Premieră în România: două Campionate Mondiale de dans, în cadrul Transylvanian Grand Prix

Două Campionate Mondiale, 5 continente, 42 de țări, 2.000 de sportivi sunt cifrele care plasează România la sfârşitul acestei săptămâni în centrul atenției lumii dansului sportiv mondial.

Sibiu va găzdui două campionate mondiale, adresate Juniorilor II și Seniorilor I 10 dansuri, competiții care sunt cuprinse în evenimentul ”Transylvanian Grand Prix”, programat a avea loc pe 3 și 4 noiembrie în Sala Transilvania, între orele 8 și 22:45. Galele finale ale competiției vor avea loc sâmbătă și duminică, de la ora 19.

Ţările care şi-au anunţat participarea au trimis la Campionatele Mondiale perechile campioane şi vice-campioane naţionale.

La Campionatul Mondial Junior II Standard, România va fi reprezentată de perechile Vatamaniuc Alexandru Andrei – Ioana Daiana Stanciu și Batranu Razvan-George – Dica Ana-Maria, în timp ce perechile Simon Sorin Dumitru – Constantinescu  Florentina si Marius Momocea – Bunescu Suzana vor reprezenta România în cadrul Campionatului Mondial de 10 dansuri destinat seniorilor.

Pe lângă cele două campionate mondiale, Transylvanian Grand Prix mai cuprinde și alte competiții cu licențe World Open Standard și Latin precum și alte întreceri naționale.

Competiția este organizată de Clubul Fantasy Dance din Sibiu, sub egida Federației Române de Dans Sportiv și a World Dance Sport Federation.

Premiile totale oferite concurenților depășesc 25.000 de euro.

Acest articol a fost publicat în Dans sportiv și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 6 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Dans sportiv: