Liga 2

Consiliul Local Timişoara aprobă o grosolană disparitate: 4 milioane lui ACS Poli, grăunţe restului

A învins sîmbătă dubla campioană la zi a României şi e lider cu şanse la titlu în Superliga de rugby, dar RCM mvt UV Timişoara are alocată din partea Municipalităţii în acest trimestru III în care încă ne aflăm, şi în care are parte de 12 jocuri, suma de 200.000 ron. A fost eliminată din Cupa României de o nou-promovată în Divizia C şi a remizat acasă în debutul ligii a doua, dar ACS Poli Timişoara, cu doar 5 meciuri în calendarul actualului trimestru III, are parte în aceeaşi perioadă de un milion de lei de la Consiliul Local. Care n-ar avea însă de dat socoteală de exemplu doar rugby-ului şi doar pentru această anomalie, ci Timişoarei în general şi pentru multe alte aspecte cel puţin discutabile la noul club pe care-l patronează, şi pe care le punctăm mai jos.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

GALERIE FOTO: ACS Poli Timişoara – UTA Arad 1-1

Imagini de la partida dintre ACS Poli Timişoara şi UTA Arad, din etapa I a ligii secunde la fotbal, disputată luni, 3 septembrie 2012, pe stadionul "Dan Păltinişanu" din Timişoara.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Velcea: „Rezultatul nu e echitabil, pentru că am avut 6 mari ocazii să înscriem”

Valentin Velcea a declarat la cald, pe gazon, difuzorului partidei de luni seară, DIGI Sport, că rezultatul de egalitate, 1-1 (0-0) în debutul ACS Poli – UTA, „nu este echitabil pentru că am mai avut 6 ocazii în care puteam …

Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Rezerve cu gol iar galeria UTA spune „ACS Recaş nu e Poli”

În epilogul etapei inaugurale din seria a doua a ligii secunde, pe "Dan Păltinişanu", noul club înfiinţat peste vară, ACS Poli, a remizat cu UTA, 1-1 prin golurile pe final ale unor rezerve, în faţa unei asistenţe rarefiate pentru un asemenea duel, dar nu şi a galeriei Commando Viola, care, cum anunţase anterior, nu a mai ocupat peluza sud a arenei timişorene, ea mutîndu-se pe "Ştiinţa" şi în Judeţ, la ASU Poli. Dar a fost în schimb galeria alb-roşie a arădenilor, în Curva Nord, pentru a reaminti Timişoarei că... "ACS Recaş nu e Poli".
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | 6 comentarii

Voinţa Lupac şi Şoimii Pîncota fac K.O. falsurile Timişoarei

Un prim rezultat al crahului ex-vicecampioanei naţionale falimentate de gestiunea Iancu s-a înregistrat astăzi prin calificarea Voinţei Lupac, vicecampioană la zi a Diviziei D Caraş Severin, în faza a V-a a Cupei României, printr-un 3-0 la masa verde datorat neprogramării echipei SC FC Timişoara SA în competiţia K.O. pe seama neachitării baremelor de arbitraj. Timişoara fotbalistică a încercat să spele ruşinea în Cupă printr-un debut fericit al secund-divizionarei ACS Poli, care a preluat locul nou-promovatei recăşene în întreceri şi a disputat un prim joc oficial la Pîncota, dar şi noua divizionară C arădeană s-a calificat din acest tur IV, pentru a treia oară în actuala stagiune în dauna unei grupări din Timiş, judeţ rămas astfel fără nici o reprezentantă în competiţia K.O. 2012-´13, deja cu o fază înaintea intrării în cursă a prim-divizionarelor. Vai şi amar.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Marea coţcărie în numele Timişoarei, lansare oficială la apă

Marea impostură prin furt de loc pusă la cale de aleşi pe banii contribuabililor are parte marţi după-amiază, la Pîncota, de botezul oficial al focului, în Cupa României, sub numele schimbat de buletin ACS Poli Timişoara. Urmat de debutul în campionat, tot cu un adversar arădean, UTA, pe "Dan Păltinişanu", lunea viitoare, aşadar abia după sorbirea şi chiar ultimului strop de bere la festival. Pîine şi circ la norod sau, în cazul competiţiilor noastre, bere şi teatru de păpuşi. Căci de fotbal sigur nu mai au parte iubitorii de fotbal din Recaş, atîţia cîţi sunt ei, oraş lăsat fără echipă măcar în "Promoţie".
Publicat în Fotbal, Liga 2, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Alienarea fanilor: Velcea, ajuns la a II-a, răspunde răutăţilor tribunei

În faţa unei peluze goale şi fără susţinerea galeriei alb-violete, dezertată pe bună dreptate odată cu ultima neprincipială mutare, taxată cu "ACS Recaş nu e Poli", noua divizionară B a Timişoarei a părut şi sîmbătă la fel de izolată în propria-i bătătură pe cît este de stingher pe tărîm fotbalistic unul dintre iniţiatorii hibridului prin promovare, un primar ales de 55.422 concitadini dintr-un total de 288.036 cetăţeni cu drept de vot, adică de nici măcar unul din 5, dar dacă prim-edilul tot a strîns oarece sufragii la urne, în schimb antrenorul Valentin Velcea pare a tinde spre o minoritate absolută de simpatizanţi după ce nu şi-a stăpînit nervii şi a ripostat verbal la finele amicalului cu Vulturii 2009 Lugoj la răutăcioasele atacuri de nebăgat în seamă, lansate din tribuna a II-a.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 17 comentarii

Vulturii Lugoj, mai să înşface emanaţia ACS Poli, la Timişoara

Sumbre zile în caniculă pentru cluburile autohtone de liga a doua şi a III-a, al căror start n-a fost amînat doar o dată, cu două săptămîni, din miez de august pe 1 septembrie, ci pare-se chiar mai mult, F.R.F. lăsînd să clocotească puţinele grupări rămase, şchioape sau nu. Sub această apăsătoare aşteptare s-a strîns sîmbătă de la 10 extrem de puţină lume pe "Dan Păltinişanu", lansînd doar de la umbră mult prea multe şi nelalocul lor ironii unor cam rătăcite victime ale unei absolut inepte emanaţii pe nume ACS Poli Timişoara, rod al prosteştii ambiţii prin furt de loc a conducerii edilitar-administrative local-judeţene, iar oaspeţii nou-promovaţi în eşalonul 3, Vulturii 2009 Lugoj, nu s-au sfiit în a răsuci cuţitul în rana neajunsurilor secund-divizionarei de carton, trecînd de puţin pe lîngă un succes care n-ar fi fost la o adică nemeritat: 1-1 (0-0).
Publicat în Fotbal, Liga 2, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Fruşa: „La momentul zero să fi pus piciorul în prag, aşa nu…”

Robert Fruşa, antrenorul unicei grupe de vîrstă reprezentînd Centrul de copii şi juniori polist la turneele finale ale Campionatului Naţional juvenil 2011-´12, cu care a obţinut locul 3 şi medaliile de bronz pe ţară la categoria A, 1993-´94, vede o rază de speranţă prin noianul actual de incertitudini şi reaşezări de tot felul, estimînd că reluarea pregătirilor se derulează "sub mai bune auspicii" decît la încheierea ediţiei precedente: "Ne punem speranţe în acest nou început"...
Publicat în Fotbal, Juniori, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Robu, Bojin şi Şerban, comunicat despre Poli

Într-un comunicat de presă remis în această după-amiază referitor la discuţiile privind echipa Poli Timişoara, şi semnat de Nicolae Robu, primarul Timişoarei, Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş, Viorel-Aurel Şerban, rectorul UpT, se spune că "diligenţele întreprinse de Primăria Timişoara, Executivul Consiliului Judeţean Timiş şi Universitatea Politehnica din Timişoara pentru a asigura ca Timişoara să aibă echipă de fotbal în Liga 2 în anul competiţional 2012 / 2013 sunt în grafic şi avem motive să fim optimişti în privinţa finalităţii lor".
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | 3 comentarii

Poli depunctată cu 6 „boabe” şi ameninţată cu retrogradarea

Într-un alt cutremur ca efect al prăpădului generat de ineficientele achiziţii din gestiunea Marian Iancu, SC Fotbal Club Timişoara, conform denumirii menţionate în faxul remis astăzi de FIFA pe adresa Federaţiei Române de Fotbal, urmează a porni la drum în viitorul sezon cu o penalizare de 6 puncte şi riscă totodată şi retrogradarea în eşalonul imediat inferior în cazul neachitării datoriei către FC Slovan Liberec în contul transferului lui Brezinsky chiar şi după depunctarea sa.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Galeria: „Mai am un singur gînd / Marian Iancu în mormînt”

La felul în care a înţeles Marian Iancu să acţioneze în ultimele zbateri ale incompetentei sale prezenţe la cîrma clubului alb-violet, anihilînd prin retragerea dosarului de licenţiere reuşita cîştigării seriei de către componenţii grupării timişorene şi deschizînd implicit poarta Severinului spre elită, şi fanii şi-au deversat pe măsură patima printr-un lugubru înscris afişat cu ocazia jocului de sîmbătă, 2-2 cu CSM Râmnicu Vâlcea: "Mai am un singur gînd / Marian Iancu în mormînt".
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | 1 comentariu

Artimon, cu bîtu-n baltă: „Fotbalistic, nu-mi lipseşte Timişoara”

Dacă n-a surprins pe mai nimeni cînd a ales din nou o altă mutare, sărind de pe puntea din spate din corabia în curs de naufragiu a alb-violeţilor şi lăsînd baltă trîmbiţatele mari planuri la Centrul de copii şi juniori …

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , | 2 comentarii

Velcea: „Am promovat ca jucător în ´95, am repetat isprava ca antrenor”

Vali Velcea, antrenor al cîştigătoarei seriei a doua în Divizia B, a spus după remiza cu care alb-violeţii şi-au asigurat primul loc la finele celor 30 de etape că a repetat astfel performanţa reuşită ca jucător al echipei, în urmă …

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Poli, prima dar fără promovare, fanii, cu un singur gînd

Alexandru Popovici a salvat din penalty în cel de-al patrulea minut de prelungire al ultimei etape nu doar onoarea unui club îngenuncheat, care deşi a cîştigat seria B a Ligii 2 va fi înlocuit în elită de ocupanta locului 3, Gaz Metan Severin, datorită retragerii dosarului de licenţă de către conducerea alb-violeţilor, ci şi coroniţa onorifică de campioni ai diviziei, transformînd un al treilea eşec pe teren propriu în retur într-un al treilea draw, venit după un şir de 4 succese la rînd, dar mai presus de această remiză stă crahul polist, iminent într-un moment în care echipa secundă n-are bani de barem iar juniorii D de deplasarea la semifinalele în care cu trudă s-au calificat. Gloria, Gaz Metan precum şi CSMS Iaşi şi Viitorul Constanţa au biletele de A, rămînînd însă de văzut ce se va alege de Poli şi dacă nu cumva ar prinde contur zvonurile potrivit cărora dobrogenii lui Hagi ar migra într-adevăr pe Bega, într-o nouă mutare şi cu iz electoral-politic pe filiera unui inadecvat candidat rămas în cursă şi de pe patul de spital, ceea ce n-ar mai mira pe nimeni într-o ţară în care anormalitatea este la putere iar orice sîmbure de raţionalitate şi de bun simţ este scuipat cu cel mai abitir dispreţ.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Poli mai are nevoie de un punct pentru a câştiga seria vestică

În ultima partidă a sezonului, Poli mai are nevoie de un punct în faţa celor de la CSM Râmnicu Vâlcea pentru a cîştiga seria. Şi oaspeţii au nevoie de puncte, fiind ameninţaţi cu retrogradarea.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Velcea: „Tot ce aţi văzut în acest an n-a fost uşor de realizat”

Valentin Velcea s-a declarat mulţumit din mai multe puncte de vedere după atingerea obiectivului promovării matematice, cu două etape înainte de finish. Iar reuşita lui Boştină, titularizarea altui tînăr, Szalkai, precum şi inspiratele introduceri, ca şi cu devenii şi cu acelaşi efect de impact, ale lui Rocha şi Popovici, i-au înfrumuseţat sîmbăta în care violeţii au redevenit lideri, pentru prima oară după etapa a 17-a încoace şi aproape două luni, şi tot la egalitate de puncte, recuperînd un deficit de 7 puncte faţă de cealaltă nelicenţiată retrogradată, Gloria.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cîrstea, Boştină, Popovici, cel mai net succes acasă: lideri!

Deşi a avut parte de o nouă asistenţă minimă, Poli nu şi-a dezamăgit fanii şi a reuşit contra codaşei Juventus cel mai clar succes acasă din acest sezon: 4-0. Şi nu doar că a promovat matematic dar a şi repreluat şefia seriei, de la Gloria, răpusă de "dubla" lui Hadăr la Oradea, Poli avînd mari şanse să încheie prima şi după viitorul şi ultimul ei meci, tot acasă, cu vîlcenii, peste două săptămîni, Cîrstea, odată pornit, fiind la al doilea joc la rînd cu gol pe Dan Păltinişanu, Boştină spărgînd gheaţa reuşitelor iar co-autorul Rocha şi omul cu dubla, Popovici (foto), repetînd după pauză scenariul cu devenii, iar pentru ca succesul să fie complet şi Robert Szalkai debutînd pe stînga. A fost a treia victorie la rînd la zero, dintr-o serie de 4 succese respectiv din 13 triumfuri stagionale fără replică, alb-violeţii înscriind doar pentru a doua oară în 2011-´12 mai mult decît cele cîte 3 goluri reuşite în 5 performanţe, recordul rămînînd recentul 5-0 din Maramureş...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | 2 comentarii

După şapte ani, un alt Juventus vizitează Timişoara

În penultima partidă din acest sezon, Poli va întâlni pe propriul teren pe una dintre cele mai slabe formaţii din serie, Juventus Bucureşti. Jocul mai are miză pentru "alb-violeţi", căci mai păstrează şanse la locul întâi.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Florin Sandu securizează poziţia secundă pentru Poli

Cu trei etape înaintea finalului campionatului, Poli şi-a asigurat matematic poziţia a doua în serie, învingînd pe FC Argeş cu 1-0. Golul a fost marcat de Florin Sandu, aflat la a doua reuşită stagională.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli, cu un unic eşec extern, o ultimă deplasare, fără licenţă

În ultima deplasare din acest campionat, Poli joacă miercuri de la ora 18 la Piteşti, acolo unde nu a mai pierdut de mai bine de nouă ani şi unde, acum, şi-ar putea asigura şi matematic locul secund. Păcat însă de dandanalele din afara gazonului. Chiar, nu plăteşte nimeni!?
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Poate fi „Dan Păltinişanu” mai gol de-atît!?

Tribune ca şi goale sîmbătă la ora 11, la Poli - Mureşul, într-un week-end în care s-ar putea parafa promovarea matematică a alb-violeţilor, şi în funcţie de jocul locurilor 3-4, Gaz Metan cu Luceafărul. Şi nu este greu de intuit de ce n-au descins suporterii pe "Dan Păltinişanu", într-un moment în care deopotrivă echipa şi susţinătorii săi ar trebui să savureze elevarea...
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Fanii:”M*** Chivorchian!” Răspuns:”Nu e pădure fără uscături”

Gheorghe Chivorchian a spus după primul succes polist în ultimele 5 jocuri acasă că "şi anul trecut ne-am făcut treaba, şi în acest an ne facem treaba. Este trist, pentru că Timişoara merită echipă în Liga 1", readucînd în discuţie o sumă de două milioane euro, care, după cum explică diriguitorul polist, dacă ar fi fost achitată de autorităţile locale, "Poli şi Timişoara ar fi avut echipă în prima ligă".
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cârstea, primul gol la Timişoara: „În România se poate orice…”

Rover Cârstea (foto: stînga, împreună cu Fuchs, cel pe care l-a înlocuit în prima parte) a spart gheaţa, marcînd sâmbătă primul său gol în alb-violetul polist, cu capul, la colţul scurt, în ultimul sfert al jocului cu codaşa Mureşul şi imediat după intrarea altei rezerve, Popovici, care i-a centrat perfect de pe dreapta: 2-0, scor final. Cârstea, care intra la rîndul său în minutul 37, în locul lui Fuchs, pentru a impulsiona ofensiva, a remarcat la final că "noi ne-am făcut datoria pe teren, toată lumea să ştie că am promovat, restul depinde de cei de sus".
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

Vali Velcea: „Desigur, sărbătorim! De ce să nu ne bucurăm?”

"Obiectivul şi scopul a fost îndeplinit în totalitate, adică 3 puncte pentru a ne consolida şi obţine promovarea în Liga 1. Am alcătuit o echipă cu jucători care n-au jucat deloc, să vedem ce avem în curtea proprie, să evaluăm. Căldura sufocantă şi-a pus amprenta asupra jocului. Important e să ne vedem de treabă şi să mergem pe acelaşi drum cu fruntea sus şi noi, sportivii, să ne uităm în ochii celor care ne privesc", a spus Vali Velcea după 2-0.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | 1 comentariu