Amintiri cu Milan de-acum 41 de ani

Milan AC rămâne unul dintre marile cluburi ale fotbalului mondial, indiferent dacă a intrat de ceva timp într-un con de umbră, lipsind de la marile rendez-vous-uri din ultima vreme. Însă cele 19 titluri, 5 cupe și 7 supercupe de pe plan intern, alături de cele 7 Cupe ale Campionilor, 2 Cupe ale Cupelor, 5 Supercupe ale Europei, 3 Cupe Intercontinentale și un titlu mondial al cluburilor de pe plan internațional spun totul despre forța și prestigiul acestei grupări.

Revenirea ei în cupele europene după trei sezoane de absență va începe cu un drum până la Craiova. Va fi al doilea drum oficial pe care îl va face în România tocmai după aproape 41 de ani de la primul. Atunci se întâlnea cu Dinamo, de care a trecut greu și cu largul concurs al arbitrajului meciului retur. Între timp, a mai întâlnit o echipă românească, însă pe terenul neutru de la Barcelona, al finalei Cupei Campionilor ediția 1988/89, în care a îngenuncheat Steaua, cu 4-0. Cum acest din urmă meci aproape că nu a avut istoric, m-am gândit se readuc în memorie „dubla” cu Dinamo, la care am fost contemporan.

Era turul I al ediției 1976/77 a Cupei UEFA. Dinamo ocupase locul 2 în Divizia A, având 44 puncte, pierzând clar duelul cu Steaua, 51 puncte, care revenea în prim-plan. De partea cealaltă, Milan abia prinsese ultima treaptă a podiumului în serie A, cu 38 puncte, la mare luptă cu concitadina Inter, fiind la mare distanță de primele două clasate, Torino Calcio și Juventus, care au totalizat 45, respectiv 43 de puncte. A fost ultimul titlu adjudecat de „Toro”. Așadar, ca și acum, Milan ieșise din prim-plan, nemaicucerind titlul tocmai din 1968, trebuind să se mulțumească în această perioadă cu o Cupă a Cupelor și alte două cupe ale Italiei rătăcite, precum și asemenea firimituri de clasări platonice pe podium, ceea ce pentru rosso-neri era considerat prea puțin. Lotul era destul de îmbătrânit, cu câteva vedete la timpul trecut. Iar Giuseppe Marchioro era departe de a fi antrenorul cu care să ataci titlul – el înlocuindu-l la startul acelui sezon pe mult mai celebrul Giovanni Trapattoni – fiind adus de la Cesena pe care reușise să o claseze pe locul 6. Însă între Milan și Cesena era o diferență uriașă din mai toate punctele de vedere.

Chiar și așa, Milan AC constituia o grea încercare pentru orice echipă românească. De aceea cei de la Dinamo nu au fost deloc încântați de ceea ce le oferiseră sorții, căci chestia cu căzutul de pe un cal mare, care le este repetată obsesiv și astăzi celor de la CSU Craiova, este un fel de pansament parfumat pentru o bubă mare ce urmează să vină.

Meciul de la București, disputat pe Dinamo și nu pe „23 August” cum se obișnuia pe-atunci, a fost unul mat, îmbâcsit chiar, cu acea apărare specifică echipelor italiene care are ca principal scop distrugerea jocului adversarei. De altfel, a fost vizibil încă din start că echipa lombardă țintea egalul. Dinamo, prinsă ca într-o plasă de păianjen de defensiva milanistă, a avut doar trei mari ocazii, toate în a treia decadă a primei reprize, când Ion Moldovan de două ori și Vrînceanu aproape că s-au speriat de posibilitatea deschiderii scorului. A venit returul, în care echipa bucureșteană a început neașteptat de ofensiv, surprinzând o Milan AC imobilă și fără idei. Astfel, conform celor desfășurate în teren, în minutul 9, masivul Szatmáryi (în foto), Sătmăreanu II cum  mai era cunoscut, a realizat o fază deloc specifică lui, pornind o cursă din apropierea centrului terenului și de la 20 m a șutat imparabil pentru cel ce apărase poarta Italiei în finala CM din 1970, Albertosi. Încurajați de reușită, cei de la Dinamo n-au abandonat ofensiva, dominând clar acea porțiune de joc, iar peste șapte minute, Custoff a șutat o „bombă” caracteristică, pe care Rozsnyai a deviat-o în poarta aceluiași Albertosi. Centralul scoțian John Paterson a arătat mijlocul terenului, numai că de la margine tușierul Alistair Knox a semnalizat un ofsaid inexistent, care a dus la anularea golului. Peste ani, într-o discuție pe care am avut-o cu Rozsnyai, pe când antrena pe FC Baia Mare, mi-a spus cu mâna pe inimă că a fost unul dintre cele mai curate goluri înscrise în toată cariera lui, și n-au fost deloc puține. A fost salvarea Milanului, care altfel nu numai că ar fi fost eliminată, dar ar fi pierdut chiar la un scor rușinos, căci Dinamo era pe val. Referitor la acea fază, în „Corriere de la Serra” de a doua zi a apărut scris: „Un gol anulat de arbitru în mod straniu, întrucât n-a fost nici ofsaid, nici fault în atac”. Jucătorii experimentați milaniști au știut să profite de acest avantaj și încet-încet au echilibrat jocul, înclinându-l apoi în favoarea lor, izbutind să egaleze și pe tabelă destul de repede. În partea a doua, eforturile fizice din start ale dinamoviștilor au început a fi resimțite, condiția lor fizică având de suferit, ceea ce le-a permis italienilor să domine. O dominare însă sterilă, iar gazdele ca să înscrie golul victoriei și al calificării au avut nevoie de eroarea noului intrat, Ion Moldovan, care a pasat greșit acasă, mingea fiind preluată de Silva și materializată. Așa s-a scris calificarea neglorioasă de-atunci a lui Milan AC. Și turul 2 l-a depășit cu emoții, chiar dacă a avut parte de o oponentă deloc incomodă, Akademik Sofia, după 3-4 în Bulgaria și 2-0 acasă. Iar de turul 3, atunci când a dat de un adversar adevărat, Athletic Bilbao, nu a mai trecut.

Iată cum Dinamo, un „vânător” tradițional pe plan intern, se transforma adesea în „vânat” pe plan internațional.

Cele două meciuri…

DINAMO BUCUREȘTI – MILAN AC 0-0 C3

15.09.1976 București. Stadion: Dinamo. Spectatori: 20.000. Arbitru: Klaus Ohmsen (RFG).

DINAMO: Constantin Traian Ștefan – Florin Cheran, Alexandru Szatmáryi, Gabriel Sandu, Marin Ion – Ion Moldovan, Vasile Dobrău (68 Adalbert Rozsnyai), Alexandru Custoff – Mircea Lucescu (46 Vasile Chitaru), Dudu Georgescu, Cristian Vrînceanu. Antrenor: Ion Nunweiller.

MILAN: Enrico Albertosi – Giuseppe Sabadini, Aldo Bet, Maurizio Turone, Angelo Anquiletti – Fabio Capello, Giorgio Morini (57 Fulvio Collovati), Simone Boldini – Duino Gorin, Egidio Calloni, Albertino Bigon. Antrenor: Giuseppe Marchioro.

MILAN AC – DINAMO BUCUREȘTI 2-1 (1-1) C3

30.09.1976 Milano. Stadion: San Siro. Spectatori: 60.000. Marcatori: Calloni (26), Silva (74) – Szatmáryi (9). Arbitru: John Paterson (Scoția).

MILAN: Enrico Albertosi – Giorgio Morini (58 Giuseppe Sabadini), Aldo Bet, Maurizio Turone, Fulvio Collovati – Fabio Capello, Gianni Rivera, Giorgio Biasiolo – Aldo Maldera, Egidio Calloni, Albertino Bigon (59 Massimo Silva). Antrenor: Giuseppe Marchioro.

DINAMO: Constantin Traian Ștefan – Florin Cheran, Alexandru Szatmáryi, Gabriel Sandu, Teodor Lucuță – Vasile Dobrău, Dudu Georgescu, Alexandru Custoff – Alexandru Moldovan, Adalbert Rozsnyai, Cristian Vrînceanu (72 Ion Moldovan). Antrenor: Ion Nunweiller.

Salvează legătura permanentă.

Răzvan Toma

Răzvan Toma
Nume: Toma. Prenume: Răzvan. Născut: 08.04.1964 (Bucureşti). Starea civilă: căsătorit, tată a două fete. Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, facultatea TCM, secţia Maşini-Unelte. Lucrez în presa sportivă începând din 1986, pe când eram student. Atunci am fost colaborator la cotidianul „Sportul”. La 01.04.1990 am fost angajat la acest cotidian care între timp şi-a schimbat numele în „Gazeta Sporturilor”. În septembrie 1991 am devenit membru fondator al săptămânalului „Fotbal Plus”, unde ulterior am ajuns redactor-şef adjunct. În vara lui 1994 am trecut la „Sportul Românesc” iar la începutul lui 1996 am fost membru fondator la cotidianul „Sport XXI”, unde am fost redactor-șef adjunct. În vara aceluiaşi an m-am reîntors la „Gazeta Sporturilor” unde am stat până în 2003, când s-a făcut permutarea redacţiilor „Gazetei” cu a „ProSport”-ului. De la începutul anului 2004 am devenit liber-profesionist, colaborând cu mai multe publicaţii, agenţii, chiar posturi radio şi TV, fiind specialist în domeniul istoriei şi statisticii fotbalistice. Am fost unul dintre fondatorii, în 1991, al Comisiei de Istorie şi Statistică a FRF, al cărui preşedinte am devenit de la sfârşitul lunii octombrie 2011 până în 2014, atunci când a fost radiată de noua conducere. Am scris sau am făcut parte din colectivele care au realizat mai multe lucrări. Pentru „High-Life-ul Fotbalului European” şi „Fotbal de la A la Z” am fost premiat de Asociaţia Presei Sportive din România. Alte lucrări pe care vreau să le menţionez sunt toate anuarele fotbalului românesc apărute după 1990 (la cele de după 2000 fiind coordonator) ca şi „Istoria Fotbalului Românesc” apărută în 2009, cu prilejul centenarului FRF,. De asemenea am colaborat şi la importante cărţi din fotbalul internaţional, precum „A-Z del Futbol Europeo”, „European Football Yearbook” sau “L’Atlas Mondial du Football”. Am fost corespondentul din România al publicaţiilor „Don Balon” (Spania) şi „A Bola” (Portugalia), ca și al agenției Press Association (Marea Britanie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − = trei