De ce ne freacă Iohannis glanda nerăbdării cu 3 dește

Alchimiștii ar fi spus despre Iohannis că e o sare. Adică e neutru, fără exces și, mai ales, egal cu mediocritatea din el însuși. (Mediocritate în sens etimologic, ceea ce înseamnă așezat la mijloc, la egală distanță de Ceva și Altceva!)

Luna trecută, de pildă, atunci când a chemat la Cotroceni toate partidele pentru a negocia, chipurile, procentul de 2 la sută pentru armată, am avut impresia că râde de noi. Mi s-a părut că ar fi ca și cum ai striga la Paris ”Je suis Charlie” cu sentimentul că faci un act de curaj! Asta fiindcă povestea procentul din PIB se lămurise de mult și niciun partid nu ar îndrăzni să latre cu privire la cele două procente fiindcă România este un aliat extrem de comod pentru NATO.

Ponta, pesediștii, Antenele, hoții, baronii îl laudă, iar nucleul dur al votanților săi se simt trădați și deja și-au pierdut răbdarea După cum nici nu înțeleg ce e cu porumbelul alb pe care Klaus îl scoate și când se șterge la gură/nas/frunte. (Porumbelul alb = atitudinea pacifistă cu care întâmpină mai toate derapajele de la Palatul Victoria).

Nu știu să vă spun ceea ce se întâmplă cu adevărat, dar pot avansa ideea că putem avea aici cel puțin trei situații:

  1. Omul e așa și nu vrea nimic mai mult decât să fie un președinte nejucător. Adică să nu supere pe nimeni și să se plaseze într-o echidistanță neutră/precaută/călâie (alegeți ce cuvânt vreți!).
  2. E  precaut și încearcă să câștige timp.
  3. E disimulat. Ar putea fi disimulat fiindcă, în realitate, toate partidele îi sunt, dacă nu adversare, cel puțin opozabile. La prezidențiale, Iohannis știe foarte bine că liberalii nu au tras în teritoriu pentru el fiindcă mulți sunt oamenii lui Crin. Cu PDL-ul, chiar dacă l-a sprijinit, nu poate ieși în față. Cu PSD-ul trebuie să se poarte „amabil” fiindcă nu are niciun interes ca acum să vină ai lui la guvernare. Cu UNPR-ul sau cu UDMR-ul oricum e bine să te comporți neutru. Iar cu PC-ul nu e bine să te pui câtă vreme CNA-ul e de rahat fiindcă te trezești umplut de scuipați în secunda 1,1.

Așadar, dacă suntem optimiști și excludem punctul 1, e nevoie de cel puțin vreo 4-5 luni pentru a vedea nu cum Iohannis face ce vrem noi, ci că începe să facă ceva. Ca să ne dăm seama pentru cine face, de fapt.

 

Salvează legătura permanentă.

Marcel Tolcea

Marcel Tolcea
Profesor universitar, scriitor, jurnalist. Membru fondator al Societății Timișoara, director fondator al publicațiilor „Sport”, „Sport Vest”, „Fotbal Vest”, „DeWest”. A publicat cărți de poezie, de critică literară, simbolism, comunicare și jurnalism. Rubrici în/la revista „Orizont”, Radio Analog, Radio Campus, Plai cu Boi, TVR Timișoara, Radio Timișoara ș.a. Pagina de blog: La Tolce Vita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − 2 =