Sport juvenil

FOTO. CSM Timișoara, argint și bronz la Cupa României U23. Paul Hărănguș pe 2 la simplu, Daniel Popescu pe 2 la dublu. Popescu și Alexandra Soare, pe 3 la simplu

Juniorii timișoreni au câștigat patru medalii în competiția la un nivel superior de vârstă a Cupei României rezervate categoriei sub 23 de ani, desfășurată în acest weekend în sala Siderurgistul din Galați, unde pe a doua treaptă a podiumului a urcat Paul Hărănguș, în proba de simplu masculin, dar și colegul său de club de la CSM, Daniel Popescu, făcând pereche la dublu băieți cu localnicul Cosmin Hîncu. În plus, alte două locuri trei la simplu, la fete prin Alexandra Soare iar la masculin prin Daniel Popescu.
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timișoara, cu reprezentanți la fileu în Bulgaria, Croația și Italia. FOTO

Badmintoniști de la Clubul Sportiv Municipal Timișoara au concurat la patru categorii de vârstă juvenile în cadrul unor întreceri peste hotare, atât în Croația, la ultima competiție cu acumulare de puncte pentru Jocurile Olimpice de Tineret 2018, Valamar Junior Open 2018, derulată la Dubrovnik, cât și în Bulgaria, la Pazardzhik, la HEBAR Bulgaria U17 International 2018, parte din Circuitul continental al Badminton Europe, respectiv în Italia...
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Junioarele I de la CSM Timișoara, argint în barca de 4 în ”Naționalul” juvenil de fond de pe Bega, băieții de la CSȘ Bega, bronz în 4 cu cârmaci. CSȘ Orșova dominantă și în 2018, cu 8 titluri

Ediția din acest an a Campionatului Național de Fond sub egida Federației Române de Canotaj s-a încheiat pe apele canalului Bega prin cele 21 de probe ale concursului juvenil, pe 3 categorii distincte de vârstă, juniori I, II și III, derulat vreme de două zile sub forma a patru reuniuni în care s-au lansat pe rând de la start pe parcursul de 6.000 de metri nu mai puțin de 106 ambarcațiuni, la simplu, dublu dar și în bărci de patru, mai multe întreceri fiind ale băieților, douăsprezece. Timișoara a găzduit și în 2018 prima competiție internă majoră a sezonului pe apă iar după ce Dinamo a dominat probele ”Naționalului” de seniori și tineret, urmată de CSA Steaua, în zilele imediat următoare s-a impus între juniori, conform tradiției, flotila dunăreană de la CSȘ Orșova. Axate pe juniorat, grupările locale au avut însă mai puține alinieri la start decât de obicei și chiar și mai puține clasări pe podium.
Publicat în Canotaj, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara are o nouă pereche campioană națională la dans sportiv

Ana Maria Dica și Răzvan Bătrînu au câștigat Campionatul Național de 10 dansuri rezervat categoriei 14-15 ani, concurs al federației sportive de profil desfășurat la Cheile Grădiștei, iar prin acest titlu și-au asigurat participarea ca reprezentanți ai României la Campionatul Mondial de 10 dansuri, ce va avea loc la Chișinău săptămâna viitoare.
Publicat în Dans sportiv, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Narcisa Florea-Pop, campioană la lupte a Franței la 14 ani. FOTO

În tricoul laureatei cu înscrisul Championne de France, cu medalia de aur la purtător și înfățișând diploma câștigătoarei în competiția sub egida Fédération Française de Lutte, o adolescentă născută în Timișoara și lansată de gruparea locală Clubul Sportiv Școlar numărul 1, Narcisa Mariana Florea-Pop a făcut un pas înainte față de ediția din 2017 a întrecerii din Hexagon, devenind la nici 15 ani ”regină” a Franței la lupte libere.
Publicat în Lupte, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Gimnazială 7 Timișoara câștigă pentru Timiș etapa regională

Școala Gimnazială numărul 7 Timişoara a câștigat astăzi faza regională a Gimnaziadei școlare la badminton pe echipe, reunind reprezentante din județele limitrofe Timișului, și anume Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Cristina Sîrbu (CSM Timișoara), locuri 1, 2 și 3 la Hellas Youth International. Daniel Popescu, 3 la dublu mixt cu Lungu la Hellas Junior

Cinci juniori timișoreni îndrumați de antrenorii Ștefan Nyari și Corina Dan s-au numărat printre reprezentanții badmintonului românesc la întrecerile juvenile găzduite pe mai multe categorii de vârstă în weekend în Grecia, la Sidirokastro, unde Cristina Sîrbu a izbutit mai multe clasări pe podiumul probelor grupei de vârstă sub 11 ani la Hellas Youth International. La categoria mare de vârstă, U19, a întrecerii Hellas Junior International, de pe malurile Begăi au concurat Daniel Popescu, Paul Hărănguș și Alexandra Soare.
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Centralizator post-Național. Cele mai bune clasări ale CSȘ1

Revenim pe marginea participării juniorilor timișoreni de la Clubul Sportiv Școlar numărul 1 la Campionatul Național de înot în bazin acoperit pentru seniori, tineret și juniori, disputat de miercuri până duminică la Bacău, prin a enumera cele mai bune clasări obținute de sportivii de pe Bega de la CSȘ1 în competiția sub egida FRNPM.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Miruna Maria Pricop (CSȘ Lugoj), prima în etapa finală a pentatlonului junioarelor 2 la Campionatul Național indoor de probe combinate

Triumf al atletismului timișean în mai complexul concurs de pentatlon din cadrul Campionatului Național de probe combinate organizat de FRA în sezonul de sală, Miruna Maria Pricop învingând pentru Clubul Sportiv Școlar Lugoj la categoria junioarelor 2 cu un avans de 14 puncte față de o oponentă din generația mai mare de vârstă.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Hojda și Cuțurean, juniorii 2 timișoreni de 2001, locul 2 pe 800 de metri în etapa finală a Naționalului indoor

Clasări pe podium pentru o atletă și un atlet de pe malurile Begăi în etapa finală a Campionatului Național FRA de atletism în sală rezervată juniorilor 2, Andreea Raissa Hojda și Antonio Cuțurean obținând locul 2 la București în proba de 800 de metri a fetelor respectiv băieților.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Arta de a dezbina comunitatea și de a aliena badmintonul local. Pribegia Liceului de Arte Plastice Timișoara afectează și ”pepiniera” la fileu de la CSM Timișoara

Într-atât de întortocheate au ajuns să fie în România de azi căile nesfârșitei tranziții către nicăieri, încât o unitate de învățământ preuniversitar și un club sportiv care n-aveau nici în clin, nici în mânecă, tocmai și-au intersectat traiectoriile, țâșnind scântei. Puși din senin într-o situație ingrată, cei de la secția de badminton a grupării CSM Timișoara sunt foc și pară dar mai ales cu un picior deasupra prăpastiei, împinși fiind de un demers al Liceului de Arte Plastice Timișoara, care nu face de fapt altceva decât să culeagă cioburile pribegiei prin oraș, trimis la plimbare din umbra Municipalității. Autoare morală a întregului deranj.
Publicat în Badminton, Exclusiv, Sport de masă, Sport juvenil | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Daniel Popescu (CSM Timișoara), turnee în mai multe țări, de calificare la Jocurile Olimpice de Tineret 2018 de la Buenos Aires

Cu două victorii, Daniel Popescu a intrat în optimile celei de-a opta ediții a turneului internațional juvenil Multi Alarm Hungarian Junior 2018, desfășurat în weekend la Pecs, badmintonistul de la CSM Timișoara fiind apoi eliminat de un oponent francez și încheind astfel a treia participare în 4 săptămâni pe ruta Polonia - Suedia - Ungaria, ca parte a traseului spre cea de-a treia ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret. Federația Română de Badminton anunța că programul de calificare pentru J.O. Tineret 2018 continuă prin intermediul sprijinului oferit de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, care finanțează participarea la o serie de turnee internaționale în perioada ianuarie - 29 aprilie 2018: ”În urma analizei șanselor de calificare, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a aprobat continuarea procesului de calificare cu sportivii Daniel Popescu (CSM Timișoara), Ioana Grecea (Sportul Studențesc București) și Maria Duțu (CSȘ 6 București)".
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Naționalul indoor de probe combinate, etapa I. Mezina junioarelor 2 câștigă pentatlonul: Miruna Maria Pricop (CSȘ Lugoj)

Abonată la nivel de copii și juvenil la clasări înalte și medalii, cea mai fragedă dintre cele 4 concurente la grupa de vârstă a junioarelor 2 în pentatlonul Campionatului Național FRA de atletism indoor de probe combinate, și anume Miruna Maria Pricop, a acumulat cel mai mare punctaj la capătul celor 5 probe, cucerind la București locul 1 pentru CSȘ Lugoj în etapa inaugurală a noului sezon de sală din întrecerea celor mai compleți dintre atleți.
Publicat în Atletism, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Din Tormac la Paris. Narcisa Florea-Pop, ex-CSȘ1 Timișoara, locuri I pe început de 2018 în Franța. ”M-am integrat în echipa regională Île-de-France iar obiectivul meu anul acesta e să devin campioana Franței”

Plecată cu părinții de 4 ani în Hexagon, unde în aprilie 2017 devenea vicecampioană la prima participare în lupta pentru medalii la nivel național în Franța, Narcisa Florea-Pop s-a lansat sub cele mai bune auspicii în 2018, prin cucerirea de noi medalii pe salteaua luptelor, conturând încet, încet o tot mai frumoasă poveste, deși la vârsta de numai 15 ani. Iar dat fiind că eleva profesorului Valentin Mihăilă la CSȘ 1 Timișoara a luat drumul Hexagonului din mediul rural timișean, ascensiunea este cu atât mai inedită, de la Tormac la Paris.
Publicat în Lupte, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorul Nini Gabriel Dica (Sport 4 Fun), ambasador al sportului din Timiș în ramuri olimpice: ”În 2018 sper să fac cel puţin 10 turnee şi cât mai multe puncte. Sper să fiu în Top 20!”

Nini Gabriel Dica, desemnat de către DJST Timiș drept ambasador al sportului din județul nostru în ramuri olimpice, a izbutit un excelent an 2017, tenismanul junior promițând cu atât mai mult pe viitor. Prezent miercuri după-amiază la Gala Sportului, cel care luna trecută primea din partea forului european de tenis de câmp un mesaj de felicitare pentru desemnarea sa drept cel mai bun jucător al anului 2017 în ”Tennis Europe Junior Tour” și-a identificat țintele pentru anul ce bate la ușă...
Publicat în Sport juvenil, Tenis | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CS Aquasport Timișoara, locuri I și II la ștafetă la Campionatul Național de poliatlon cadeți, Nicole Vișan (Aquasport) pe 2 și 3 la liber și fluture, Carina Trușcă (CSȘ1 Timișoara) pe 2 la spate

Cadeți din înotul timișorean au izbutit o bună și foarte bună participare la ediția din acest an a Campionatului Național de Poliatlon sub egida Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, întrecere găzduită vreme de 3 zile în bazinul olimpic de 50 de metri și cu 8 culoare din Trivale, unde, la capătul celor 6 reuniuni, CS Aquasport Timișoara s-a situat pe locul 11 într-o ierarhie generală pe cluburi din 27 de grupări care au punctat. Fete de la Aquasport au urcat pe podium în concursul celor de 13 ani și în probe individuale dar și la ștafetă, o medalie de argint cucerind la aceeași categorie și CSȘ1 Timișoara.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Memorialul Lovas Peter”, un succes și la cea de-a XV-a ediție, cu 297 înotători din generațiile 2000-2010 și mai mici de la 20 de cluburi din 3 țări și din 7 orașe din România. Visul organizatorului timișorean

Lovas Peter, plecat în ceruri în 8 ianuarie 2000, a fost creditat drept cel mai valoros antrenor de înot din Timișoara, având un mare impact asupra elevilor săi, nu numai în sport, ci și în educația lor spirituală. În memoria sa, antrenorul de natație și fostul gazetar sportiv Gheorghe Szuhanek organizează anual cu sfințenie un concurs de profil cu caracter internațional rezervat generațiilor de mâine, copiii și juniorii, reuniune de natație programată spre intrarea în iarnă care la această a XV-a ediție a magnetizat aproape 300 de înotători din generațiile 2000-2010 și mai mici de la 20 de cluburi din 3 țări, din România aliniindu-se la start sportivi de la grupări din 7 orașe, 4 formații reprezentând Timișoara.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

100 de copii cu dizabilități se vor întrece la concursul de înot din 6 decembrie, în cadrul proiectului Hidroterapia

Asociația Școala mamei Junior organizează în data de 6 decembrie, începând cu ora 12.30, ediția a doua din acest an pentru concursul de înot al beneficiarilor programului Hidroterapia. Întrecerile vor dura până la ora 15 la Arena Aqua Sport. La concurs sunt așteptați să participe 100 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, cu diferite dizabilități, împreună cu părinții lor, care pot povesti progresele determinate de hidroterapie. Luca a luat în luna iunie prima cupă și prima medalie. Va veni și la ediția din 6 decembrie, bucuros și încrezător că va primi o nouă medalie și o nouă cupă...
Publicat în Înot, Persoane cu dizabilităţi, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Echipa CS Aquasport Timișoara la Campionatul Național în bazin scurt

Echipa CS Aquasport Timișoara și-a dublat față de ediția de anul trecut numărul de sportivi prezenți luna aceasta la Campionatul Național de înot rezervat categoriilor juniori, tineret și seniori în bazin scurt de 25 de metri, desfășurat săptămâna trecută în perioada 23-26 noiembrie la Hunedoara. Au participat pentru gruparea bănățeană Rareș Călin (17 ani, categoria Tineret), Leonard Leucuța (17 ani, categoria Tineret), Vlad Remzing (16 ani, categoria Juniori) și Mihai Jurchescu (16 ani, categoria Juniori). La acest Campionat Național au luat parte cei mai buni 315 înotători din România, de la 50 de cluburi.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Peste 100 de copii și juniori din Serbia, Ungaria și România la cea de-a XV-a ediție a ”Memorialului Petre Lovaș”, ținut sâmbătă de CS Delfin în Arena Aquasport

Conform tradiției din noul mileniu, la orele toamnei în Timișoara este organizată o reuniune internațională juvenilă de natație în memoria fostului campion de înot al țării la stilul fluture, Petre Lovaș, ulterior un valoros antrenor în sportul local, care pleca în ceruri în ianuarie 2000. Antrenorul Szuhanek Gheorghe, un veteran al înotului de pe malurile Begăi, reușește să orchestreze și în acest an o nouă ediție a concursului de copii și juniori, cea de-a XV-a, programată sâmbătă în Arena Aquasport.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lansarea pe Timiș a proiectului național ”Campionii României în școală, liceu și universitate”, vineri la ora 15 la LPS Banatul

Ministerul Tineretului și Sportului lansează vineri 24 noiembrie la ora 10 la București, la Palatul Victoria, proiectul ”Campionii României în școală, liceu și universitate”, care are ca obiectiv ”creșterea gradului de participare activă și sistematică” a copiilor din școli, a tinerilor din licee și universități ”la activitățile sportive, promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunătățire a stării de sănătate, a condiției fizice și psihice, dezvoltarea competențelor sociale - spiritul de echipă, solidaritatea, toleranța și fair-play-ul, contribuind la îmbunătățirea calității vieții”.
Publicat în Sport, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Luca Gavril (CSȘ1 Timișoara), campion național la individual compus la juniori II, nivelul 4, colegul de club Gabriel Țîțaru pe 3. În finalele pe aparate, CSȘ Lugoj 3 medalii de aur, 3 de argint, una de bronz, CSȘ1 Timișoara 1-2-1

Gimnaștii juniori timișeni de la două cluburi au obținut binișor peste zece clasări pe podiumurile de premiere ale ediției din acest an la Campionatul Național de gimnastică artistică sub egida FRG în finalele pe aparate și la individual compus ale juniorilor I și II la nivelul 3 și 4, reprezentanții lui CSȘ Lugoj cucerind pe aparate nu mai puțin de câte 3 medalii de aur respectiv de argint, pe când CSȘ1 Timișoara s-a distins între juniorii I la nivelul 4 prin titlul absolut adjudecat la individual compus de Luca Gavril, urmat îndeaproape în același concurs de colegul de club Gabriel Țîțaru, al treilea.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoreanul Nini Gabriel Dica, „Jucătorul anului 2017 în Tennis Europe Junior Tour”. Recunoaștere la nivel continental

Juniorul timișorean Nini Gabriel Dica tocmai a primit din partea forului european de tenis de câmp un mesaj de felicitare pentru desemnarea sa drept cel mai bun jucător al anului 2017 în Tennis Europe Junior Tour. Iar pe lângă premiul oferit de Tennis Europe, sportivul din Timișoara s-a ales și cu două săptămâni de pregătire la Academia Muratoglu.
Publicat în Sport juvenil, Tenis | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

FOTO: Național U17. Paul Hărănguș, argint la simplu și dublu mixt cu Alexandra Soare. CSM Timișoara, și 3 medalii de bronz

Paul Hărănguș a cucerit sub Tâmpa în calitate de favorit numărul 2 al probei de simplu masculin dar și de dublu mixt în echipă cu colega sa de club Alexandra Soare medaliile de argint ale Campionatului Național de badminton pentru juniori rezervat categoriei sub 17 ani. În plus, cei doi sportivi de la CSM Timișoara au câștigat și 3 medalii de bronz, Hărănguș la dublu băieți iar Alexandra Soare la simplu ca favorită numărul 2 respectiv la dublu fete.
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO. Alexandra Soare (CSM Timișoara), locul I în capitală la dublu fete și mixt în Naționalul U15, Briana Herciu a 3-a la simplu și cu Diana Popescu la dublu. Vlad Dehelean (CSU UVT), pe 3 la simplu la U11

CSM Timișoara a cucerit două medalii de aur în probe de dublu prin Alexandra Soare la ediția din acest an a Campionatului Național de badminton rezervat categoriei sub 15 ani, colega sa de club Briana Herciu clasându-se a treia la simplu feminin dar și la dublu fete, împreună cu Diana Popescu, tot de la CSMT. Competițiile găzduite în perioada 27-29 octombrie de sala Clubului Sportiv Școlar 6 din București cu 99 de juniori și copii la start au inclus însă și probele de simplu ale categoriei sub 11 ani, în cadrul căreia Vlad Dehelean s-a situat pe locul 3 pentru CSU UVT Timișoara, Cristina Sîrbu (CSMT) fiind stopată în sferturi de viitoarea vicecampioană Denisa Muscalu.
Publicat în Badminton, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu