Înot

Campionul la zi de seniori al României pe 50 metri bras sub egidă federală, al 30-lea timp din 48 la startul seriilor preliminare la nivel mondial studenţesc

După ce la recentul Campionat Mondial de nataţie din ape nipone Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern s-a aliniat cu doar numai şi numai 2 înotători în ansamblul tuturor probelor masculine şi feminine de înot programate de FISA, România sportului universitar s-a prezentat săptămâna aceasta tot în ape asiatice cu doar 6 înotători în probele de nataţie ale Jocurilor Mondiale Universitare de vară dîn China, incluzând concursuri de înot dar şi de sărituri în apă şi polo pe apă, iar un campion la zi al ţării între seniori sub egida F.R. Nataţie şi Pentatlon Modern în proba de 50 de metri bras, axat în general fiind pe procedeul bras, a înregistrat al 30-lea timp în seriile preliminare de calificare ale cursei pe lungimea bazinului, din 48 de înscrişi la startul colocviului studenţesc, neprogresând nici sâmbătă în semifinalele la 50 de metri bras, precum marţi şi joi la 100 respectiv 200 metri bras băieţi.
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

VIDEOx2. Sărituri de la mare înălţime în apele sacre pentru niponi ale râului Gokase, parte a circuitului mondial RB Cliff Diving World Series. Constantin Popovici pe 2, după insularul Heslop

Britanicul Aidan Heslop a câştigat a doua etapă la rând în Red Bull Cliff Diving World Series 2023 cu triumful rundei din Japonia, în vreme ce multipla laureată la zi din Australia, Rhiannan Iffland, a triumfat şi în cea de-a 11-a etapă consecutivă, de astă dată în apele sacre pentru niponi ale râului Gokase, sărituri de la mare înălţime, 27 de metri în concursul bărbaţilor, 21 la feminin, ca parte a circuitului mondial de sărituri în ape deschise. Clipuri video.
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Al treilea cel mai tânăr din 29 la start, Emil Dăncăneţ (2004, CSU Politehnica Timişoara) cu al 26-lea timp în seriile de 200m bras la Jocurile Mondiale Universitare de la Chengdu

La 48 de ore după ce marţi a debutat la ediţia estivală din China a Jocurilor Mondiale Universitare în proba masculină de 100 de metri bras, clasându-se ultimul în serie, timişoreanul campion naţional la 50 de metri bras Emil Dăncăneţ, în vârstă de 19 ani, a concurat şi joi dimineaţă în seriile pe 200 de metri ale procedeului bras, al treilea cel mai tânăr la start din totalul de 29 de înotători, doar 3 din generaţia 2004, înregistrând al 26-lea timp, 2:23.91, fără a se califica în semifinale. 
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Emil Dăncăneț (CSU Politehnica Timișoara), debut în 1:03.85 în seriile la 100 de metri bras la Jocurile Mondiale Universitare de vară din China

Tânărul înotător timișorean Emil Dăncăneț, care la 1 ianuarie va împlini 20 de ani, în urmă cu nici 4 luni campion național de seniori în proba masculină de 50 de metri bras și vicecampion al țării la 100m bras tot în competiția FRNPM de la Otopeni, a debutat în această dimineață la Jocurile Mondiale Universitare de vară de la Chengdu în Seria 4 a întrecerii de 100 de metri bras, înregistrat cu timpul 1:03.85, al optulea și ultimul în unica serie de calificare din totalul celor 6 câștigată cu un timp sub un minut, 59.61, de lituanianul Sidlauskas. Sportivul ”alb-violet” de la CSU Politehnica n-a intrat în semifinalele la 100m bras, în care s-a pătruns în cel mai rău caz în 1:02.34, urmând a lua startul și joi și sâmbătă în seriile la 200 respectiv 50m bras, un singur calificat în semifinale, nord-americanul Fan, fiind la fel de fraged, din generația bănățeanului, 2004, între cei 16 care vor concura pentru intrarea în finală, 5 fiind născuți în anii 90 - cu decanul de vârstă în 1996, iar alți 3 cei mai tineri în 2002.  
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Ungaria câştigă la aruncări de departajare finala Campionatului Mondial de polo pe apă, 14-13 cu Grecia

Doar câteva medalii au mai rămas de câştigat, strict în probe de înot, la ediţia niponă a Campionatului Mondial de nataţie, odată ce s-au jucat şi finalele turneului de polo pe apă, Spania adjudecându-şi locul 3 cu 9-6 în faţa Serbiei în întâlnirea învinselor din semifinale iar Ungaria cucerind titlul la aruncări de departajare, după 10-10 la Fukuoka în timpul regulamentar de joc cu Grecia.
Publicat în Înot, Polo pe apă | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Parteneriat ActiveNews. David Popovici pe urmele Simonei Halep? Sau de ce nu e bine să recomanzi lucruri care îţi depăşesc capacitatea intelectuală cât şi profesională

Dacă în plan sportiv performanţele lui David Popovici de a reveni şi la Fukuoka în finalele probelor de 100 şi 200 de metri liber, pentru a-şi apăra titlurile mondiale la seniori drept cel mai tânăr concurent al curselor, clasându-se al patrulea respectiv al şaselea în Japonia, au fost în general subestimate în presa din ţară, care s-a năpustit asupra "materialului brut", timpii şi clasările, fără a plasa prestaţia înotătorului în vârstă de doar 18 ani într-un context mai larg ce implică o serie de factori semnificativi, în schimb, pe de altă parte, în ceea ce priveşte aspectul că bucureşteanul a făcut parte, dus de val cel mai probabil din entuziasmul specific vârstei şi necunoaştere, indusă tot de o experienţă sumară de viaţă, din promovarea şi propaganda aşa-zisei "campanii de vaccinare", în care s-a lăsat târât, crezând că face un bine iar "sistemul" folosindu-se perfid de imaginea şi numele său, aşa cum a procedat şi cu alte cunoscute persoane publice, de exemplu Simona Halep, ar fi într-adevăr de remarcat că unul dintre cei doar numai şi numai 2 reprezentanţi ai României la "Mondialul" de nataţie cu zeci şi zeci de probe în înot, pentru a nu mai pomeni de înotul artistic, cel în ape deschise sau polo pe apă - toate fără participare "tricoloră", doar cu alţi 5 săritori în apă, dădea cu băţul în baltă cam acum 2 ani pe vremea asta, pe când nici nu împlinise 17, devenind subiect de ştiri şi pentru că, premiat fiind la Ministerul Educaţiei, semnala că s-a vaccinat şi "vă recomand tuturor", ceea ce perfect a sesizat, scos în evidenţă şi reamintit ActiveNews - ştiri necenzurate, partener Sporttim, care, sub semnătura lui Alesandru Anghel, a pus punctul pe i în ideea că "de ce nu-i bine să recomanzi lucruri care îţi depăşesc capacitatea intelectuală cât şi profesională", parte a titlului consemnării de opinie, redată mai jos şi accesibilă la această legătură. Iar cum aşa-zisa "campanie de vaccinare" s-a lăsat indirect sau chiar direct cu vătămări şi pierderi de vieţi omeneşti, inclusiv în lumea arenelor, învăţămintele ar trebui să fie cât se poate de clare. Vor fi oare însă şi însuşite, în perspectiva viitoarelor pLandemii urzite din culise? Dar iată textul din activenews.ro.   
Publicat în Înot, Sport sabotat | Etichete , , | Lasă un comentariu

Cel mai vârstnic finalist la 100m liber, australianul Kyle Chalmers, confirmă la 25 de ani cu al doilea aur la Fukuoka, învingătorul pe 200 de metri, Richards, abia pe 5 deşi calificat cu cel mai bun timp, David Popovici pe 6, din nou cel mai tânăr finalist

Pe Simona Halep n-o subaprecia din taste într-atât de vremelnic, deja la 18 ani, asociindu-i numelui cuvântul "ratare", ba chiar o "ratare şoc", poate pentru că n-a fost tocmai la fel de precoce ori n-a străpuns vârful ierarhiei mondiale a senioarelor cât încă era junioară, cu tot cu recorduri ale lumii, triumfuri izbândite de David Popovici anul trecut la Budapesta, dar pe înotătorul bucureştean presa românească l-a băgat marţi la apă după cedarea titlului la 200 de metri liber într-o finală a "Mondialului" nipon pe care a dominat-o deşi cu 2 ani mai tânăr decât oricare dintre concurenţi, încheind pe 4, elită globală care a dat astăzi peste nas circului mediatic carpatin prin a-i dovedi explicativ cât de vitală este într-adevăr rutina şi experienţa competiţională la acest nivel, cei mai în vârstă 2 finalişti ai probei de 100m liber de la ora 14:21 prinzând podiumul, Kyle Chalmers din nou primul la 25 de ani, plecat ca al doilea favorit după ce învingea şi cu ştafeta Australiei, francezul Grousset de "bronz" la 24 de ani, într-un ultim act al cărui cel mai tânăr sportiv tot adolescentul "tricolor" a fost. Iar ca o dovadă în plus a unicităţii reuşitei românului în Ungaria, insularul Richards, cel care la 20 de ani îl deposeda alaltăieri de trofeu, a sfârşit acum "suta" pe 5, deşi abordată ca principal favorit.       
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

„Condamnat” la 18 ani?

Reacţia la cald de marţi după-amiază a presei interne, în urma finalei probei masculine de înot pe 200 de metri liber a "Mondialului" de nataţie, în care, hăt departe în Japonia, România a fost reprezentată cu brio la vârf, între cei 8 aspiranţi "pe sprânceană" la medalii, de cel mai tânăr competitor al cursei, mai fraged cu nu mai puţin de 2 ani, la cei doar 18 ai săi, încheind-o de astă dată la doar 60 de sutimi de secundă de "aurul" pe care-l cucerea în iunie 2022 la Budapesta, reacţie negativă în bloc referindu-se din şezut la "ratare", la ratarea podiumului, şi titrând că "ratarea" ar fi şocantă, dovedeşte dacă mai era cumva nevoie ce "pericol public" a devenit mass-media carpatină mânată de emoţional şi de incapacitatea de a evalua adecvat lucrurile în adevărata lor lumină, afectată fiind de o incompetenţă tot mai crasă.
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Constantin Popovici şi Cătălin-Petru Preda, „dublă” aur-argint la sărituri de la mare înălţime, 27 de metri, la „Mondialul” de nataţie. România intră între cele 26 de ţări medaliate

În condiţiile în care a aliniat în Japonia doar 7 sportivi, mai exact 2 înotători şi 5 săritori la "Mondialul" de nataţie pentru seniori, dintre cei nu mai puţin de 2.392 de concurenţi de pe glob, România poate exulta la reuşita de a se fi înscris începând de joi dimineaţă pe lista selectă a celor doar 26 de naţiuni medaliate până acum la Fukuoka, ba chiar în cercul restrâns al celor numai 13 ţări cu "aur", dintre care 8 europene, săritorii de la mare înălţime Constantin Popovici şi Cătălin-Petru Preda confirmând şi în Ţara Soarelui Răsare forma cap de afiş din acest sezon la vârful circuitului mondial de sărituri în ape deschise Red Bull Cliff Diving World Series, de la platforma amplasată la 27 de metri, dominând în aceeaşi ordine şi la Campionatul Mondial, atât rundele preliminare 1-2 cât şi semifinalele şi runda finală, în care au izbutit o "dublă" istorică, aur-argint.   
Publicat în Înot | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Încă o cursă trăznet, David Popovici pe 4 în finala „Mondialului” la 200 metri liber

Bucureşteanul în vârstă de numai 18 ani David Popovici, de departe cel mai fraged la startul finalei la medalii a probei masculine de 200 de metri liber a "Mondialului" de nataţie de la Fukuoka, alţi 3 înotători având 20 de ani, 2 finalişti 23 de ani, unul 22 iar austriacul chiar 26, a izbutit o nouă performanţă remarcabilă pentru sportul românesc, încheind cursa pe un loc în imediata apropiere a podiumului, 4, cronometrat cu timpul de 1:44,90, în condiţiile în care a şi avut al treilea cel mai slab timp de reacţie la start, 0,69, dar a şi dominat pe parcurs, primul la întoarceri, cedând şefia doar pe ultimii 25 de metri, pe fondul unei competiţii acerbe.  
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Doi români, Popovici şi Anghel, între cei 587 de înotători la „Mondialul” de nataţie, încă 5 săritori „tricolori” între ceilalţi 1.805 sportivi din apele nipone

Precum anul trecut la Budapesta, unde s-a prezentat cu doar 4 sportivi, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern aliniază numai 7 componenţi la cea de-a XX-a ediţie a Campionatului Mondial de nataţie programat luna aceasta în Japonia, unde se aliniază la start nu mai puţin de 2.392 de concurenţi, dintre care 587 de înotători în probele masculine, numai şi numai 2 fiind "tricolorii", David Popovici şi Andrei-Mircea Anghel. Se mai concurează la Fukuoka şi în înot sincron şi înot în ape deschise, în polo pe apă şi sărituri - de la platformă, trambulină şi de la mare înălţime, întreceri reunind încă 1.805 participanţi, doar 5 dintre aceştia reunind forul de pe Dâmboviţa, toţi săritori. La care se pune întrebarea dacă România are într-adevăr înot sau îl are doar pe David Popovici ca excepţie ce confirmă regula, sugestivă fiind inexistenţa vreunei înotătoare "tricolore" în lotul FRNPM, federaţie a cărei preşedintă este fosta performeră Camelia Potec.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

350 de concurenţi din ţară şi străinătate la a II-a ediţie a Timişoara Triathlon: înot, ciclism şi alergare pe distanţa medie, olimpică, scurtă şi foarte scurtă, sâmbătă de la 8, cu startul pe Bega

Timişoara Triathlon 2023, organizat sâmbătă 15 iulie de Clubul Sportiv Ride Competition în parteneriat cu Federaţia Română de Triatlon, în baza regulamentelor acesteia, reuneşte un număr aproximativ dublat de participanţi la această a doua ediţie, 350 de concurenţi din ţară şi străinătate având de unde alege în privinţa distanţelor celor 3 probe clasice în succesiune, înot, ciclism şi alergare, şi anume distanţa medie, cea olimpică, cea scurtă, de sprint, şi una foarte scurtă, toate în zona centrală, cu linia de sosire în Piaţa Libertăţii. Toate detaliile despre eveniment, regulamentul de participare şi programul competiţiei, pe https://triathlontimisoara.ro/, accesibil fiind şi un clip pe marginea ediţiei inaugurale: Timisoara Triathlon - Official Video 2022.
Publicat în Atletism, Ciclism, Înot, Triatlon | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

VIDEOx2. Circuitul mondial de sărituri în ape deschise, cu acces la platformele suspendate la 27 respectiv 21 metri deasupra Adriaticii prin camera de zi a unei locuinţe private de pe stâncile lui Polignano a Mare. Românii Popovici şi Preda, pe podium după britanicul Heslop

Crema celor mai buni săritori în ape deschise de pe platformele amplasate la 27 respectiv 21 de metri în circuitul mondial Red Bull Cliff Diving World Series s-a căţărat pe stâncile "regine" ale săriturilor în ape europene de la Polignano a Mare, pentru a zecea oară gazdă, record, a turului sezonier, în provincia Bari din regiunea sud-est italiană Puglia, unde 12 competitori şi 10 sportive au trecut inclusiv prin camera de zi a uneia dintre locuinţele private amplasate pe stâncăria prăvălindu-se în apele mediteraneene pentru a avea acces la locul de executare a săriturii. Cea mai bună fiind efectuată de britanicul Aidan Heslop, cu a treia sa victorie în circuit graţie uneia dintre cele mai generos punctate sărituri din istoria întrecerilor, 161,20 puncte, cu care i-a şi devansat pe podium pe românii Constantin Popovici şi Cătălin Preda.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEOx2. Constantin Popovici triumfă şi la Paris, rege al Senei în a doua etapă a ediţiei 2023 în circuitul mondial de sărituri în ape deschise

Caravana săritorilor în ape deschise a trecut Oceanul Atlantic, de la Boston, gazdă a rundei inaugurale, la Paris, însă românul Constantin Popovici a triumfat şi de pe platforma amplasată la 27 de metri deasupra apelor Senei în preajma podului Debilly din arondismentul 16, "arc" construit în vederea Târgului Mondial din anul 1900 în apropierea Turnului Eiffel, unul dintre simbolurile capitalei Franţei în proximitatea căruia sportivul din Carpaţi s-a impus şi pentru a doua oară din tot atâtea încercări în noua ediţie 2023 a Red Bull Cliff Diving World Series, şi de astă dată cu un avantaj mai mult decât convingător, de aproape 60 de puncte, fără 25 de sutimi.
Publicat în Înot | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Ministerul Tineretului şi Sportului nu mai există, sportul, dispărut la nivel ministerial din Guvernul României. „Tineretul”, încadrat în Ministerul Familiei, tineretului şi egalităţii de şanse

La niciun an după ce, în 20 iunie 2022, în capitala Ungariei, un adolescent român pe-atunci în vârstă de numai 17 ani, David Popovici, devenea al doilea cel mai tânăr înotător din lume câştigător al probei de 200 de metri liber masculin la Campionatul Mondial de nataţie pentru seniori, în cadrul căruia triumfa şi pe 100 de metri, "dubla" fiind semnată tot în 2022 şi la Campionatul European de seniori de la Roma, sportul a dispărut marţi 13 iunie 2023 ca titulatură şi denumire de pe firmamentul din rândul ministerelor componente ale Guvernului României, dat fiind că Ministerul Tineretului şi Sportului nu mai există, doar "tineretul" rezistând prin a fi reîncadrat într-un nou minister, cel al Familiei, tineretului şi egalităţii de drept, cu Gabriela Firea ministru. Novak Eduard-Carol, primul campion paralimpic român şi ultimul ministru al MTS, descălecat odată cu dispariţia acestuia, a adresat marţi seară tradiţionalul "Odihnească-se în pace!" cu mesajul "R.I.P. sportul românesc" la înlăturarea sportului măcar drept a "cincea roată la căruţă" de la guvernare.
Publicat în Înot, Sport sabotat | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Szentesi Delfin câştigă la Timişoara a X-a ediţie a Cupei Masters Sprint. Decan de vârstă de peste graniţă la 85 de ani. Cluburi din câte 3 oraşe din România respectiv maghiare

Cupa Masters Timişoara Sprint, eveniment deschis tuturor iubitorilor nataţiei care au împlinit vârsta de 18 ani, a avut loc sâmbătă la bazinul acoperit din zona Circumvalaţiunii (cu 6 culoare şi lungimea de 25 de metri), cu participarea înotătorilor masters din Ungaria şi România, înscrişi individual sau afiliaţi celor 8 cluburi prezente. Dintre care Szentesi Delfin a dominat ierarhia pe echipe. 
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

VIDEOx2. Constantin Popovici stabileşte un nou record absolut de puncte în istoria competiţiei, 492,90 la debutul ediţiei 2023 a circuitului mondial de sărituri în ape deschise

Românul Constantin Popovici n-a câştigat oricum reuniunea inaugurală dintre cele 6 ale noului sezon în circuitul mondial de sărituri în ape deschise de pe platforma amplasată la 27 de metri înălţime, ci prin a stabili un nou record absolut de puncte într-o etapă din Red Bull Cliff Diving World Series, 492,90, impunându-se la ridicarea cortinei pe coasta Atlanticului, în Massachusetts, la Boston, înaintea rundelor 2-3 europene.
Publicat în Înot | Etichete , , , | Lasă un comentariu

FOTO&VIDEO. Sărituri ale campionilor în ape naturale deschise în jungla Guatemalei, în canion, într-un lac înconjurat de vulcani la 1.560m deasupra nivelului mării şi la o cascadă, totul în pregătirea circuitului cu 6 etape în 2023 din Red Bull Cliff Diving World Series: programul

Sezonul de sărituri în ape naturale deschise din circuitul Red Bull Cliff Diving World Series va fi inaugurat pe 3 iunie la Boston, cu 6 etape în 2023, pe rând şi în Franţa, Italia, Japonia, Bosnia şi Herţegovina şi Noua Zeelandă, dar până atunci actuali şi ex-campioni ai seriei mondiale, australianca Rhiannan Iffland respectiv mexicanul Jonathan Paredes, însoţiţi de columbianul Orlando Duque, şi-au probat măiestria în jungla Guatemalei. Fotografii şi o prezentare video.
Publicat în Înot | Etichete , , | Lasă un comentariu

Pervertirea standardelor, indusă de mărci „etalon”. Ales de celebra Sports Illustrated pentru o copertă a Swimsuit 2023 promovând costume de baie e un „el” devenit la 16 ani „ea” şi „cântăreaţă”

Celebra revistă lunară new-yorkeză Sports Illustrated, lansată în 1954, după ce o publicaţie cu acelaşi nume vedea mai întâi lumina tiparului în 1936, a optat pentru ilustrarea uneia dintre cele 4 coperţi ale ediţiei catalogului Swimsuit din acest an în favoarea lui Kim Petras, la naştere de sex masculin şi devenit "ea" la vârsta de 16 ani şi "cântăreaţă" de succes în accepţiunea "modernă" a "succesului", pozând în noi modele de costume de baie, încă un afront făţiş adus femeilor biologice în vastul atac concertat de pervertire a normalităţii şi firescului naturaleţii vieţii pe pământ, urzit de oculta satanică mondială şi purtat pe varii căi prin "cozile de topor" astfel deturnate.   
Publicat în Înot, Sport sabotat | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Doi înotători amatori de la Masters Timişoara, Liseţchi şi Tarţa, 9 medalii la 60+ din care 5 de aur în bazin descoperit de 33,3 metri, într-un concurs în Ungaria cu pasionaţi din 5 ţări

Clubul de Înot Masters Timişoara, care pregăteşte organizarea la finele săptămânii a unei noi ediţii a tradiţionalei reuniuni de nataţie "Cupa Familiei", cu peste 10 de ani vechime, a avut 2 reprezentanţi de succes sâmbătă la Szentes într-o întrecere internaţională de înot pentru amatori cum sunt nenumărate în Ungaria, aceasta desfăşurându-se într-un bazin descoperit de 33,3 metri, cu participarea a aproape 200 de pasionaţi din Austria, Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria. 
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Tradiţională de peste 10 ani, „Cupa Familiei”, sâmbătă 13 mai de la 11:30 în bazinul Bega. Înot pentru toate vârstele, pe echipe familiale

Copii, părinţi şi bunici au ocazia să înoate împreună cu ocazia Cupei Familiei la înot, un eveniment tradiţional pentru toate generaţiile, ce are loc sămbătă 13 mai de la ora 11:30 la bazinul acoperit (de 25 de metri lungime, cu 6 culoare) din Zona Circumvalaţiunii din Timişoara, având drept scop întărirea legăturilor între generaţii prin activităţi comune la bazin. Pe lângă petrecerea plăcută a timpului liber, în acelaşi timp, reuniunea de nataţie reprezintă şi o oportunitate de promovare a practicării înotului la toate vârstele, ca formă de mişcare pentru sănătate. Sub un asalt colosal în ingineria socială a "noii ordini mondiale", familia trebuie cu atât mai mult preţuită iar cauza sa apărată cu orice preţ, şi sub forma celebrării Zilei Internaţionale a Familiilor, sărbătorită anual în 15 mai, în acest caz de o manieră activă, prin sport. 
Publicat în Înot, Sport de masă, Sport juvenil | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Emil Dăncăneţ (CSU Politehnica Timişoara), campion al ţării la 50m bras şi vicecampion la 100m bras, Radu Vaipan pe 2 la 50m bras. Albert Cojanu aur la tineret pe 50m spate, Lucian Hotea bronz la 100m bras

Timişoreanul Emil Dăncăneţ a câştigat finala A la medalii a concursului Open al probei de 50 de metri bras masculin din cadrul ediţiei 2023 a Campionatului Naţional de înot în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret şi juniori, care se încheie astăzi la Otopeni în organizarea Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, înotătorul din generaţia 2005 legitimat la CSU Politehnica încheind primul lungimea de bazin cu timpul de 28 de secunde şi 48 de sutimi, urmat de colegul său de club Radu Vaipan, din generaţia 2000, vicecampion al ţării în 28:66s. Dăncăneţ, calificat şi în finala A a probei de 100 de metri bras, a obţinut locul 2, vicecampion de "argint" în 1:03:26. N-au fost însă şi singurele clasări pe podium ale "violeţilor" Politehnicii la "Naţionale", Albert Gabriel Cojanu, tot din generaţia 2005, triumfând în cadrul categoriei de vârstă tineret la 50 de metri spate, Lucian Hotea, născut în 2006, clasându-se al treilea tot la tineret la 100 de metri bras. 
Publicat în Înot | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Gala Premiilor Mentor, la Timişoara în 26 aprilie. O iniţiativă din 2010 în sensul stimulării respectului faţă de acei profesori, antrenori, mentori care au descoperit şi au lansat tinere talente

Gala Premiilor Mentor va avea loc miercuri 26 aprilie la ora 18 la Timişoara. "Fundaţia Pentru Comunitate" premiază din 2010 anual zece antrenori şi profesori care au descoperit tineri talentaţi şi au avut grijă de ei la începutul carierei lor. În cadrul evenimentului vor fi prezentaţi premianţii ediţiei 2022, vor fi proiectate clipurile-portret realizate cu ei şi vor fi decernate premiile, invitat de onoare al Galei fiind Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena.
Publicat în Canotaj, Înot, Şah | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

402km înotaţi în Timişoara de către 58 de pasionaţi de nataţie în 24 de ore, şi peste noapte, sâmbătă şi duminică, în bazinul „scurt” Bega. Echipa „Oldies but goldies”, 87,8km

Şase echipe au participat în bazinul Bega din Timişoara la un maraton de înot de 24 de ore. 24h AquaChallenge - tradiţională reuniune de nataţie rezervată amatorilor. Ajuns la cea de-a noua ediţie, fiind primul şi singurul eveniment de înot masters de acest fel din România, s-a desfăşurat începând de sâmbătă de la ora 13, nonstop până duminică 19 martie la ora 13:00, inclusiv pe durata nopţii.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

0,5hAquaChallenge, cât mai multe lungimi înotate în bazinul scurt „Bega” în 30 de minute

Tradiţionala reuniune de nataţie "0,5h Aqua Challenge", organizată de Clubul de Înot Masters Timişoara, revine sâmbătă dimineaţă în întâmpinarea pasionaţilor din domeniu cu ocazia celei de-a treia ediţii a concursului, propunând conform obiceiului runde de înot de câte 30 de minute în decursul cărora provocarea constă în a înota un număr cât mai mare de lungimi de bazin, 25 de metri în cel "scurt" al complexului sportiv Bega.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , | Lasă un comentariu