Despre calitate

Cel mai important motiv pentru care vizionarea unui meci de fotbal din campionatul intern nu (mai) reprezintă o prioritate pentru mine este calitatea slabă a spectacolului. Așa cum omul nu se duce la teatru ca să vadă o piesă despre care s-a dus buhul că e slabă, de ce să pierd aiurea două ore pentru o țurcă fără cap și fără coadă? Ca și în teatru, calitatea jocului e dată, de cele mai multe ori, de stofa actorilor. Nu rostesc un adevăr gen Cioran sau Poptămaș când afirm că, de 20 de ani încoace, calitatea jucătorilor de fotbal români scade, încet, dar sigur, din varii motive.

Între 1990 și 2000, poate cei mai fructuoși ani ai naționalei, mai toți componenții acesteia jucau la echipe mari, sau măcar decente, din Europa. Chiar și Steaua intra în această categorie, deși gloria anilor trecuți, încununați de Cupa Campionilor, pălise demult. Luat la întâmplare, orice jucător de lot din această perioadă trezește în mintea suporterului o amintire plăcută. Chiar și Vlădoiu, cel care a zbârcit-o cu Elveția în 1994, era un atacant cu o determinare inexistentă azi. Tot deceniul următor, până prin 2010, a fost dominat de charisma, mai mult sau mai puțin luminoasă, a doi jucători, Mutu și Chivu. Că unul este eroul pozitiv, familist desăvârșit, laureat cu mari trofee, iar celălalt –  ”bad boy”, oscilând între goluri magnifice și scandaluri, nici nu mai contează. Erau fotbaliști cu ”F” mare, erau respectați în Europa, comparați cu Hagi și Popescu, măcar ca talent, dacă nu și ca reușite (exceptându-l pe Chivu, campion inclusiv în UCL). Iar pe lângă ei, alți fotbaliști cu ștaif, un Contra, un Lobonț (pe vremea când juca), un Raț. Cât de cât, mai respiram.

Ce avem astăzi? O națională care a urcat pe locul 7 în clasamentul FIFA (o chestie bună, cel mult, pentru vechea emisiune ”Întâlnire cu satira și umorul”!), dar pe care nici un copil nu o poate spune pe de rost. Nici un copil nu poate spune pe de rost apărarea/ mijlocul/ atacul  naționalei, pentru simplul motiv că acestea nu există! Nici un jucător al naționalei nu evoluează la o echipă de top din Europa, iar fotbaliștii români care joacă la echipe decente (Radu Ștefan, de pildă) nu joacă la națională, din motive obscure. Când un jucător foarte talentat, dar cvasi-anonim toată cariera până la 34 de ani, precum Sânmărtean, este cel mai bun din echipă, salvatore della patria în anii dinaintea retragerii, ce mai e de spus? Mai nimic. Orice jucător din campionat, dacă face trei-patru meciuri bune la rând, are garantat postul de titular la națională. Pe vremuri, fotbaliști de rasă precum Vlaicu, Stănici, Marian Ivan, ca să dau numai câteva nume, jucau la lot ca boxerii, din motive de concurență crâncenă. C’est la vie, nu?

Evident, câinii latră, caravana trece. Dar, vai, cât de subțire este!

Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Comentariile nu sunt permise.