Ei și ai noștri ca brazii

Oricât se tot repetă acum ceea ce era evident și oricum neschimbat de decenii, și anume că performanțele atinse în arena internațională de polisportiva națiune croată se disting în pofida numărului redus de locuitori al țării adriatice, cu Hrvatska n-ar mai fi de fapt nici cea mai mică surpriză, căci cei în roșu-alb-albastru atrăgeau atenția și strârneau din cele mai bune motive interesul încă înainte de a-i elimina din optimile Coupe du Monde 1998 pe ai noștri ca brazii, cu părul proaspăt vopsit nevoie mare.

Acela avea să rămână și ultimul meci jucat de România la turneele finale ale Campionatului Mondial de fotbal, însă o cu totul altă poveste pentru croați, medaliați pe-atunci cu bronz pe Parc des Princes, după pierderea semifinalei cu gazdele prin cedarea avantajului în repriza a doua, și calificați ulterior cu o singură excepție la competițiile organizate de FIFA din 4 în 4 ani, încă un pas înainte fiind efectuat miercuri seară la Moscova, prin a pătrunde în ultimul act cu trofeul pe masă, anunțat pe duminică, tocmai împotriva triumfătoarei de-acum 20 de ani, Franța.

Unii au avansat, alții nu doar au stagnat, ci chiar au regresat binișor, blondul artificial spălăcindu-se rău de tot. Dar nici nu poate fi altfel, căci autenticitatea spiritului are toate șansele să dea roade, pe când spoiala celor ca brazii se prelinge la căderea măștilor unei fățărnicii de fațadă.

N-ar putea fi deloc altfel pentru că, printre alte națiuni așișderea, croații au educația sportivă în sânge și o cultivă cu pasiune și crez, bandă rulantă cu migală unsă, într-o schemă bine chibzuită și structurată, clădită de pe băncile școlii, prin educație fizică și o atentă direcționare a celor mici în funcție de aptitudini și înclinații, întru eficientizarea resurselor, totul pe fondul unei adecvate infrastructuri de profil, fără bețe în roate sau spițe lipsă la nivelul legislației alocate domeniului.

Implicit, rezultatele la vârf nu se lasă așteptate, cu predilecție în sporturile de echipă dar nu numai, semn al spiritului colectiv, din care atâtea ar fi de învățat, doar că românii țin morțiș să nu învețe mai nimic cu adevărat bun de la alții, închistați în închipuirea de a le ști mai pe toate, impresie vag probată de fapte. La nivel colectiv, românii se disting în a se întrece unii pe alții în vorbe și fițe, plus pe șosele, piloți de Formula 1 cât încape.

Veneau juniori croați ai unei academii fotbalistice din Osijek și câștigau ”Cupa Timișoara”, ca o raritate organizatorică în domeniu pe malurile Begăi, doar că în vreme ce ”albaștrii” croați și-au văzut probabil de-atunci cu bine de treabă, turneul internațional din capitala Banatului a dispărut între timp de pe firmament, căci și-așa poate fi în sportul rege carpatin, bunele inițiative și promotorii cu know-how având toate șansele să se rătăcească sub copleșitoarea apăsare a ignoranței și indiferenței ca norme generale într-o nenorocită și malefic posedată societate, mânată mai ales de interese și câștig ca scop în sine, cât mai masiv și cât mai facil.

Nenumărate sunt exemplele din arena internă, pe ale sale paliere și în ale sale domenii, ținând de forma fără fond, gargară inegalabilă planetar și pumni în piept la nesfârșit, cu tot noul tacâm al accesoriilor-clișeu preluate fără noimă într-o sărăcie a spiritului dincotro bate vântul. Un drum spre nicăieri, în frunte cu un șef de minister prin a cărui numire sportul românesc spune practic totul.

Cauză și efect, și în cazurile bune, cu reprezentative de baschet, fotbal, handbal, polo pe apă sau volei ale Croației adunând victorii, și în cele rele, consecințe în arena mioritică ale unor mentalități, atitudini și comportamente pe măsura lipsei de educație și autentică civilizație. Nu tu legislație adecvată, nu tu infrastructură, nu tu oameni cu ștaif, nu tu organizare și structurare, nu tu cap, ci foarte, foarte mult ”merge și-așa”, cuplat constanței invariabile de a exagera nuanțele pozitive și favorabile la capitolul imagine. Sau merge, dar la nivelul de a porni la drum în această seară în Luxemburg din turul I preliminar în UEFA Europa League, caz valabil pentru campioana din 2017 a Ligii 1, asta în vreme ce Croația se pregătește de finala FIFA World Cup 2018. Și începe el de luni și turneul final continental juvenil din Finlanda, tot fără români la start, adunătura mioritică revenind în schimb strict și precis la oile sale, din nou cu Becali în sus și în jos, că tot o ia iarăși din loc caravana primei divizii.

Nu prea mai are România fotbaliști, sunt și puțini, și modești calitativ, dar nici nu mai prea crează, iar asta-i realitatea sumbră și cruntă, oricât se chinuie neaveniți să pompeze imaginea Ligii 1, pentru a nu mai pomeni de eșaloanele inferioare, umbre livide ale întrecerilor din alte vremuri, chiar cu ceva jucători. Astăzi au mai rămas frizurile neapărat cât mai la modă, oxigenate blond sau nu, dar mintea și sufletul sunt prin alte părți, de unde că vai și-amar de picioare. Noroc că în gură ai noștri ca brazii sunt invariabil cei mai tari. Fără pic de modestie și restrângere, lăudăroșenia și fala deșartă sunt îndrăgostitele românilor.

Croația conferă deloc surprinzător încă un potrivit exemplu, însă România pur și simplu nu-l poate urma, pentru că n-are cum și cu ce. Sămânța este iremediabil alterată, împrăștiată pe nimic, și numai națiune sportivă nu suntem, ci niște trompete pe cale de balonare.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = trei