Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau

Desigur, rezultatul obținut de echipa României în fața naționalei Greciei este unul remarcabil. Doar atât…

Departe de a fi cârcotaș, nu pot să nu remarc același joc lipsit de orizont și păgubos al naționalei noastre, mai ales că a întâlnit niște greci apatici, dezinteresați și naivi. Victor Pițurcă, antrenor în continuare al selecționatei României, rămâne consecvent stilului de joc încâlcit pe care nu prea îl înțelege nimeni. La un moment dat se dădea ca sigură plecarea lui în Arabia Saudită. Din varii motive nu s-a concertizat nimic și Pițurcă rămâne în continuare în fruntea echipei naționale, fără să aducă nimic nou în jocul nostru.

De altfel, mai sunt și alți antrenori care sunt numiți la diferite echipe în baza unor telefoane venite de la persoane influente. Exemplul cel mai elocvent este cel al lui Ionuț Chirilă, care în această manieră a ajuns antrenor la Petroșani, la Arad și probabil la Iași.

În această lume, unde majoritatea este gata să sară în barca învingătorului, ghidându-se după dictonul „ibi patria ubi bene”, vine exemplul lui Marcel Coraș. Unul dintre cei mai titrați fotbaliști arădeni a renunțat la calitatea de observator federal. El a fost coechipier la Sportul Studențesc ani la rând cu Mircea Sandu, fostul președinte FRF. În semn de solidaritate, Coraș a rămas fidel unei vechi prietenii, luând o decizie pe cât de surprinzătoare, pe atât de onorabilă.

Revenind la ale noastre, ACS Poli continuă campionatul cu o nouă victorie dătătoare de speranțe pentru un rezultat bun la Râmnicu Vâlcea. Nou creata echipă a UTA-ei a debutat cu o victorie în deplasare în noul campionat și a polarizat interese majore ale unor societăți din Arad. Fapt remarcabil, care totuși nu explică prețul de 10 lei pentru biletul de intrare la meci. Cam mult pentru un meci de divizia C.

P.S.: Nu sunt un cunoscător sau un pasionat al rugby-ului. Știu doar că cei care practică acest sport sunt niște oameni curajoși și corecți. Dacă și în acest sport apar asemenea golănii ca și cele întâmplate sâmbătă la Timișoara, ar trebui să ne dea serios de gândit și să ne reconsiderăm radical poziția fața de noțiunea de sport.

 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Păcurariu †

<span style='border:2pt solid black; padding:0px 1px;'>Ovidiu Păcurariu †</span>
Data nasterii: 10 Aprilie 1951, Arad. Absolvent al Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, Specialitatea TCM - promoția 1975; 1980-1984, vicepreședinte al secției Fotbal Vagonul Arad; 1991-1998: jurnalist la săptămânalul Fotbal Vest; 1998-2005, purtător de cuvânt A.C.U. Arad; fiul regretatului Păcurariu Gheorghe, component al echipei Politehnica Timișoara în perioada 1945-1950, cu care a promovat în Divizia A în anul 1948.
Decedat: 31.01.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 1