Copilăria noastră

Am stat deunăzi la telefon vreo douăzeci de minute cu prietenul meu Corneliu Ilin, cu care am fost coleg ani de zile, pe vremuri, la ziarul „Timişoara”. Sigur, am vorbit de Alexandru Oprea, fostul nostru coleg trecut în nefiinţă, de fapt eu l-am sunat, să aflu amănunte… Mişu Comşulea a scris un articol tulburător, ar fi păcat să nu îl citiţi, cei care l-aţi cunoscut sau citit pe Sandu, dar şi cei care doar aţi auzit de el, ca ziarist sportiv.

Mişu a scris foarte frumos despre Sandu, Dumnezeu să îl ierte, nu vreau să repet cele inserate de el şi nici să aduc un omagiu tardiv. Nu o pot face mai bine şi nici nu e cazul. Mi-a rămas însă în minte o frază spusă de Cornel. „S-a mai dus un pic din copilăria noastră”. M-a tulburat, deşi nu i-am spus-o. Am ajuns la „Timişoara”, redactor, la 24 de ani, acum mai bine de două decenii. Cornel,  care a venit un pic mai târziu, avea tot pe-acolo. Am fost contemporani cu monumente ale presei timişorene. L-am prins pe George Şerban lovind cu pumnul în masă la şedinţe, înfuriat până peste poate că tirajul începuse să scadă. Ne-am bucurat de vorba bună, uşor răguşită, ca a vechilor cântăreţi de pahar, a lui Bebe Costinaş, care ne spunea nouă, celor de la Sport, „golumbii”, pentru că îi citea şi îi simpatiza şi pe colegii de la „Fotbal Vest”, cu a lor rubrică „Vocea golumbului”. Îmi amintesc de vocea molcomă şi privirea peste ochelari a lui Laci Gagy. Ce să mai spun de Branco, cu care am un sac de amintiri, de nu-mi ajunge spaţiul pe care mi-l dă Mişu, să povestesc! La câte meciuri – chefuri – aventuri nu am fost împreună! Pe nimeni nu am întâlnit să te înjure de mamă cum o făcea el, cu duioşie, într-un fel la care probabil nici Chuck Norris nu s-ar fi supărat!

George, Bebe, Laci Gagy, Branco. Au murit cu toţii. Şi s-au mai dus şi alţii din redacţie, desigur, eu i-am amintit doar pe unii, cotrobăind prin amintirile mele subiective. Ultimul pe listă, Sandu Oprea, la 60 de ani. Cum venea el în redacţie, uşor adus de spate, cu mersul legănat, ca al fotbaliştilor, deşi era fost baschetbalist!, cum se hârjonea cu Branco – deh, erau de vârste apropiate! – ce înjurături savuroase îşi ziceau unul altuia (Branco începea primul, el nu rezista să nu „înţepe”), de ne prăpădeam pe râs!… Am învăţat de la el că ziaristul, înainte de a semna la gazetă, aşteptând cu saliva în colţul gurii să-i apară primul material ca să poată alerga să se laude la amici, ar fi bine să pună mâna şi să citească, să se cultive. Sandu citea reviste franţuzeşti, era la curent cu tot ce se întâmpla în baschet şi în rugby şi, un pic, privea fotbalul de sus, de la înălţimea eruditului care ştie că între rugbişti există nenumăraţi doctori, arhitecţi, ingineri, în vreme ce alergătorii după băşica rotundă, cu excepţiile de rigoare, nu se prea dau în vânt după şcoală. Nu rata nici un meci din turneul celor 5/6 naţiuni, ştia echipe întregi pe de rost şi cronici ale unor meciuri demult apuse. Sandu era un om cult, în primul rând, şi apoi un excelent ziarist sportiv! Aprecia foarte mult manierele – bine, hârjonelile cu Branco erau în familie! – şi ţin minte că se amăra o zi întreagă dacă un X nu-l saluta sau nu-i răspundea la salut. „Ce educaţie e asta?”. Într-un fel, era un om care s-ar fi simţit bine în interbelic, dar soarta l-a făcut contemporan cu globalizarea şi tot ce mai mişună în jurul ei.

Da, Cornel, ai dreptate, s-a mai dus un pic din copilăria noastră. Eram tineri şi frumoşi, trăiam începuturile presei libere şi scriam cu un entuziasm greu de egalat. Iar Sandu, Branco şi ceilalţi stăteau precum cloştile lângă noi, să ne zică o vorbă bună sau să ne zburătăcească o ţâră dacă o luam pe arătură. Azi, din păcate, fosta redacţie a vechiului meu ziar e pustie. Şi, desigur, e foarte frig înăuntru.

Ce să mai caute acolo copilăria noastră?

Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × = patruzeci cinci