„Sportul înseamnă sănătate”. Da, şi?

A devenit aproape un truism, dacă nu era încă dinainte de a fi fost rostit pentru prima dată. Toată lumea îndeamnă pe toată lumea să facă sport, dar, dacă ne raportăm la cerinţele specialiştilor, „faceţi mişcare cel puţin jumătate de oră pe zi”, vom vedea că procentul celor care îndeplinesc acest criteriu este jalnic de mic. În România, îndeosebi, e încetăţenită ideea că sportul este un apanaj al tinerilor, ceea ce este un fâs şi un fals totodată.

Nu ştiu cum stă situaţia în întregul Occident, dar în Germania, unde călătoresc deseori cu serviciul, lumea aleargă. Parcurile sunt pline de oameni, tineri şi mai puţin tineri, care fac mişcare pentru ei înşişi, fără a avea ambiţia de a concura la Jocurile Olimpice. În Frankfurt, am văzut un tată care alerga pe malul Mainului, împingând în acelaşi timp şi la cărucior. Două câştiguri: micuţul îşi face siesta în aer liber, seniorul îşi menţine forma fizică. În acelaşi oraş, ca şi în Hanovra dealtfel, am văzut maratoane, să le spun populare, cu 10-15.000 de participanţi, bărbaţi şi femei de toate vârstele, dornici să îşi arate lor înşile că pot, că se poate. Bine, Germania e o ţară sportivă prin excelenţă, dar esenţa exemplului rămâne. Nu există nici un fel de scuză („nu avem unde să fugim”, „nu există trasee”, „malul Begheuiului e naşpa” etc., etc.) pentru cei care vor să facă mişcare. Există nenumărate săli specializate de forţă, dar toţi pionierii sporturilor de forţă au început cu bunele şi bătrânele flotări, pentru care singura logistică e un petec de pământ cât de cât ferm… Atunci când omul e sănătos, totul ţine de voinţă. Restul e ignoranţă sau lene.

Într-o oarecare măsură, sportul, îmbinat cu o alimentaţie sănătoasă, poate prelungi viaţa. Să nu ne amăgim însă, procentul „pe plus” nu e foarte mare. Exceptând viciile care distrug dramatic sănătatea, durata de viaţă a omului depinde în proporţie covârşitoare de genetică. Există mari campioni, cu viaţă sportivă exemplară, răpuşi la 50 de ani de boli incurabile. Există alcoolici notorii, care şi la 80 de ani se ridică cu nonşalanţă din şanţ pentru a o lua de la capăt. E nedrept, dar asta e.

Şi atunci, la ce e bun sportul? Păi, e bun pentru că, la o adică, contează şi cum trăieşti, nu numai cât. Cât de bine te trezeşti în fiecare zi, cu ce tonus abordezi o nouă zi de muncă, nu în ultimul rând, cu ce tărie de caracter înfrunţi greutăţile. Sportul educă, întăreşte, modelează!

Cam atât. Citiţi sport – ăsta e şi rolul acestui site – dar, mai ales, faceţi sport! Pe bune…

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + patru =