Liga 1

Valentin Velcea: ”Păcat este însă că nu avem unde să-i formăm… Clubul avea nevoie de o echipă a doua în liga a III-a”

”N-am regretat niciodată și n-o să regret ceea ce am făcut, regret ce n-am făcut. Tot ce fac, fac cu maximă convingere”, s-a referit Valentin Velcea la principiile sale de viață în conferința de presă înaintea jocului de vineri, de la FC Brașov (ora 19,30), răspunzând pe tema opțiunii portarilor selecționați în lotul lui ACS Poli Timișoara, și a admis că ar fi preferat ca a doua deplasare la rând, cea de la Vaslui, din etapa a șaptea, să aibă loc conform programării inițiale, la finele săptămânii viitoare.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

Evadare: juniori de 2003 ai lui ACS Poli Timişoara, participanţi nu pentru prim-divizionară la Braşov Junior´s Cup 2013, ci sub titulatura ASU

Aparenţele înşeală iar impresia de profesionalism lăsată de conducerea nou-promovatei ACS Poli Timişoara prin organizarea în iunie a unui concurs de ocupare de posturi în cadrul Centrului de copii şi juniori a fost doar o perdea de fum, de fapt 2 dintre foştii antrenori ai pepinierei, cîştigători la examen, renunţând între timp la noile responsabilităţi, unii părinţi ţinându-şi promisiunea şi "forţând uşa" iar două grupe de copii fiind ca şi dispărute, una dintre acestea reapărând însă sub titulatura ASU Poli, zilele trecute, la Braşov Junior´s Cup.
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Juniori, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

GALERIE FOTO. ACS Poli Timişoara – FC Botoşani 0-1 (0-1). Prim eşec

Imagini de la jocul dintre nou-promovatele neînvinse ACS Poli Timișoara și FC Botoșani, disputat vineri 16 august, de la ora 19, pe ”Dan Păltinișanu”, în etapa a cincea a Ligii 1. Liderul ACS Poli a fost răpus şi detronat tocmai de moldoveni, din şutul lui Răzvan Tincu (foto, sărind la cap peste Nohai), de la distanţă, în minutul 17: 0-1 (0-1).
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ÎN DIRECT. Liderul din Liga 1, ACS Poli Timișoara, acasă cu FC Botoșani, în etapa a V-a: 0-1 (Tincu 17). Învins și detronat!

Liderul Ligii 1, ACS Poli Timișoara, primește vizita unei alte nou-promovate neînvinse, FC Botoșani, într-un joc al rundei a V-a, de la care puteți afla amănunte și aici. Echipa...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | 1 comentariu

Pariul zilei: ACS Poli Timișoara – FC Botoșani

După ce la precedentul meci acasă al nou-promovatei ACS Poli remarca faptul că alb-negrii sunt favoriți într-un duel cu Gaz Metan în care anticipa corect că ambele echipe vor marca, UnuIcsDoi revine astăzi în EXPERTIZA PARIURILOR cu o nouă predicție din ploioasa Anglie, pe marginea unui al doilea joc la rând al timișorenilor în fața unei nou sosite din Seria I a ligii secunde, FC Botoșani, căreia, ca și în cazul Săgeții, speră să-i curme invincibilitatea. Așadar, Pariul zilei: ACS Poli Timişoara – FC Botoşani...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Szekely deschide scorul și pentru a patra oară iar ACS Poli Timișoara înscrie tot două și învinge și în deplasare

ACS Poli Timișoara și-a păstrat norma de două goluri marcate pe joc și a învins în această seară în premieră și în deplasare, trecând prima în Liga 1 după ce i-a pricinuit unei alte nou-promovate, Săgeata Năvodari, o primă înfrângere stagională.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | 2 comentarii

Velcea (ACS Poli Timișoara): ”Furtado urmează să semneze dar e sub 50% fizic. Acum începe cantonamentul. Gorobsov e pe final și merge”

Valentin Velcea, antrenor al neînvinsei ACS Poli Timișoara, a subliniat în conferința de presă ce a prefațat deplasarea de sâmbătă (ora 21,30) la Săgeata Năvodari, că este firesc să oferi șanse unor potențiale achiziții, pentru că poate fi vorba de un jucător talentat, chiar dacă riscurile sunt inevitabile: ”Unu plus unu la fotbal poate să dea zero. Spui că ai adus unul, și încă unul pe post, și să nu dea de fapt amândoi randament...”
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Nicu Cristian Boldea (ACS Poli Timișoara): ”Credeam că e mult, mult mai greu la Liga 1”

S-a referit la coeziunea din cadrul lotului, ”luptăm toți pentru unul și unul pentru toți, și s-a văzut în primele etape”, și a admis că n-a avut evoluția dorită în victoria de luni cu Gaz Metan. Cristian Boldea, golgeter al turului pentru ACS Poli în ediția trecută, s-a referit astăzi la al treilea succes de la promovare, prefațând cu optimism deplasarea de sâmbătă de la 21,30, la o altă nou-promovată, Săgeata Năvodari.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | 1 comentariu

ACS Poli Timișoara, vineri seara: acasă cu FC Botoșani (ora 19) și apoi la FC Brașov (19,30)

A câștigat vinerea cu Dinamo, a remizat sâmbăta la Cluj Napoca și a mai învins și lunea cu Gaz Metan Mediaș, iar acum a aflat datele și orele de start ale partidelor din etapele cu numerele 5 și 6 în Liga 1...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vali Velcea: „În etapa a 7-a mă aştept la prima înfrângere”

Vali Velcea a admis că nu este atât de importantă poziţia ocupată de nou-promovata ACS Poli Timişoara după doar 3 etape, fie aceasta şi prima, şi că "nu pot spune exact dacă mă aşteptam la aşa ceva", vizavi de startul fără eşec al echipei sale, dar a subliniat aportul susţinătorilor: "Mulţumim şi publicului că a fost din nou alături de noi, iată, avem destui plătitori, şi încet-încet putem să ajungem unde ne dorim. Iar pe cei care n-au fost prezenţi, îi aşteptăm în continuare să vină..."
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ACS Poli Timişoara – Gaz Metan 2-1

Imagini de la cel de-al doilea meci acasă al nou-promovatei ACS Poli Timişoara, luni 5 august 2013, de la ora 19, cu Gaz Metan Mediaş, din etapa a III-a a Ligii 1. 2-1 (1-0), printr-o altă dublă a lui Szekely, de ziua tatălui său. Alb-negrii urcă pe 1, cu 7 puncte şi câte două goluri pe joc...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ÎN DIRECT. Liga 1, etapa 3. ACS Poli Timişoara – Gaz Metan 2-1 (1-0): Szekely (43´ şi 81´), golurile 4 şi 5, „La Mulţi Ani, Tata!” Marovic, eliminat

Nou-promovata ACS Poli, neînvinsă, se fereşte să încaseze primul gol la Timişoara în stagiunea 2013-2014, pe când oaspetea Gaz Metan caută întâiul ei punct în actuala ediţie. Cine va ieşi sub scut din jocul de pe "Dan Păltinişanu" al etapei a treia în Liga 1, aflaţi şi aici...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | 2 comentarii

Pariul zilei: ACS Poli Timişoara – Gaz Metan Mediaş

A câștigat vinerea și a remizat sâmbăta. Ce va face luni seară, ne oferă un indiciu UnuIcsDoi, revenit în rubrica EXPERTIZA PARIURILOR cu un pronostic la al doilea meci acasă al nou-promovatei de pe Bega. Așadar... Pariul zilei: ACS Poli Timişoara – Gaz Metan Mediaş.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Valentin Velcea: ”Toți cei veniți nu sunt încă la potențialul si ritmul de joc al echipei. Mai au de acumulat la pregătirea fizică”

Valentin Velcea a spus că nou-promovata ACS Poli Timișoara ”poate fi” surpriza campionatului și a apreciat că ”este deja în acest moment”, prefațând jocul de luni seară (ora 19) cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a III-a a Ligii 1, în cadrul conferinței de presă la care au mai participat Călin Rosenblum, manager sportiv, și fundașul Marko Marovic.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Curtea de Arbitraj pentru Sport decide reintegrarea Concordiei Chiajna în Liga 1”

Acesta este titlul comunicatului publicat astăzi de Tribunalul de Arbitraj Sportiv pe seama apelului înaintat de CS Concordia Chiajna împotriva FRF şi a clubului Rapid Bucureşti în privinţa deciziei Comitetului Executiv al FRF de a programa un joc eliminatoriu între …

Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli Timișoara, egalată de două ori în superioritate numerică. Dar punct mare: 2-2 la CFR Cluj

Fidelă unsprezecelui în care trecea clar de Dinamo, nou-promovata ACS Poli a mai taxat în această seară o consacrată prim-divizionară cu pretenții, lăsîndu-i pe vișiniii lui CFR Cluj fără două puncte în Gruia, însă alb-negrii Timișoarei ar putea regreta că n-au ținut de golurile lui Szabolcs Szekely, fiind egalați în schimb din două lovituri libere, facil încasate, pe cînd erau în superioritate numerică în fața unor ardeleni cu 9 străini la start dar încheind cu 3 eliminați.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | 2 comentarii

ACS Poli speră la o asistență numeroasă și luni, cu Gaz Metan

Excelentul debut în Liga 1, cu 4 puncte adunate în fața lui Dinamo și la CFR Cluj, îi conferă speranțe clubului nou-promovat ACS Poli Timișoara că asistența se va menține la cote ridicate și cu ocazia jocului din etapa a III-a, programat luni 5 august, de la ora 19, cînd pe ”Dan Păltinișanu” va sosi Gaz Metan Mediaș, una dintre cele 3 formații fără punct în cont.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Turul III: Pandurii – Hapoel, Trencin – Astra

Reprezentantele României în UEFA Europa League s-au calificat aseară în bloc în turul III preliminar al competiției, ce se va desfășura în zilele de 1 și 8 august, cînd Pandurii Târgu Jiu va întîlni pe Hapoel Tel Aviv, cu primul …

Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fabrica de himere

Autor a 4 cărți, inclusiv cu tematică sportivă, Ovidiu Forai revine astăzi în rubrica sa ÎN FORȚĂ, de pe coloana dreaptă a primei pagini, cu editorialul ”Fabrica de himere”, reliefînd cu acuratețe resortul cauză-efect în periculoasa fabrică de creat pseudo-vedete ”celebre”...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Arbitrajul românesc, pe urmele fotbalului

De-acum de mare actualitate și interes pentru Timișoara, prin promovarea lui ACS Poli, Liga 1 are nu doar în arbitraj ”Călcîiul lui Ahile” iar la o săptămână după ce inaugura ”ÎNTRE RAȚIUNE ȘI PASIUNE”, pe coloana dreaptă a primei pagini, Ovidiu Păcurariu revine cu un nou editorial, de această dată pe seama împărțirii dreptății, cu eroii săi negativi și controversele iscate.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

”Unitate pentru Timișoara” pe Electrica, în Zilele Cartierului Fabric, la FC Ripensia 1928 – ACS Poli 2-3 (1-2)

La nici 24 de ore după ce devenea ultimul dintre debutanții lui ACS Poli Timișoara în Liga 1, la startul cu 2-0 contra lui Dinamo, venezueleanul Jorge Ruiz a marcat de două ori, plus în propria poartă, în frumosul duel amical local FC Ripensia 1928 - ACS Poli, disputat pe arena Electrica și încheiat cu 2-3 (1-2) în cadrul Zilelor cartierului Fabric, meci început sub simbolicul generic ”Unitate pentru Timișoara”.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu

ACS Poli Timișoara, sîmbătă la 21.30 la CFR Cluj, luni 5 august acasă cu Gaz Metan Mediaș (ora 19)

Autoare a unui start perfect în Liga 1, nou-promovata ACS Poli Timișoara, care și-a rodat aseară cu succes componenții neutilizați sau dintre rezervele jocului de vineri cu Dinamo, precum și alți fotbaliști aflați în teste dar și juniori ai Centrului, câștigând cu 3-2 Cupa Cartierului Fabric, în dauna Ripensiei, se află acum înaintea deplasării în fieful campioanei din 2008, 2010 și 2012, CFR Cluj.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Valentin Velcea (ACS Poli): „În sezonul trecut am întîlnit adversari care ne-au pus mai multe probleme ca Dinamo”

Valentin Velcea a salutat cu o combinație de bucurie și realism excelentul debut al lui ACS Poli Timișoara în Liga 1, spunînd la conferința de presă, printre altele, că ”echipa noastră a demonstrat că merită să joace în prima divizie, a evoluat foarte bine, organizat, și băieții au respectat cu strictețe ceea ce le-am transmis! Spiritul Timișoarei a reînviat și în tribune, oamenii au împins jucătorii către prima victorie din prima ligă, în condițiile în care am aliniat 5 debutanți”...
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | 3 comentarii

GALERIE FOTO. ACS Poli Timişoara – Dinamo Bucureşti 2-0

Imagini de la revenirea Timişoarei după 2 ani în Liga 1, ACS Poli - Dinamo Bucureşti 2-0, în etapa I a primului eşalon, joc uvertură al întregului campionat, disputat vineri seară pe arena "Dan Păltinişanu".
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Festival perfect: ACS Poli – Dinamo Bucureşti 2-0. Nou-promovata pune la colţ „cîinii” cu tot cu timişoreni

Lumea a venit în număr mare, să tot fi fost spre 20.000, iar nou-promovata ACS Poli Timişoara n-a ratat ocazia să-i rasplătească pe fani cu o mereu savuroasă victorie cînd e vorba de răpunerea lui Dinamo. Care a fost determinată să arate inofensivă, Szekely, nu mult înaintea pauzei, şi Bărbuţ, la capătul unei lungi curse magistrale, făcînd uitat penalty-ul ratat de Trandu în minutul 30. Timişoara a deschis aşadar stagiunea Ligii 1 cu un festival perfect: 2-0 cu mult prea mult mediatizata Dinamo.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii