Alegerile pentru președinția Federației Balcanice de Echitație, în Timiș

După ce anul trecut a organizat Balcaniada de Sărituri peste Obstacole, după o pauză de 20 de ani, iar anul acesta a promovat în premieră turismul ecvestru la Târgul de Turism de la Berlin, România găzduieşte acum alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Balcanice de Echitaţie, nicăieri altundeva decât în județul Timiş, unde vor descinde conducătorii tuturor forurilor de profil din sudul şi estul Europei.

fer-logo4

Prefațând evenimentul ce marchează o nouă etapă în dezvoltarea acestei ramuri sportive în România, programat sâmbătă după-amiază, în 18 martie, începând cu ora 13, la Domeniul Herneacova, Federația Ecvestră Română a semnalat câteva aspecte ale activității din ramura sportului ecvestru în țara noastră, aflată în ultima perioadă pe o traiectorie ascendentă.

Astfel, 500 de sportivi și 600 de cai participă sub egida Federației Ecvestre la concursuri naționale și internaționale, cu bune rezultate. Echitația poate fi practicată în toate zonele țării, existând peste 63 de cluburi sportive afiliate Federației Ecvestre Române, iar 152 de pensiuni din România dispun de cai, 35 dintre acestea având capacitatea de a organiza în condiții bune trasee ecvestre.

Există deja cinci cluburi sportive care respectă toate standardele internaționale: Clubul Regatul Cailor (Adunații Copăceni / Giurgiu), Clubul Equestria (Tâncăbești, Otopeni), care organizează în fiecare an celebrul circuit ecvestru Salonul Calului, Clubul Salina Equines (Turda), Clubul Sportiv 163 Plopi (Prejmer, Brașov) și Baza Hipică din Piatra Neamț.

Sport nobil, practicat iniţial de membrii caselor regale şi din anturajul lor, echitaţia atrage tot mai mulţi pasionaţi cu fiecare an, însă costurile unui astfel de hobby nu sunt deloc de neglijat, o şedinţă de echitaţie ajungând până la 100 de lei, iar pentru practicarea acestui sport este nevoie de un echipament complet, format din sacou, tricou, pantaloni, cizme şi cască, pe de altă parte investiţia pentru o bază hipică pornind de la 50.000 de euro şi ridicându-se la câteva milioane de euro.

Sportivii români au obţinut anul trecut locul al III-lea pe naţiuni la Balcaniada de Sărituri peste Obstacole, organizată, după 20 de ani, în ţara noastră, cu  șapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint și una de bronz. În fiecare sezon competiţional, sportivii României urcă pe podiumul competiţiilor europene iar în 2015 ”tricolorii” au ocupat locul al V-lea la Campionatul Mondial de Atelaje.

Datorită rezultatelor bune obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale, valoarea cailor a crescut foarte mult. Astfel, proprietarii de cai din România au ajuns să vândă cai şi cu sume ce se ridică la câteva sute de mii de euro.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Echitaţie și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Echitaţie: