Volei

Halo, Timişoara! Trasează marcajul în „Constantin Jude”!

Profesorul Sorin Grădinaru, revenit cu "U" în elita voleiului masculin, tocmai la Galaţi, unde e campion "căcovanul" său Munteanu Ştiţi că de sâmbătă, după 11 ani de aşteptare, Timişoara e din nou în elita voleiului masculin românesc? Ştiţi că pe drumurile promovării sportivii şi antrenorul lor au fost uneori nevoiţi să se deplaseze cu maşinile personale, două-trei cuplate, înghesuiţi câte 5 în ciuda înălţimii lor, fie şi până la Râmnicu Vâlcea? Ştiţi că unii jucători, din tură de noapte sau mestecând ciocolata ca operatori la Nestle, descindeau dimineaţa la un meci de campionat aproape fără spectatori, în sala Universităţii? Şi mai ştiţi că principala sală de sport a Timişoarei, "Constantin Jude", n-are trasat marcajul terenului de volei? Mai jos şi în rubricile adiacente separate, despre triumful elevilor profesorului Sorin Grădinaru (în foto cu tricoul cu dedicaţie din partea unui consătean "căcovan" şi bun prieten, nimeni altul decât Dorinel Munteanu) dar şi poate despre una dintre cele mai bune dovezi a crasei ignoranţe şi incompetenţe ce domină sportul local la nivel organizatoric, logistic şi managerial, uzurpând nonşalant talentul şi truda unor potenţiali performeri.
Publicat în Volei | Etichete , , , , | 2 comentarii

„U” Timişoara, promovată în elită, după 3:0 cu Ştiinţa Bacău

Universitatea Timişoara şi-a recâştigat locul sub soarele primei ligi de volei masculin şi încă înainte de termen, fiind virtual promovată în Divizia A1 graţie şi celui de-al doilea succes repurtat sâmbătă de la ora 15 în sala Metalurgiei din Galaţi, în cadrul patrulaterului barajului play-off, în care a dispus în doar 70 de minute de joc de Ştiinţa Bacău, cu 3:0, pe seturi 25:22, 25:22, 25:16.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega Timişoara, locul 2 pe ţară la minivolei

Bunele rezultate ale voleiului juvenil timişorean au fost conturate la finele săptămânii trecute, când CSS Bega a cucerit titlul de vicecampioană naţională la categoria Minivolei, cea mai mică grupă de vârstă, graţie locului 2 ocupat în turneul final desfăşurat vreme de 3 zile în Bucureşti. Este un pas înainte faţă de ediţia trecută de campionat, când clubul timişorean se clasa pe locul 3 în Divizia Minivolei.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , | 2 comentarii

Paul: „Cu acelaşi lot, va creşte eficienţa construcţiei atacului”

Anul trecut pe vremea asta, revenea în elita voleiului feminin. Acum se pregăteşte de Cupa Balcanică, după un sezon încheiat pe locul 6 şi o participare în Final Four al Cupei României. Timişoara, spre ruşinea ei, nici măcar n-are echipă de liga a doua, dar CSM Lugoj prosperă din puţin, cu o conducere oferind un exemplu bun de urmat şi un antrenor, Bogdan Paul, care mizează pe continuitate pentru consolidarea în Divizia A1. Mai jos, un fragment din dialogul purtat cu strategul bunei înălţări la fileu a lui Diana Balintoni şi compania, întreaga convorbire fiind publicată în rubrica INTERVIU, din josul primei pagini.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Junioarele CSS Bega, semifinaliste şi pe locul 4 în Divizia Speranţe

CSS Bega Timişoara a triumfat în întrecerea băieţilor, disputată la Câmpulung Muscel, şi s-a calificat în semifinalele competiţiei fetelor, găzduită în acelaşi timp la Blaj. Junioarele pregătite de profesorul Ciprian Dîrnescu au făcut la rîndul lor o bună figură în …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega Timişoara câştigă titlul naţional la Divizia Speranţe!

Dan Jitaru între juniorii Diviziei Speranţe Rare sunt triumfurile timişorene la sporturi de echipă! Unul pe plan naţional a fost reuşit duminică după-amiază la Câmpulung Muscel, cu ocazia turneului final al Campionatului Naţional, Divizia Speranţe, CSS Bega Timişoara cucerind trofeul decernat învingătorilor, tricourile de campioni naţionali şi medaliile de aur, graţie succesului cu 3:2, după 98 de minute de joc, în dauna lui CSS Triumf Botoşani, după ce şi semifinala de sâmbătă o câştigaseră tot cu 3:2, în dauna altor juniori din Moldova.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega Timişoara, în premieră în careul aşilor la „Speranţe”

CSS Bega Timişoara a trecut peste eşecul din cea de-a doua zi a turneului final al Campionatului Naţional la Divizia Speranţe, în care elevilor lui Dan Jitaru le-a scăpat printre degete succesul cu CSS Triumf Botoşani, câştigând vineri cu 3-0 în jocul decisiv în dauna lui CSS Tulcea, cu fraţii Roşu, Kaburek, Bădiceanu, Ene, Urecheatu în sextetul de bază.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega Timişoara conduce de două ori la seturi dar pierde

Meci de cinci seturi şi pentru juniorii Timişoarei în cea de-a doua zi a turneului final al Campionatului Naţional rezervat Diviziei Speranţe, ce are loc în Muntenia, la Câmpulung Muscel, unde după ce CSS Bega s-a impus miercuri la zero …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Junioarele Timişoarei, în semifinale la „Speranţe”

Junioarele CSS Bega Timişoara, antrenate de Ciprian Dîrnescu, au obţinut joi seară cea de-a doua victorie din tot atâtea meciuri la turneul final al Campionatului Naţional, Divizia Speranţe, calificându-se deja în semifinalele competiţiei de la Blaj. După ce miercuri dispuseseră cu 3:2, la mare luptă, de CSS2 Baia Mare, pe puncte 105:101, timişorencele au avut parte aseară de un joc şi mai aprig, cu CSS Unirea Iaşi, în care s-au disputat şi mai multe puncte, 220
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , | 2 comentarii

CSS Bega – CSS2 Baia Mare 3:2 (20:25, 20:25, 25:21, 25:21, 15:9) de la 0-2

CSS Bega Timişoara, echipa de junioare antrenată de profesorul Ciprian Dîrnescu, a demarat cu un succes dobândit printr-o remarcabilă răsturnare de scor la turneul final al Campionatului Naţional la categoria Divizia Speranţe, rezervat voleibalistelor în devenire din şcoala gimnazială.…

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , | 2 comentarii

„Speranţele” Begăi, singura echipă care porneşte cu 3-0

CSS Bega Timişoara a dispus cu 3-0 de gazda CSS Dinicu Golescu Câmpulung Muscel, în prima zi a turneului final al Campionatului Naţional de volei pentru juniori, Divizia Speranţe, care are loc de miercuri până duminică în localitatea argeşeană. Şi fetele Begăi, ajunse la rândul lor între cele mai bune opt grupări din ţară la categoria de vârstă a Diviziei Speranţe, au început miercuri turneul final tot cu o victorie.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj, prea mică pentru un podium foarte îndepărtat: 1-3

CSM Lugoj nu şi-a depăşit sâmbătă la amiază statutul de outsider al semifinalelor Cupei României, cedând cum era de aşteptat în faţa finalistei Diviziei A1, Ştiinţa Bacău, cu 1:3 (14:25, 25:19, 9:25, 17:25), într-un joc disputat în …

Publicat în Volei | Etichete , , | Lasă un comentariu

„U” ia patru seturi sârbilor din Kikinda dar testul e irelevant

Universitatea Timişoara a câştigat patru dintre cele 5 seturi convenite a fi jucate în baza înţelegerii dintre profesorul Sorin Grădinaru, antrenor al pretendentei la promovarea în elită, şi omologul său de la cârma secund-divizionarei din Kikinda (Serbia), într-un meci amical …

Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„U” – Kikinda, în pregătirea barajului de la Galaţi

Turneul patrulater de promovare în prima ligă masculină de volei, pentru care s-au calificat şi galben-albaştrii Universităţii Timişoara, a fost amânat pentru perioada 27-29 mai, când va fi găzduit la Galaţi, în răstimpul de trei săptămâni până la competiţie profesorul Sorin Grădinaru, antrenor al secund-divizionarilor de pe malul Begăi, iniţiind jocuri amicale de verificare cu vecinii de peste graniţă, din Kikinda.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega încheie Divizia Cadete pe locul 6 în ţară

CSS Bega Timişoara, cu profesorul Ioan Ersigan la timonă, s-a clasat pe al şaselea şi ultimul loc la turneul final al Campionatului Naţional Divizia Cadete, rezervat junioarelor II, şi care a reunit de miercuri până duminică la Târgu …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

De pe şase în A1, CSM Lugoj spre careul „Cupei României”

CSM Lugoj a încheiat pe un meritoriu şi onorant loc şase competiţia Diviziei A1 de volei feminin, depăşind mai toate aşteptările şi totodată obiectivul propus la începerea ediţiei, şi anume acela de accedere în zona locurilor 5-8 dar mai degrabă cu gândul mulţumitor la locul opt, nou-promovata clasându-se în urma unui inexpugnabil careu de cluburi puternice din toate punctele de vedere respectiv în urma Medicinei CSU Târgu Mureş, grupare cu care a dat piept în a treia şi ultima fază a turneelor play-off
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

După 0-3, Lugoj are două săptămâni pentru a pregăti returul cu Medicina Târgu Mureş

„Aşa cum o arată şi scorul, meciul a fost la discreţia gazdelor şi n-am reuşit să ne facem jocul nostru obişnuit” declară antrenorul lugojencelor, Bogdan Paul, pe marginea eşecului cu 3-0 de la Târgu Mureş, din primul joc al …

Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Şcoala Nr. 24 Timişoara câştigă aurul naţional la volei fete

Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 24 Timişoara, de pe strada Brânduşei, a reuşit o performanţă excelentă, de a câştiga medalia de aur la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, impunându-se duminică în finala disputată la Buzău în competiţia rezervată voleiului feminin.
Publicat în Sport juvenil, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Voleibaliştii Şcolii 30 iau „bronzul” pe ţară, la ONSŞ

Unii dintre proaspeţii finalişti sunt din generaţia ´96, campioană naţională de Speranţe în mai 2011... Iată-i în sala unde au "crescut"...Profesorul Ioan Blaj, mentor al elevilor la Şcoala 30, şi antrenorul lor de club la Bega, Dan Jitaru cu "Speranţele" Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 30, din Zona Soarelui, a obţinut locul 3 şi medalia de bronz în întrecerea de volei băieţi din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, elevii instruiţi de profesorul Ioan Blaj şi totodată legitimaţi în voleiul divizionar la CSS Bega Timişoara, unde sunt pregătiţi de profesorul Dan Jitaru, jucând semifinala turneului celor mai bune opt şcoli din ţară, disputat de miercuri până duminică la Bucureşti, şi câştigând astăzi finala mică.
Publicat în Juniori, Sport juvenil, Volei | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu

Junioarele şi juniorii CSS Bega, ajunşi în finalele la Speranţe

Voleiul juvenil timişorean bate în lemn, adunând în acest sezon nu mai puţin decât cinci prezenţe în faza turneelor finale naţionale la diferite categorii de vârstă, o recoltă substanţial mai mănoasă decât în anii precedenţi. "Satisfacţia este cu atât mai mare cu cât am răzbit în urma unui turneu extrem de dificil, cu adversare tari", a spus profesorul Ciprian Dărnescu, calificat cu junioarele III ale CSS Bega Timişoara
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

CSM Lugoj câştigă cu 3-1 la Botoşani şi trage la locul 5!

volei-csmlugoj Incredibilul s-a produs duminică după-amiază la Botoşani, unde voleibalistele antrenate de Bogdan Paul au reuşit să dea lovitura şi să dispună de Pro Volei, scor 1-3, pe seturi 21-25, 25-17, 23-25, 21-25, CSM Lugoj calificându-se astfel într-o competiţie europeană în preajma fileului şi totodată în duelul pentru locul 5 la finele stagiunii din elita Divizia A1, pe care-l va disputa în compania Medicinei Târgu Mureş, grupare pe al cărei parchet se impunea în toamnă.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

„U” se califică la barajul de promovare cu un 3-0 la Cluj

"Ne-am impus foarte clar, mult mai categoric decât în primul joc, fructificând avantajul valoric în faţa unor adversari dominaţi de trac. Sunt mulţumit că am ajuns pentru al doilea an la rând în barajul de promovare în Divizia A1, de elită", a spus profesorul Sorin Grădinaru, antrenor al Universităţii Timişoara, după succesul repurtat cu 3-0 (25-15, 25-15, 25-17) la Cluj, în faţa lui Chimszed UMF
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„U” ţinteşte barajul de promovare încă din jocul doi, de sâmbătă, la Cluj

Universitatea Timişoara va juca sâmbătă de la ora 14 pentru un loc în turneul final patrulater de promovare în prima ligă masculină de volei, poziţie pe care ar putea-o aconta deja în cea de-a doua dispută din maximul de trei …

Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În sportul carpatin se trage cu Dinamo încă de la cadeţi

O altă dovadă elocventă a faptului că sportul românesc, şi implicit poziţia sa ingrată în ierarhia mondială, este influenţat şi viciat de tendinţe şi practici ce nu au deloc tangenţă cu spiritul de competitivitate şi fair-play, ţine de manierele tendenţioase de arbitraj în favoarea unor aceloraşi cluburi, cu o diabolică perseverenţă peste ani, inclusiv în întrecerile rezervate juniorilor.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj pe aripile… victoriei: 3-0 şi 1-1 la meciuri

Lugojul trăieşte din nou, după ce a reuşit să se impună astăzi în faţa celor de la Pro Volei Botoşani, după un meci extrem de frumos şi foarte disputat. De ziua preşedintelui clubului, Dan Brudiu, voleibalistele lugojence au reuşit sa îi ofere un cadou frumos şi anume o victorie cu un scor categoric: 3-0
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu