Volei

Ultima divizionară timișeană care a mai apucat să joace înaintea întreruperii din mers a competițiilor, prima care să afle decizia finală. CSM Lugoj își păstrează locul din sezonul trecut: 5

La exact o săptămână după ce a găzduit meciul din etapa a II-a în faza play-off a Diviziei A1 de volei feminin, a doua rundă din totalul de 10 programate până în 25 aprilie în grupa I valorică a zonei locurilor 1-6, CSM Lugoj și-a aflat poziția ierarhică la încheierea sezonului 2019-2020 în elita sexului frumos la fileul intern al senioarelor. Tot treapta a cincea, adjudecată și în ediția 2018-2019, care îi aducea atunci calificarea în premieră în cupele europene. Acum nu s-a mai putut juca, una dintre acțiunile mai pe față ale ocultei mondiale de a destabiliza și tiraniza omenirea, mașinațiune declanșatoare ca pretext al unor viitoare uneltiri cu impact mult mai sever într-un plan incremental în timp, stârnind reacția dorită de către instigatorii din umbră și la urma urmei inevitabilă, aceea de scurtcircuitare a mersului lucrurilor pe pământ conform obișnuințelor adoptate peste ani, cu urmări imediate și în sport. Dat peste cap și aruncat implacabil pe butuci. Cei din volei au fost primii din arena autohtonă a jocurilor de echipă care, prin decizia Consiliului Director al FRV, tocmai au tras deja cortina peste sezonul din care mai rămăseseră încă 6 săptămâni de parcurs, întrezărind ceva mai clar contextul incert cu care se confruntă acest domeniu social în noul an și stabilind clasamentele finale conform ierarhiilor după tronsonul regular tur-retur. Nu se va mai juca o minge, un triumf al cultului satanic care posedă omenirea, fabricant al unui virus pe post de sperietoare, suficient pentru a obține efectul indus și necesar în vederea aplicării pașilor următori, consecințe de moment sub forma tragerii pe margine a celor lumești.   
Publicat în Volei | Etichete , , , | 1 comentariu

CSM Lugoj egalează dar nu rezistă ocupantei locului 3

Sportul încă mai rezistă cumva cu brio pe metereze, mijloc de săptămână cu înălțări la fileu în primul eșalon al voleiului intern, propunând a doua rundă a fazei play-off în grupa I valorică a elitei feminine Divizia A1. Iar precum în etapa inaugurală din weekend, și intermediara a oferit un joc în mai mult decât 3 seturi, de această dată la Lugoj: CSM - CSM Târgoviște 1:3.
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj și CS UV Timișoara pierd afară fără punct

Start în faza pe grupe valorice a Diviziei A1 de volei, atât CSM Lugoj, în play-off-ul zonei 1-6 a campionatului feminin, cât și ”lanterna roșie” CS UV Timișoara, în play-out-ul locurilor 7-10 în întrecerea masculină, debutând în această după-amiază în deplasare. Cu înfrângeri, ocupantele poziției a cincea la zero pe terenul lui Dinamo, ”universitarii” prin a egala la seturi sub Feleac, 3:1 pentru CS ”U” Cluj.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Prim-divizionarele Timișului, învinse acasă fără punct

Final de retur pe scut pentru grupările bănățene din elita la fileu, CSM Lugoj câștigând în această seară setul inaugural al meciului cu campioana CSM Volei-Alba Blaj, învingătoare în următoarele trei, ceea ce n-a schimbat datele problemei, timișencele pe locul 5, vizitatoarele în fruntea Diviziei A1 la intrarea în play-off, după ce în Timișoara nou-promovata CS UVT a mai înregistrat un eșec cu 0:3, tot cu o formație din Ardeal, CS Unirea Dej, voleibaliștii de pe Bega urmând a aborda faza play-out a locurilor 7-10 de pe ultima poziție.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj pune punct la Galați seriei de 4 eșecuri în Divizia A1 și intră în play-off de pe locul 5

CSM Lugoj a câștigat în această seară în estul țării pentru a treia oară în deplasare în 2020 dar după mai bine de o lună, un meci de această dată decisiv pe terenul urmăritoarei sale pentru ocuparea locului 5 la încheierea sezonului regular. CSU Belor Galați, aflată la ultima apariție din retur, avea nevoie de toate cele 3 puncte în ideea saltului ierarhic peste bănățence, însă elevele lui Ugljesa Segrt, care au avut liber în runda din weekend, s-au impus cu 1:3 după ce au condus cu 0:2 la seturi și vor aborda faza play-off a zonei 1-6 de pe treapta a cincea, indiferent de deznodământul meciului acasă de sâmbătă de la ora 18:30 cu campioana CSM Volei Alba Blaj.  
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Voleibaliștii timișoreni pierd la zero ultima deplasare din retur

CS UV Timișoara a salvat 3 mingi de meci dar n-a putut evita în prelungiri o înfrângere după nici o oră și un sfert de la startul ultimei deplasări din returul Diviziei A1 de volei masculin, pierzând tot cu 3:0 și în penultima rundă a sezonului regular. CS ”U” Cluj, care începea luna în curs prin a trece acasă cu 3:1 și de vecinii din Zalău, al doilea succes în 2020, cocoțându-se astfel pe locul 7, a abordat din postura de favorită duelul din etapa a XVII-a cu ”lanterna roșie” nou-promovată, avantaje fructificate. 
Publicat în Volei | Etichete , , | Lasă un comentariu

Prim-divizionarele Timișului, 0:3 în penultimul meci acasă în retur

CSM Lugoj a fost învinsă cu 0:3 în această seară în penultima apariție pe teren propriu din sezonul regular în Divizia A1 de volei feminin, cedând formației mai bine clasate CSM Târgoviște, așa cum și nou-promovata CS UV Timișoara pierdea după prânz tot în fața unei echipe de pe podium în întrecerea masculină.
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, penultimul meci acasă din retur: sosește ocupanta locului 3

CSM Lugoj va juca sâmbătă seară în sala sporturilor ”Ioan Kunst Ghermănescu” cu medaliata cu bronz a ediției trecute a Diviziei A1 de volei feminin, CSM Târgoviște, clasată și la ora actuală tot pe locul 3 înaintea rundei a XIX-a, antepenultima ca apariții pentru bănățence în sezonul regular. Oponentele meciului de la ora 18:30, la care intrarea în tribună este liberă, sunt la două trepte distanță și 9 puncte diferență după câte 16 apariții în campionatul în curs.
Publicat în Volei | Etichete , , | Lasă un comentariu

În efectiv restrâns și tineresc, CSM Lugoj cedează la Bacău

Între meciurile acasă cu formații de pe podiumul Diviziei A1 de volei feminin, CSM Lugoj a abordat în circumstanțe speciale lunga deplasare la a patra clasată, din Bacău, mai precis cu un lot restrâns, alcătuit din mai tinere componente din efectiv, fără aceeași implicare în restul etapelor, drept urmare cedând categoric în fața Științei, eliminată și aceasta săptămâna trecută tot din optimile CEV Challenge Cup.
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Prim divizionarele Banatului pierd la zero

CSM Lugoj a pierdut în această seară în 3 seturi meciul găzduit în sala sporturilor ”Ioan Kunst Ghermănescu” cu CS Dinamo București, semnificativ revitalizată în sezonul în curs, bănățencele rămânând astfel cu numai două puncte avans în fața urmăritoarelor de pe locul 6 în Divizia A1 de volei feminin. În elita masculină, CSU UV Timișoara a pierdut tot la zero duelul codașelor, la Câmpia Turzii, fiind egalată la puncte de gazda CSM. 
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSU UV Timișoara pierde pe terenul pe care a promovat

Voleibaliștii universitari timișoreni au jucat în această după-amiază în deplasare la Buzău, unde promovau în elită pe 14 aprilie 2019, la finele ediției trecute a ligii secunde, și de această dată pierzând în fața gazdei SCM Gloria tot cu 3:1, precum în meciul direct din ziua inaugurală a turneului de baraj de anul trecut.
Publicat în Volei | Etichete , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj iese din cupele europene la Bosfor

Misiune imposibilă pentru prim-divizionarele de volei ale Banatului în returul optimilor de finală din Challenge Cup și eliminare la Bosfor din ediția 2019-2020 a întrecerii continentale intercluburi cu numărul 3 ca importanță în structura competițională a Confédération Européenne de Volleyball (CEV). Învinsă acasă în urmă cu două săptămâni cu 0:3 în manșa I, CSM Lugoj a pierdut cu același scor și în această seară în Burhan Felek Voleybol Salonu din Istanbul, câștigătoarea Cupei Balcanice, Türk Hava Yolları Istanbul, impunându-se detașat cu 25:15, 25:12, 25:17, în mai puțin de o oră de joc efectiv.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

În drum spre Turcia, CSM Lugoj pierde la Voluntari. Universitarii Timișoarei, eșec fără replică

Foarte rare sunt meciurile în cinci seturi din Divizia A1 de volei feminin, numai șapte în primele 16 etape din ediția în curs a campionatului elitei, tendință survenită în ultimele sezoane pe fondul creșterii diferențelor valorice între primele clasate și restul protagonistelor, cel mai adesea implicată în asemenea partide din actuala ediție fiind tocmai CSM Lugoj, și pentru a treia oară, dar și învinsă pentru a doua oară cu 3:2, duminică la matineu, pe terenul unei nou-promovate, CSO Voluntari 2005, care a izbutit astfel primele sale puncte în eșalonul întâi. Învinși au încheiat și ”studenții” de la CS UV Timișoara, acasă, fără replică în fața craiovenilor. 
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, a patra victorie succesivă cu 3:0 în 2020 în A1. Timișorenii, învinși la zero pe terenul campioanei, CSU Politehnica, prim triumf în deplasare

CSM Lugoj a încheiat cu brio sâmbătă seară o serie de 5 apariții oficiale în numai două săptămâni, inclusiv cu partide programate miercuri, obținând și cea de-a patra victorie consecutivă cu 3:0 în returul Diviziei A1 la volei feminin, ceea ce i-a consolidat cu atât mai mult locul 5 în ierarhie. Înfrângere în schimb pentru prim-divizionarii de pe Bega, la zero pe terenul campioanei din Galați, pe de altă parte secund-divizionarele în alb-violet de la CSU Politehnica încheind returul sezonului regular în seria vestică prin a semna primul succes în deplasare.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj – THY Istanbul 0:3. FOTO

Cu toate strădaniile, CSM Lugoj n-a putut contracara în această seară dominația vizitatoarei Türk Hava Yolları Istanbul în jocul tur din optimile de finală ale CEV Challenge Cup la volei feminin, alb-roșu-negrele de la Bosfor impunându-și autoritatea încă din primul set, cel mai clar controlat, și câștigându-le puțin mai detașat și pe următoarele două. O replică meritorie dar și un pod prea îndepărtat spre sferturi, câștigătoarea din Turcia a Cupei Balcanice urmând a aborda returul acasă din 4 februarie la adăpostul unui sec 3:0, pe seturi la 20, 19 și 18.
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj primește miercuri seară de la Bosfor vizita câștigătoarei de sub aripa Turkish Airlines a Cupei Balcanice: cu Türk Hava Yolları Istanbul în turul optimilor Challenge Cup

CSM Lugoj a mai întâlnit formații turcești în meciuri oficiale, în cadrul Cupei Balcanice, chiar și pe terenul acestora, dar acum așteaptă premiera primirii însăși câștigătoarei Cupei Balcanice într-o dublă manșă din optimile celei de-a treia competiții continentale inter-cluburi ca importanță, CEV Challenge Cup. Onorantă postură în sezonul de debut al grupării de pe Timiș în cupele europene, aceea de a-și măsura forțele cu reprezentanta unui volei feminin cu biletele pentru ediția de anul acesta a Jocurilor Olimpice de vară, de la Tokyo.
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj câștigă la zero și la Cluj, voleibaliștii Timișoarei pierd la limită acasă duelul vecinilor de clasament

Voleibalistele Lugojului au continuat în această după-amiază seria victoriilor la zero în acest început de an, a treia într-o săptămână, în rând cu fruntașe din careul de forță al Diviziei A1 care s-au impus fără replică tot în deplasare în primele meciuri ale etapei a XIV-a, cu deosebirea că bănățencele n-au învins pe terenul unor nou-promovate, ci la Cluj. Ca ultimă repetiție înaintea primirii miercuri seară a celor de la THY Istanbul în turul optimilor Challenge Cup. După prânz au jucat și nou-promovații de la CS UV Timișoara, prima lor partidă acasă în 2020, pierdută la limită după ce ei au răsturnat mai întâi scorul la seturi, 2:1 dar în cele din urmă 2:3 cu vecinii ierarhici mai bine clasați din Baia Mare.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj se detașează cu 3:0 de nou-promovate

Voleibalistele prim-divizionare ale Banatului au continuat miercuri după-amiază începutul lansat de an prin a se impune tot cu 3:0 în compania unei alte formații nou-promovate, de astă dată pe teren propriu, victorie prin care CSM Lugoj s-a detașat momentan pe locul 5, recâștigat sâmbătă. Un mijloc de săptămână cu alte succese pe linie cu 3:0 în Divizia A1, în prima dintre cele 3 etape intermediare programate în returul ce va lua sfârșit pe 29 februarie, înaintea trecerii la faza pe grupe valorice.
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj iese fără drept de apel din Cupa României

Oricât de mult a avansat prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj în acest an, prin a se califica în premieră în cupele europene și a debuta cu succes, nu și-a putut depăși în cele din urmă anumite limitări firești, apanaj strict al grupărilor consolidate, dar nu și al celor aspirante la un același statut. Astfel, a face față în doar câteva zile din aceeași săptămână unor dificile deplasări pe fronturi paralele campionatului constituie un pod încă prea îndepărtat, calificarea repurtată marți în Cehia în optimile CEV Challenge Cup, în pofida unui eșec la limită cu Dukla, fiind urmată astăzi după prânz de eliminarea la zero din sferturile Cupei României, pe terenul favoritei CS Dinamo București.
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Premieră de succes în Europa. CSM Lugoj pierde la limită returul din Cehia dar se califică în optimile CEV Challenge Cup. În ianuarie vine de la Bosfor câștigătoarea de sub aripa Turkish Airlines a Cupei Balcanice

Prim-divizionarele de volei feminin din Banat au trecut cu bine peste hopul fazei de debut în cupele europene, CSM Lugoj câștigând în prelungiri setul inaugural al manșei secunde în deplasare dar și pe cel de-al patrulea al jocului de la Liberec cu Dukla, suficient pentru a-și asigura calificarea în optimile CEV Challenge Cup, o performanță la finele unui an pe care sportul la fileu de pe Timiș îl începea pe fondul temerilor legate de închiderea fabricii Rieker. Elevele lui Ugljesa Segrt au pierdut în avantaj fiind cu 10:12 ultimele 5 puncte la rând ale meciului de la ora 19 din Cehia, dar tot au intrat în iarna continentală, urmând a primi în intervalul 21-23 ianuarie 2020 vizita celor de la THY Istanbul, gazde apoi la Bosfor în returul din 4-6 februarie.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Prim-divizionarele timișene pierd la zero în Ardeal la finele turului, CSU UVT la Dej iar CSM Lugoj, cu 8 jucătoare, pe terenul campioanei din Blaj

Final de tur în sezonul regular cu înfrângeri la zero în deplasare în Ardeal pentru grupările bănățene din Divizia A1 de volei feminin respectiv masculin, CSM Lugoj aliniindu-se sâmbătă seară cu numai 8 componente și fără unele titulare pe terenul campioanei CSM Volei-Alba Blaj - foto, în condițiile în care ambele formații vor avea partide din cupele europene la mijlocul săptămânii viitoare, iar nou-promovata CSU UV Timișoara pierzând și mai categoric în fief-ul celei de-a șasea clasate la fileul băieților, CS Unirea Dej, redresată astfel și mai mult după ce se înclina în precedentele două apariții acasă. 
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj trece de elevele lui Bogdan Paul în prelungirile setului decisiv

Voleibalistele lugojence au încheiat cu zâmbetul pe buze o săptămână perfectă, cea a debutului victorios în cupele europene, completată duminică seară tot pe propriul teren printr-un succes la limită în ultima apariție în sala sporturilor ”Ioan Kunst Ghermănescu” din anul 2019, înaintea a trei deplasări în tot atâtea competiții diferite.
Publicat în Volei | Etichete , , | Lasă un comentariu

CSU UV Timișoara, a treia înfrângere acasă cu 0:3

Voleibaliștii prim-divizionari ai Timișoarei au pierdut în această după-amiază fără a-și adjudeca nici un set în ultima apariție pe teren propriu din anul 2019, fiind astfel depășiți în clasament de învingătorii lor de la CS ”U” Cluj, autori ai primei victorii cu 3:0 în opt etape și implicit ai unei rocade ierarhice pe locurile 8-9. CSU UVT a salvat 4 mingi de set în cel inaugural al meciului de la ora 17 dar tot n-a evitat pierderea sa cu 26:28, deși a avut o minge de set la 25:24, moment psihologic în economia partidei. 
Publicat în Volei | Etichete , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. CSM Lugoj – VK Dukla Liberec 3:0 în Challenge Cup

Fotografii realizate de Sorin Pilipeți la meciul CSM Lugoj - VK Dukla Liberec, jucat miercuri 4 decembrie de la ora 19 în sala sporturilor ”Ioan Kunst Ghermănescu” în manșa I din 16-imile de finală ale CEV Challenge Cup și câștigat de ”albastrele” Timișului cu 3:0, pe seturi 28:26, 25:20, 25:13, returul fiind programat marți 17 decembrie în Cehia. Bănățencele vor găzdui duminică de la ora 18:30 ultima partidă acasă din 2019, într-un duel cu CSU Belor Galați al vecinelor ierarhice din Divizia A1, după care vor mai ieși în decembrie pe 3 fronturi, în campionat la deținătoarea titlului, din Blaj, peste hotare în cupele europene, și la București cu CS Dinamo, în sferturile Cupei României.  
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj câștigă cu 3:0 manșa I cu Dukla Liberec

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a debutat perfect în această seară în cupele europene, câștigând cu 3:0 pe teren propriu manșa I a 16-imilor de finală din CEV Challenge Cup, pe seturi 28:26, 25:20, 25:13 cu gruparea cehă VK Dukla Liberec, într-un meci jucat de la ora 19 în sala sporturilor ”Ioan Kunst Ghermănescu”, cu tribune pline la lansarea sportului la fileu de pe malurile Timișului în competițiile continentale inter-cluburi. 
Publicat în Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu