Straja Extreme Park, din iulie în cadrul proiectului ”Dezvoltarea turismului activ în Valea Jiului”

Implementarea proiectului ”Dezvoltarea turismului activ în Valea Jiului”, în cadrul căruia încă din luna mai au fost pregătite pasionaților de ciclism montan printr-o riguroasă mentenanță traseele de mountain-bike Baloo și Lupilor, a făcut ca stațiunea Straja din municipiul Lupeni să devină și mai cunoscută în rândul cicliștilor montani din România, mulțumită în mod expres efortului depus de Fundația Noi Orizonturi Lupeni, alături de sponsorii și partenerii săi.

Pentru o mai ușoară orientare a turiștilor în stațiune, au fost montate săgeți indicatoare spre potecile pentru biciclete și panouri informative la începutul fiecărui traseu. Totodată, cabanierii de aici au înțeles importanța valorificării turismul de vară și au acceptat să susțină o activitate de rebranding a stațiunii. Astfel, Straja s-a transformat, din destinație de iarnă, într-o stațiune dedicată ski-ului și ciclismului. Prin urmare, atât în Lupeni cât și în stațiune au fost amplasate o serie de materiale promoționale care redau identitatea stațiunii ca destinație de ski&bike.

Totodată, venind în întâmpinarea dorințelor iubitorilor de ciclism, din luna iulie a început o nouă serie de weekenduri dedicate pasionaților de pedalat la munte. Prin urmare, până la finalul lunii august, gondola din stațiunea Straja va funcționa în fiecare weekend (sâmbătă și duminică, între 9 și 16), oferind posibilitatea de a beneficia de un abonament special creat pentru cicliști, în valoare de doar 50 de lei pe zi.

Ca o completare firească a unui pachet turistic divers, tot la începutul lunii iulie s-a deschis cel mai interactiv parc de biciclete din țară, Straja Extreme Park. Acesta deține un spațiu special amenajat în stațiune dotat cu singura saltea de landing din Romania. Air Dome-ul imită o adevarată rampă de aterizare ce absoarbe impactului cu suprafața de contact, dar este destul de fermă pentru a ateriza și a te îndepărta de pe ea. În cazul în care saltul nu îți va reuși, BigAirBag Landing îți va proteja căderea pentru a nu te răni. Iar tot de la Straja Extreme Parc poți închiria biciclete și te poți bucura cu alte activități recreative.

”Pentru că ne dorim extinderea zonelor din Valea Jiului unde poți pedala, am început amenajarea unui nou traseu de ciclism montan în Pasul Vâlcan. Sperăm ca până la finalul lunii august să îl finalizăm, iar până la finalul acestui sezon să terminăm încă o nouă potecă în partea superioară a stațiunii Straja. Așadar, când turiștii vor veni în Valea Jiului vor putea să se bucure de un traseu în Parâng, unul în Pasul Vâlcan și 3 în Straja”, au mai punctat în informarea lansată cei de la Fundația Noi Orizonturi.

”Dezvoltarea turismului activ în Valea Jiului” este o inițiativă a Fundației Noi Orizonturi Lupeni, sponsorizată de E-Distribuție Banat și realizată în parteneriat cu Asociația Pro Straja, Clubul Rotary Petroșani – Valea Jiului, Primăriile Municipiilor Vulcan și Lupeni, dar și alți sponsori și parteneri locali.

Acest articol a fost publicat în Ciclism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Ciclism: