Liga 3

GALERIE FOTO şi declaraţii. CS Millenium Giarmata – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-1 (1-0)

Remiză în derby-ul timişean din C4, în urma căreia gruparea mult mai periculoasă şi combinativă, dar care a ratat prea mult în calitate de formaţie oaspete, se poate considera nemulţumită de deznodământul final, mai ales că astfel a şi pus punct unei lungi serii de victorii, datând încă din octombrie, succese care au urcat-o pe locul 2 în serie: CS Millenium Giarmata - CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-1.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT, din C4. Millenium Giarmata – Nouva Mama Mia Bechicherecul Mic 1-1 (1-0). Leucă, eliminat pe final, Molcuţ ratează apoi victoria, la câţiva milimetri distanţă

Înclinăm să credem că vacumul valoric din fotbalul timișean, care a suferit o implozie de proporții, și nu atât mărirea celor două grupări pe care le avem ca subiect al transmisiei live-text, a făcut ca Millenium Giarmata - CS Nuova Mama Mia, din etapa a 19-a și returul ligii a treia, Seria 4, să le pună față în față pe a treia respectiv a doua cea mai bine situată ierarhic grupare din întreg fotbalul timișorean și timișean. Ele sunt și atât mai e sub biata ACS Poli Timișoara, punându-ți mâna streașină la ochi și cătând departe, peste eșaloanele fotbalului carpatin. În care, prin extensie, ca și clasare, ar fi între cele mai bune 65 din țară...
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | 3 comentarii

CS Vulturii 2009 Lugoj, mulţumită de proba lui Roman în amicalul cu Naţional Sebiş: 2-0 (0-0)

Atractiv derby timişean mâine de la ora 15, în etapa a 19-a din C4, pe care Sporttim îl va transmite în format live text de la faţa locului, din Giarmata, între CS Millenium şi Mama Mia Becicherecu Mic, dar până atunci, câteva cuvinte despre cea de-a treia grupare de liga a treia din judeţul nostru, „Vulturii”, clasată pe 7 şi care va juca abia vinerea viitoare, în 28 martie, acasă cu Muncitorul Reşiţa...
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vulturii, doborâți de liderul din Caransebeș încă de la pauza derby-ului zonal de pe Timiș: 1-4 (0-3). Iosif Rotariu: ”Ne-am exprimat ca o echipă de liga a doua”

Câteva zeci de kilometri sunt o nimica toată atunci când în joc sunt 3 puncte și orgolii zonale iar pe băncile tehnice doi frați cu nume, Ilie și Iosif Rotariu, așa încât soarele prietenos și promisiunile unui atractiv duel au scos din casă ceva mai mulți amatori de fotbal decât de-obicei, inclusiv destul de mulți sosiți din Caraș Severin. Care n-au regretat deplasarea, mai spășiți plecând de la stadion lugojenii, care și-au văzut echipa condusă cu 3-0 la pauză, handicap insurmontabil.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – FC Hunedoara 1-0: a opta victorie la rând, fără insucces de peste 5 luni!

Unii ar putea spune că nou-promovata CS Nuova Mama Mia face minuni dar alb-roșiilor din micuța localitate timișeană Becicherecu Mic le-a intrat de fapt în sânge victoria, o obișnuință și în anul 2013, parcurs aproape ca un metronom, atât în returul Diviziei D cât și în toamna revenirii în ”C”, umbrită de doar două insuccese, în cascadă, la Hunedoara respectiv acasă cu Millenium Giarmata.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amical la Făget: CS Millenium Giarmata – Metalurgistul Cugir 0-0

CS Millenium Giarmata a profitat în această după-amiază de ziua de pauză competițională în campionatul seriei a patra, stând în etapa a 18-a datorită excluderii din campionat a sibienei FC Avrig, și a dat o raită până la Făget, pentru …

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Aşa-i când iei meciul ca pe-o joacă! Millenium Giarmata – Ştiinţa Turceni 3-3 şi o eliminare

După ce a reînceput returul prin a încheia luna februarie cu un eşec la limită şi fără gol marcat în Gorj, ca primă înfrângere în 5 luni pline pentru timişeni, CS Millenium a redebutat astăzi în 2014 şi la Giarmata, dând însă cu piciorul la 3 puncte pe care părea a şi le fi asigurat cu avantaje de două goluri, neconservate însă în prima parte.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ilie Rotariu: “Cel mai slab joc al nostru!” AFCM 2012 Reşiţa – Vulturii Lugoj 2-1

Vulturii Lugoj doar a redus din handicap dar n-a evitat înfrângerea, astăzi, la Reşiţa, în prima deplasare din 2014, fiind depăşită de ultima clasată rămasă în competiţia Seriei a IV-a după abandonurile a două grupări.

Cu puţine puncte în cont …

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce n-a apucat în Sibiu, să câştige în deplasare, a înfăptuit în Caraş Severin: Mama Mia 3-2. Prime goluri primite afară după 5 luni!

CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic a reînceput cu adevărat returul abia în această după-amiază, la Lupac, la sud-vest de Reşiţa, după ce joia trecută era întoarsă din drum de abandonul codaşei FC Avrig, unde n-a mai ajuns să evolueze şi să-şi treacă 3 puncte în cont prin joc, încasate în schimb cu 3-0 la „masa verde”.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. CS Vulturii 2009 Lugoj – Pandurii II Târgu Jiu 3-2

Imagini surprinse de Sorin Pilipeţi la jocul CS Vulturii 2009 Lugoj - Pandurii II Târgu Jiu, disputat vineri 28 februarie de la ora 14, în prima etapă a returului din C4, runda a 16-a a campionatului ligii a III-a, şi încheiat cu 3-2 pentru timişeni.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Vulturii Lugoj reîncepe cu dreptul şi sare în clasament peste învinsa sa: 3-2 cu Pandurii II Târgu Jiu

Vulturii Lugoj a debutat cu o victorie în 2014, 3-2 acasă cu Pandurii II Târgu Jiu, în etapa a 16-a din C4, disputată vineri de la ora 14.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Jiul Rovinari – Millenium Giarmata 1-0 (1-0)

Fără căpitanul lor, Răzvan Leucă - suspendat pentru cumul de cartonaşe, dar şi fără Rosenblum respectiv Călin, „albaştrii” Giarmatei au pierdut fără a marca în prima partidă oficială din 2014, din cadrul etapei a 16-a, în returul din C4.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Mama Mia, întoarsă din drum: codaşa FC Avrig se retrage cu o zi înaintea reînceperii returului

Mai întâi jocul FC Avrig – Mama Mia Becicherecu Mic a fost amânat, laolaltă cu întreaga etapă a XVI-a în C4, programată iniţial a se disputa la finele anului trecut, dar la care s-a renunţat din cauza vremii nefavorabile, lăsată fiind pentru ziua de mâine, iar acum a fost anulat, codaşa sibiană anunţând astăzi retragerea din competiţie.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marian Fuchs, gol în setul la zero al Giarmatei la Zăbrani

CS Millenium Giarmata, care va reîncepe returul în C4 cu o deplasare la Jiul Rovinari, vinerea viitoare de la ora 14, s-a întors astăzi la Zăbrani, în judeţul Arad, pentru încă un joc amical cu divizionara D locală, de care a dispus cu 6-0 (2-0), prin reuşitele lui Moroşan, de două ori, Oneţ, cu o reluare cu capul, în urma unei lovituri libere, Fuchs, Naidin, din lovitură liberă, respectiv Beloescu.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Ultimul amical al ocupantei locului 2: CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Gloria Arad 0-0

Mama Mia, ocupantă a locului 2 în C4 înaintea reînceperii returului, vinerea viitoare, când va juca de la ora 14 la codaşa FC Avrig, a disputat astăzi ultimul meci amical al perioadei de pregătiri, remizând alb cu Gloria Arad, pe terenul Textila.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Sorin Bălu, după reprezentarea clubului Nuova Mama Mia la întrunirea de la Casa Politehnicii: „E un proiect frumos pentru formarea jucătorilor şi antrenorilor din mediul rural dar şi urban, plus pentru încurajarea tinerilor jucători din mediul rural…”

CS Nuova Mama Mia a remizat ieri după-amiază, 1-1 pe terenul Colterm, cu arădenii de la Şoimii Pâncota, într-un joc de pregătire al celor din Becicherecu Mic, aflaţi cu doar 9 zile înaintea reluării returului în C4, odată cu etapa a 16-a.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

După 8 succese în 8 jocuri de pregătire, Mama Mia Becicherecu Mic, în faţa ultimelor două amicale

După un excelent 2013, punctat de o promovare în Liga 3 la finele unui retur fără cusur în Divizia D Timiş şi o stagiune de toamnă în C4 cu numai două înfrângeri, CS Nuova Mama Mia a pornit la drum pe aceleaşi coordonate, victorioase, şi în 2014, ca parte a unor fructuoase pregătiri în vederea restului returului şi a fazei play-off, acumulări hibernale pe care mult căutatul tânăr antrenor Sorin Bălu, de la cârma celor din Becicherecu Mic, le-a etichetat prin cuvintele “tot ceea ce ne-am propus s-a realizat”.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Eduard Zele, hat-trick pentru CS Millenium Giarmata: 5-0 la Victoria Zăbrani

Eduard Zele a marcat 3 goluri pentru divizionara C CS Millenium Giarmata în jocul de verificare disputant astăzi în judeţul Arad, la Zăbrani, în compania divizionarei D locale Victoria, de care timişenii au dispus cu 5-0, la pauză 2-0.

Jichici …

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Vulturii Lugoj – Ripensia Timişoara 3-0 (1-0): desprindere pe începuturi de repriză, cu exact două săptămâni înaintea reînceperii, contra „satelitului” Pandurilor

Vulturii şi Ripensia au jucat astăzi de la ora 16,15, la Lugoj, revanşa draw-ului alb de vinerea trecută, din nocturna complexului „Dan Păltinişanu”, de această dată impunându-se divizionara C, graţie unei desprinderi pe începuturile de repriză.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ASU Politehnica Timişoara – CS Millenium Giarmata 1-2 (0-2). Iar Ghiroda – Orţişoara 3-2

O nouă înfrângere pe propriul teren pentru alb-violeţii Politehnicii, în seria jocurilor de pregătire a liderului din liga a IV-a , în faţa unei alte divizionare C.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Amical: ACS Poli II Timişoara – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 0-1 (0-1)

Un singur gol le-a despărţit astăzi pe două grupări locale din Liga 3 respectiv Campionatul Judeţean Timiş...
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Millenium Giarmata se prezintă mâine pe „Ştiinţa” cu oameni noi, la 5, contra lui ASU Politehnica

CS Millenium Giarmata va disputa miercuri după-amiază primul joc de verificare în judeţul nostru după revenirea din cantonamentul de o săptămână la Moneasa, divizionara C urmând a alinia contra alb-violeţilor de la ASU Politehnica, în meciul de pe „Ştiinţa”, de la ora 17, şi câţiva noi componenţi.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ripensia Timişoara – Vulturii Lugoj 0-0, în nocturnă

Remiză albă într-un joc de verificare disputat vineri seară, de la ora 20,30, în complexul “Dan Păltinişanu”, între Ripensia Timişoara, lider în Seria 1 a Campionatului Judeţean Timiş, şi CS Vulturii 2009 Lugoj, care ţinteşte în etapele rămase din returul ligii a III-a menţinerea în zona play-off a locurilor 1-6 în Seria 4.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

GALERIE FOTO. ASU Poli Timişoara – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-2 (1-1). Plus rezultatele altor jocuri amicale!

Un puternic joc amical de pregătire, între a doua cea mai bine clasată grupare timişeană a momentului, divizionara C CS Nuova Mama Mia, şi al cincilea club local în aceeaşi ierarhie a momentului, s-a disputat pe frigul acestei după-amiezi. Iată o galerie foto de la ASU Politehnica Timişoara - CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, rezultat 1-2 (1-1)...
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – CS Ghiroda 2-0 (2-0)

Într-un joc amical, CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic - CS Ghiroda 2-0 (2-0).
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu