CS Tibiscus, cu 4 ciclişti la Eddy Merckx Classic Bike Marathon

Sportivii de la DHS Tibiscus Team au luat parte în week-end la mai multe acţiuni desfăşurate în ţară şi în străinătate, reuşind rezultate frumoase de fiecare dată.

În data de 2 septembrie 2011, de la ora 13, Asociaţia Sportivă RaceTech Ploieşti a organizat la Predeal evenimentul „Cupa Racetech”, competiţie de mountainbike contratimp în pantă, desfăşurată pe traseul Predeal. La concurs a participat şi ciclista Vanessa Plumbotă, de la Tibiscus, care a ocupat locul II.

În acest an, sub deviza „Prieteni pentru un mediu curat”, Primăria Predeal, Agenţia de Protecţie a Mediului Braşov, Garda de Mediu Braşov împreună cu sponsorii competiţiei, au propus organizarea evenimentului Predeal MTB Trophy, ca fiind o nouă etapă de informare şi exemplificare asupra necesităţii protecţiei mediului înconjurător.

La concurs a participat şi o parte a echipei DHS Tibiscus formată din 9 reprezentanţi, iar cele mai bune rezultate le-au obţinut Vanessa Plumbotă – locul I, Hobby Feminin 19-29; Maus Ionaşcu – locul III, Profi Masculin 30-40; Constantin Dumitrana –locul III, Hobby Masculin 19-29; Raluca Zvâncă – locul III, Profi Feminin open.

În „Anul Internaţional al Pădurii”, concursul de mountain bike cross country „Predeal MTB Trophy” a fost parte integrantă a acţiunilor ce vor fi desfăşurate cu această ocazie în întreaga lume. Astfel, în data de 3 Septembrie 2011, 249 de sportivi au participat la concurs  pentru a arăta lumii frumuseţea naturii pure, a izvoarelor cristaline de munte, a vechilor poteci acoperite de senzaţională vegetaţie, pe alocuri, unică în lume.

Clubul Sportiv Tibiscus a fost prezent cu 3 sportivi la Ciucaş Trail Running 2011, un concurs de alergare montană organizat de Trail-Running.ro în zona staţiunii Cheia. Traseul de maraton Ciucas Trail Running a fost de tip circuit, cu startul şi finish-ul în staţiunea Cheia. Lungimea traseului este de 42,2 km iar diferenţa de nivel pozitivă este de 2000m. Cel mai înalt punct al traseului este Vârful Ciucaş, cu înălţimea de 1954 m. Timpul mediu de parcurgere este de 7 ore. În plimbare rapidă, traseul s-a putut parcurge în 9 ore. Au existat puncte de realimentare pe distanţa maratonului unde s-au găsit apă, fructe, energizante. Traseul de semimaraton Ciucas Trail Running a fost de tip circuit, cu start-ul şi finish-ul în acelaşi timp şi din acelaşi loc cu cel al maratonului: ora 9:00, staţiunea Cheia. Cel mai bun rezultat al echipei de la Tibiscus aparţine lui Elena Fodor – locul I, Semimaraton F30-39.

Lungimea traseului este de 21,95 km iar diferenţa de nivel pozitivă de 1400 m. Va exista un punct de realimentare, comun cu cel din traseul de maraton, la Cabana Ciucaş. Timpul mediu de parcurgere este de 4 ore. În plimbare rapidă, traseul s-a putut parcurge în 5ore şi 30min.

În acest an, pentru a cincea oară, oraşul Eugendorf şi legenda ciclistă Eddy Merckx ne-au invitat în Landul Salzburg din Austria pentru marele Eddy Merckx Classic Bike Marathon. Devenit acum un eveniment internaţional, cu circa 1.500 de ciclişti amatori care se aliniază la start în fiecare an, concursul duce sportivii pe două trasee prin zona de lacuri din jurul Salzburg-ului. Fostul campion mondial Eddy Merckx a luat parte şi în acest an, împreună cu echipa sa, dar şi numeroase alte figuri reprezentative ale ciclismului au fost aşteptate şi au sosit, ca învitaţi de onoare, la cursa din SalzburgerLand. Cursa a fost o încercare pentru sportivi: au trebuit să depăşească cei 155 kilometri cu 2300 metri diferenţă de nivel. Topul acestui traseu este muntele Gaisberg, cu un peisaj mununat asupra lumii alpine dar şi asupra oraşului lui Mozart. Cursa mai scurtă, cu doar 117 kilometri şi 1350 diferenţă de nivel, a făcut o buclă via Obertrum, Michaelbeuern, Schleedorf, Neumarkt, Mondsee şi Thalgau. Participarea a fost deschisă tuturor cicliştilor de şosea, din Austria şi din străinătate, cu categorii separate de concurs pentru bărbaţi şi femei respectiv categorii de vârstă.

Rutierişti de la CS Tibiscus, unicii din ţară, la Eddy Merckx Classic Bike Marathon

La concurs s-a înscris şi rutieriştii de la C.S.Tibiscus, singurii români participanţi la cursă, care au reuşit să termine cu succes cursa de 155 km. Conform clasamentului oficial, aceştia s-au clasat astfel: Bogdănescu Laurenţiu – loc 52 la categoria L-M1; Almăjan Alexandru – loc 54 la categoria L-M1; Farcaş Remus – loc 110 la categoria L-M1; Grosu Alexandru – loc 163 la categoria L-M1.

În weeekend-ul 01-04 septembrie 2011, sportivii au avut ocazia de a participa la festivalul ciclist Colibiţa Bike Fest 2011, locaţia de desfăşurare fiind amenajată la aproximativ 5 km de Bistriţa-Bârgăului (La „Colonie”), la 1,5 km înainte de barajul Colibiţa (35 km est de Bistriţa). Competiţiile organizate au fost: Trial, Dual slalom, Dirt jump, XC Maraton. La concursul de mountainbike, echipa DHS Tibiscus a fost reprezentată de Bogdan Cliveţ care s-a clasat pe locul I la categoria Masculin 14-18 ani.

Timişoreanul Tiziano Balia a participat, duminică 4 septembrie 2011, la Timişoara, la concursul de cross-country CUPA CETĂŢILOR, care s-a desfăşurat pe un traseu amenajat în Pădurea Verde. Aflat între cei 113 concurenţi, Tiziano Balia a ocupat locul I la categoria Elite. Pentru alte detalii vă rugăm să vizitaţi pagina web a Clubului Sportiv Tibiscus, cu adresa www.cs.tibiscus.ro .


Acest articol a fost publicat în Ciclism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − = trei

 


Ultimele articole din categoria Ciclism: