Miercuri de la ora 19, bicicliști de pe toate continentele vor pedala pentru a atrage atenția asupra importanței unei conduite preventive în trafic

Antarctica, Australia, Brazilia, Canada, Columbia, Cipru, Germania, Hong Kong, India, Israel, Liban, Mexic, Statele Unite ale Americii, Taiwan, Tanzania sau Ucraina sunt printre țările unde bicicliștii vor pedala miercuri 16 mai începând cu ora locală 19, realizându-se astfel un marș continuu, întins pe toate fusurile orare. În România, comunitățile locale de bicicliști din Timișoara, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Dej, Galați, Suceava și Alexandria vor organiza Marșul Tăcerii, pentru a onora cicliștii care au fost uciși sau răniți în timpul ciclismului pe căile publice, dar și pentru a atrage atenția asupra legislației inadecvate și a infrastructurii deficitare, din cauza cărora viața a mii de bicicliști este pusă zi de zi în pericol în întreaga țară.

Organizatori din peste 288 de orașe și-au asumat rolul de ambasadori ai acestui eveniment, care este mai mult decât o comemorare a victimelor accidentelor rutiere, este o declarație de solidaritate pentru comunitatea globală a biciliștilor.

Bicicliștii sunt una dintre cele mai vulnerabile categorii de prarticipanți la trafic, nefiind protejați de o caroserie, și deși aceștia au dreptul legal de a împărți drumul cu șoferii, conflictele sunt la ordinea zilei.

În Timișoara sunt așteptați sute de bicicliști din comunitatea locală miercuri 16 mai, de la ora 18:30, la Casa Verde pentru Biciclete (Platforma Timco), de unde la ora 19:00 se va pleca într-o pedalare silențioasă, de 8 kilometri, pe traseul: Casa Verde pentru Biciclete (platforma Timco) – Calea Circumvalațiunii – Intersecția Jiului   – Bulevardul Republicii – Bulevardul Regele Ferdinand I – Strada 20 decembrie 1989- Piața Iancu Huniade – Bulevardul Ion C Brătianu – Strada Hector – Bastion Maria Therezia – Punctele Cardinale – Strada Oituz – Piata Mărăști – Calea Alexandru Ioan Cuza – Calea Torontalului – Bulevardul Cetății – Strada Gheorghe Lazăr – Strada Gh. Dima – Strada Paris – Bulevardul Republicii –  Piața Victoriei (finish).

Toți participanții sunt rugați să se îmbrace în alb, organizatorii punând la dispoziție și tricoul oficial al evenimentului, pentru care participanții nu trebuie decât să se înscrie pe lista https://goo.gl/forms/8mK6MVFuYXDhyjOK2 . Pentru siguranța participanților recomandăm purtarea căștilor de protecție, iar participarea copiilor sub 14 ani la pedalare nu este recomandată – traseul desfășurându-se pe carosabil, cu respectarea regulilor de circulație.

”Vă așteptăm la Marșul Tăcerii, pentru că doar dacă suntem o comunitate unită putem câștiga respectul celorlalți participanți la trafic”, este îndemnul organizatorilor. Evenimentul este organizat în Timișoara de către Verde pentru Biciclete și sprijinit de DM Drogerie Markt.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Ciclism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + 1 =

 


Ultimele articole din categoria Ciclism: