoneziei, invitați ai lumii badmintonului în ”Zona de Fun” la ”Constantin Jude”, sâmbătă la 14,30. Romanian International 2016, pentru toți

GALERIE FOTO. 70 de jocuri vineri, 17 țări încă în cursă în sferturile de sâmbătă la Romanian International 2016

Binișor peste 12 ore, începând de la 9 dimineața, a cernut astăzi sita Internaționalelor de badminton ale României în prima zi a tabloului principal, alegând sfert-finaliștii primei reuniuni de sâmbătă, cu începere de la ora 10. Într-adevăr, abia după ora 21 s-a pus punct, strâns, ultimului schimb de mingi într-un joc de dublu băieți, completând o zi de vineri cu 70 de întâlniri în Sala ”Constantin Jude”, dintre care 12 împinse în setul decisiv, și în urma cărora 4 favoriți numărul 1 din totalul celor 5 probe respectiv reprezentanți a 17 națiuni și-au croit drum spre fazele finale. Câteva detalii semnificative, în condițiile în care 2 capi de serie numărul 2 nu mai continuă, precum și un nou set de fotografii, totul venind în completarea celor 4 consemnări de dimineață...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. 70 de jocuri vineri, 17 țări încă în cursă în sferturile de sâmbătă la Romanian International 2016

Laura Sarosi, favorit 1 la simplu fete: ”Am fost accidentată, așa că doream doar să reintru în ritmul turneelor și nu m-am așteptat la nimic. Dar acum, sigur, vreau să-l câștig!”

Andra Olariu, campioana României și actualmente la clubul danez Ikast FS Badminton, a avut-o în față la chiar primul hop pe tabloul principal de simplu fete la Romanian International 2016 tocmai pe favorita numărul 1 a probei, maghiara Laura Sarosi, care a confirmat statutul de cap de serie printr-un succes cu 21-9, 21-6 și 2-0 la seturi în 21 de minute, pe terenul 1 al Sălii ”Constantin Jude”. La cald, sportiva din Ungaria, care a mai participat în trecut cu succes la întrecerile de la Timișoara, anul trecut jucând finala, a explicat că victoria de la debutul de dimineață în concursul din acest an i-a mărit implicit așteptările...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Laura Sarosi, favorit 1 la simplu fete: ”Am fost accidentată, așa că doream doar să reintru în ritmul turneelor și nu m-am așteptat la nimic. Dar acum, sigur, vreau să-l câștig!”

INTERVIU. Collins Filimon Valentine, cândva pitic stelist dar campion în badminton: ”Dacă vreau să ajung la Tokyo, trebuie de mic să zic așa să alerg după cât mai multe puncte în asemenea turnee!”

Collins Filimon Valentine: calificare pe tabloul principal, cu două succese! Recent a aniversat... un deceniu de badminton, deși abia a împlinit 18 ani, iar campionul național Collins Filimon Valentine a început cât se poate de bine cel de-al 11-lea an pe terenurile la fileu, izbutind joi, în prima zi a Romanian International 2016, o pătrundere din calificări pe tabloul principal la simplu băieți al celei de-a XVI-a ediții grație a două victorii conturate în nici 150 de minute. Cu multă amabilitate, tânărul bucureștean ne-a dezvăluit câteva amănunte din promițătoarea sa carieră, dar și un gând măreț, acela de a ataca prezența la Jocurile Olimpice de vară din anul 2020, de la Tokyo.
Publicat în Badminton, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru INTERVIU. Collins Filimon Valentine, cândva pitic stelist dar campion în badminton: ”Dacă vreau să ajung la Tokyo, trebuie de mic să zic așa să alerg după cât mai multe puncte în asemenea turnee!”

FOTO. Dimineață plină la Romanian International: favorita 1 Laura Sarosi trece de Andra Olariu, Sonia Olariu se înclină rusoaicei Pyatina

Așa cum am notat în prima consemnare a dimineții celei de-a doua zile la Romanian International 2016 din Sala ”Constantin Jude”, timișoreanca Andra Olariu, campioană a țării la seniori, n-a venit acasă doar să joace și la ediția din acest an, ci s-a dovedit a fi o excelentă ambasadoare a badmintonului carpatin, convingându-și o colegă de club de la Ikast FS să-și facă debutul internațional tocmai în Banat. Români, oaspeți europeni, dar și asiatici, au intrat pe rând de la ora 9 pe cele 5 terenuri Li-Ning, aproape 25 de jocuri având deja loc până spre prânz, la ora acestor rânduri. Dar iată și câteva prime imagini de vineri...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru FOTO. Dimineață plină la Romanian International: favorita 1 Laura Sarosi trece de Andra Olariu, Sonia Olariu se înclină rusoaicei Pyatina

Janne Kornum Thomassen: ”A contat puțin că mi-a zis Andra. Îmi place mult la Timișoara, e primul meu turneu internațional!”

Într-unul din primele 3 meciuri ale zilei de vineri la Romanian International 2016, de la ora 9, a fost implicată și o junioară daneză care a optat pentru alinierea în competiția din Sala ”Constantin Jude” și la recomandarea colegei sale de club în actualul sezon, la Ikast FS Badminton, nimeni alta decât timișoreanca Andra Olariu, campioană națională la zi a României. Iar Janne Kornum Thomassen ne-a spus că se bucură foarte mult de prezența sa la Timișoara...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Janne Kornum Thomassen: ”A contat puțin că mi-a zis Andra. Îmi place mult la Timișoara, e primul meu turneu internațional!”

România, cu Daniel Popescu la dublu băieți, 0-5 cu Estonia la debutul la Euro U17, în Polonia

Nu doar 3 tineri jucători români au fost joi pe teren, în ziua inaugurală, de calificări, la Romanian International 2016, la Timișoara, unde Filimon Collins Valentine a reușit intrarea pe tabloul principal, ci și alți și mai fragezi 3 juniori și două junioare, la debutul selecționatei sub 17 ani a României la Campionatul European al categoriei de vârstă, ce a demarat la Lubin, în Polonia, gazdă pentru două săptămâni a unui festival juvenil al badmintonului continental început cu întrecerile pe echipe.
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România, cu Daniel Popescu la dublu băieți, 0-5 cu Estonia la debutul la Euro U17, în Polonia

Romanian International 2016 – ziua 1 în ”Constantin Jude”. Filimon Collins Valentine trece în calificări de sloveni și bulgari, intrând pe tabloul principal de vineri

Participanți din trei țări asiatice, India, Indonezia și Thailanda, precum și din 14 europene, și 32 de partide însumând 1.064 de minute jucate, adică aproape 18 ore de badminton, acestea ar fi în linii mari cifrele primei zile la Romanian International 2016, în Sala ”Constantin Jude”. Cea de-a XVI-a ediție a competiției din Circuitul European ce punctează pentru accederea la Jocurile Olimpice de vară a început astăzi la ora 11 pe tabloul calificărilor, exclusiv cu partide la simplu masculin, iar una dintre cele 9 cu durate de la trei sferturi de oră în sus l-a avut câștigător, la a doua încercare în două ore, pe campionul național bucureștean Filimon Collins Valentine, totodată numărul 16 mondial la juniori, intrat astfel pe tabloul principal. Al cărui țintar, de mâine, se știe deja, noi spicuind mai jos...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Romanian International 2016 – ziua 1 în ”Constantin Jude”. Filimon Collins Valentine trece în calificări de sloveni și bulgari, intrând pe tabloul principal de vineri

Zona de Fun la Romanian International, în faţa Sălii „Constantin Jude”, de vineri până duminică: programul şi concursurile

Cea de-a XVI-a ediţie a Internaţionalelor României la badminton, ce va demara joi dimineaţă în Sala "Constantin Jude", va fi completată în acest an de "Zona de Fun", amplasată pe platoul din faţa sălii. Invitaţia organizatorilor, Federaţia Română de Badminton şi gruparea locală SCM Timişoara, este pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică: "Vino să te joci cu noi jocuri şi concursuri distractive cu premii!" La "Zona de Fun", reprezentată ca Event şi pe pagina competiţiei, participarea este gratuită. Dar iată-i programul extins şi oferta...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zona de Fun la Romanian International, în faţa Sălii „Constantin Jude”, de vineri până duminică: programul şi concursurile

138 de sportivi din 34 de țări în ”Constantin Jude”, la Romanian International 2016, a XVI-a ediție, cu 3 timișoreni la start. Punctează pentru Rio!

Timișoara găzduiește începând de joi Internaționalele României la Badminton, turneu din Circuitul European, care punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro. Sportivii din 34 de țări înscriși la acest turneu anunță o întrecere "Europa - Asia în Timișoara”. 138 de participanţi şi-au anunţat prezenţa la a XVI-a ediţie a Romanian International 2016, competiție care se va desfășura în Sala ”Constantin Jude” în perioada 17-20 martie, duminică fiind programate finalele în cele 5 probe de concurs.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru 138 de sportivi din 34 de țări în ”Constantin Jude”, la Romanian International 2016, a XVI-a ediție, cu 3 timișoreni la start. Punctează pentru Rio!

Patru legende ale badmintonului din Indonezia într-o demonstrație de promovare a jocului în România, la București, înaintea ”Internaționalelor” de la Timișoara

Federația Română de Badminton, în colaborare cu Ambasada Republicii Indonezia în România, prin implicarea personală a Excelenței Sale domnul Ambasador Diar Nurbintoro, precum și cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Primăria Sectorului 3, organizează în București un program de promovare a badmintonului, sport olimpic din anul 1992, prin două evenimente demonstrative, puse în scenă în premieră în țara noastră. Acțiunile sunt organizate în anticiparea turneului ”Internaționalele României”, ce va avea loc în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara în perioada 17-20 martie, săptămâna viitoare, și la care vor participa jucători din 34 de țări.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Patru legende ale badmintonului din Indonezia într-o demonstrație de promovare a jocului în România, la București, înaintea ”Internaționalelor” de la Timișoara

Tragerea la sorți a Romanian International 2016, la Timișoara: Andra Olariu, cu favorita 1 la simplu fete, Andra și Sonia Olariu cu vietnameze la dublu

Badminton Europe a dat publicității în această după-amiază rezultatele tragerii la sorți la Romanian International 2016, programate în perioada 17-20 martie în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara. După ce în 18 februarie, cu ocazia enumerării de către Badminton World Federation a sportivilor înscriși la ediția din acest an de pe malurile Begăi, Sporttim prezenta în detaliu aspecte legate de întrecerea ce va începe de joi în două săptămâni, astăzi revenim cu amănunte despre jocurile în sine.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Tragerea la sorți a Romanian International 2016, la Timișoara: Andra Olariu, cu favorita 1 la simplu fete, Andra și Sonia Olariu cu vietnameze la dublu

Jucători din top 100 mondial la Timișoara, la Internaționalele României. Iar ambasadorul Indoneziei, însoțit la ediția 2016 din ”Constantin Jude” de 4 legende ale badmintonului din țara natală, inclusiv din Hall of Fame BWF

Badminton World Federation a dat astăzi publicității lista sportivilor înscriși la Romanian International 2016, competiție din circuitul internațional de elită regăsită la a XVI-a ediție în calendarul mondial cu punctare al BWF și care va începe peste exact 4 săptămâni în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara. Cele 5 probe de concurs ale tradiționalei întreceri din fiecare lună martie, ce anul acesta se va derula între datele 17 și 20, vor reuni doar la simplu 108 badmintoniști, printre care și din top 100 al ierarhiilor mondiale, unii dintre aceștia, chiar foști câștigători în trecut în Banat sau revenind pe Bega. Nu vor lipsi nici reprezentanții gazdelor, de la CSM Timișoara, dar și Excelenţa Sa Diar Nurbintoro, Ambasadorul Indoneziei la Bucureşti, revenind la rândul său la ”Internaționalele României”, de astă dată însoțit și de compatrioți de marcă în jocul la fileu.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Jucători din top 100 mondial la Timișoara, la Internaționalele României. Iar ambasadorul Indoneziei, însoțit la ediția 2016 din ”Constantin Jude” de 4 legende ale badmintonului din țara natală, inclusiv din Hall of Fame BWF

”Nikolaus Lenau”, 3-2 în finala cu Pedagogic, câștigă faza județeană a ”Olimpiadei gimnaziilor”: FOTO

”Olimpiada gimnaziilor” la badminton, a cărei fază județeană a fost găzduită în sala de sport a Colegiului Tehnic "Regele Ferdinand I" din estul Timișoarei, s-a dovedit a fi echilibrată, cu multe meciuri decise pe final și încheiate cu rezultate de 3-2. Competiția s-a desfășurat în premieră într-un sistem pe echipe, incluzând astfel câte un meci de simplu fete, simplu băieți, dublu fete, dublu băieți și dublu mixt, iar modelul adoptat a fost lesne acceptat, motivațional și de efect, formațiile fiind alcătuite din două eleve și doi elevi. Alte detalii și imagini...
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Nikolaus Lenau”, 3-2 în finala cu Pedagogic, câștigă faza județeană a ”Olimpiadei gimnaziilor”: FOTO

Andra Olariu, un an la Ikast FS

Campioană naţională de seniori în 2015 precum şi la categoria U19, atât la simplu cât şi la dublu, timișoreanca Andra Olariu s-a transferat din vară, pe o perioadă de un an, la gruparea daneză Ikast IF, liceanca de la ”Nikolaus Lenau” continuându-și și studiile la "Ikast-Brande Gymnasium".
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Andra Olariu, un an la Ikast FS

Campioana națională Andra Olariu, un an la Ikast FS: ”Badmintonul e un sport respectat în această parte a Europei, un sport pe care îl poți viziona la televizor”

Campioană naţională de seniori în 2015 precum şi la categoria U19, atât la simplu cât şi la dublu, timișoreanca Andra Olariu s-a transferat din vară, pe o perioadă de un an, la gruparea daneză Ikast IF, liceanca de la ”Nikolaus Lenau” continuându-și totodată și studiile la "Ikast-Brande Gymnasium". Remarcabilă prin performanțele obținute la seniori în badmintonul românesc încă de pe când activa la grupa de vârstă sub 15 ani, Andra Olariu și-a găsit timp în miezul încărcatei perioade ce o petrece pe tărâm scandinav și pentru a dialoga cu Sporttim. Iar în cele din urmă s-a vorbit și despre... handbal, din moment ce tocmai zilele trecute, după cum a explicat junioara de perspectivă din badmintonul românesc, ”am urmărit împreună cu colegele mele daneze meciul România - Danemarca la handbal. A fost o nebunie!” Așadar...
Publicat în Badminton, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Campioana națională Andra Olariu, un an la Ikast FS: ”Badmintonul e un sport respectat în această parte a Europei, un sport pe care îl poți viziona la televizor”