Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean născut în ianuarie 1973, fiu de sportiv în orientare turistică. Dus de la vârsta grădiniței la jocurile lui ”Poli”, pe ”1 Mai” și în ”Olimpia”, dar și prin deplasări. Absolvent de ”C.D. Loga” și al Universității ”Politehnica”, promoția 1996, pe când conturam deja 4 ani în presa scrisă sportivă, în ”Sport Vest” și ”Fotbal Vest”, la începuturi despre fotbalul britanic. Experimentat ulterior la fața locului, de la finale pe Wembley până pe cele mai cochete arene. Una dintre cărțile de fotbal, compilate în insulă. Peste ani, colaborări periodice sau punctuale în presa scrisă, națională și internațională, TV și radio. Legitimat din 2005 la gruparea atletică Serpentine RC London, participant activ la numeroase competiții de anduranță și implicat în acțiuni caritabile. Lansator Sporttim.

Ei sunt viitorul iar ziua lor ar trebui să fie de 365 de ori pe an, dar suntem în sistemul ordonanțelor de urgență

Prioritatea unei națiuni ar trebui să fie dată de asigurarea cadrului benefic dezvoltării cât mai armonioase a generațiilor viitoare, schimb de mâine în favoarea căruia ar fi necesară proiectarea strategiei de țară și canalizarea resurselor adecvate, căci o bine aleasă investiție efectuată astăzi ar conferi roade sporite în timp, crescând implicit prin forța și implicarea noilor valuri consolidarea treptată a societății.

Scriu aceste rânduri nu neapărat pentru că este 1 iunie, reprezentând mai degrabă doar o dată simbolică și de reper, aliniată clișeelor atât de convenabile și pe placul mentalului superficial al maselor, când de fapt ziua copilului ar trebui să constituie o grijă cotidiană oțelită cu responsabilitate familială precum și la nivel sistemic, o perpetuă sărbătoare a vieții fără raportarea sa strictă la debutul lui Cireșar, ci înșirui aceste cuvinte pentru că lăbărțarea nesănătoasă a acoladei constatărilor legate de ceea ce ar trebui și s-ar putea face în folosul generațiilor de mâine ale României dar nu se întreprinde decât pe post de slogan a depășit cote deja alarmante.

Cum la fel de alarmante sunt statisticile de tot felul ce privesc ”pepiniera” societății, mai toate urmând traiectorii îngrijorătoare și dând în mod normal nu doar de gândit, ci chiar frisoane, reflexe firești însă doar în cazul unor decidenți cu adevărat responsabili și adânc pătrunși de interesul pentru binele colectiv, minus pe coridoarele puterii.

Nu mai pomenim despre descreșterea natalității prin scăderea ratei fertilității, aspecte ivite ca efect în timp al unor cauze mult mai complexe și tot mai greu de contracarat, ci ne raportăm strict doar la copiii zilelor noastre, deja părtași ai acestor vremuri, iar remarcile nu pot fi deloc dătătoare de speranțe.

Cum îi crești, așa îi ai, suflă o vorbă din popor, iar senzația lăsată de patetica disfunționalitate și degradare a două componente esențiale în creșterea generațiilor de mâine, învățământul și sănătatea, sugerează că sistemul i-ar vrea cât mai vulnerabili cu putință, potențiali recruți ai unei largi mase de manevră incapabilă de o gândire critică măcar la nivelul muchiei unui cap de ciocan, dacă nu al unei lame.

Și nu doar că pierderea de efectiv în școala românească preuniversitară este de 4 învățăcei la fiecare zece copii și adolescenți români de la ora evenimentelor din decembrie 1989 și până în deceniul în curs, așadar un imens recul al ocupării băncilor instituțiilor de învățământ, dar în plus și sistemul în sine este înadins croit nu în favoarea unei potrivite dezvoltări armonioase a omului de mâine, ci pentru a-i servi intereselor și scopurilor mult mai puțin detectabile la o primă privire.

Se arăta de exemplu luna trecută cum a căzut ca din senin plafonul unei incinte dintr-o unitate de învățământ bucureșteană, tragedia fiind evitată strict grație caracterului atipic al respectivei perioade de cursuri, parte a ”Săptămânii altfel”, și într-adevăr ce mai săptămână altfel pare a fi nu doar în acel caz dar mai mereu în școala românească, însă acest incident este nimic în raport cu dezastrul în acțiune al educației din Carpați, și nu numai ca infrastructură.

Iar învățământul și sănătatea merg mână în mână, deloc sub cele mai bune auspicii în România zilelor noastre, deficiențele de tot felul fiind valabile cu particularitățile de rigoare ambelor componente și cu mențiunea că ambele sisteme, prin labilitatea lor indusă, sunt implicate inert într-un lanț al slăbiciunilor având drept zală slăbită, deși de mare importanță, creșterea și prin mișcare a generațiilor de mâine, cu cătare și spre fațeta sportului de masă, dacă nu cel competițional sau chiar de performanță.

Sistemul de învățământ românesc nu este stimulativ în a-i obișnui pe copii să miște ca necesitate de bază a condiției umane, iar niște învățăcei tot mai rigizi în plan fizic în raport cu o asemenea activitate și în plan psihic cu inevitabilele-i rigori dar ca o ideală platformă de sprijin pentru întreaga existență, sunt potențialii clienți în timp ai celuilalt sistem, cel medical, cu efecte incalculabile peste generații.

Ambele sisteme par a tinde inevitabil spre implozie în raport cu necesitățile celor mulți, mult mai largă pătură a societății, cei mai mulți și mai mulți anunțându-se fără doar și poate a fi pacienții români, sau mai bine zis dependenții complexului farmaceutic, dar o ameliorare și atenuare a de-acum implacabilului destin colectiv s-ar mai putea tocmi cu chibzuință prin pârghia rezervată impulsionării activității sportive.

Doar că, fără discernământ și ineficient pusă în mișcare, ci doar în regim de avarie și cu repere gen 5% vărsate dintr-un traiect esofagian pare-se iritabil, necesarul imbold adresat sportului nu detectează acel public-țintă care ar trebuie să fie principalul beneficiar de drept moral și prioritar în interes național al demersului în speță, și anume copiii și în general generațiile de mâine, semn al păguboasei strategii, dovadă a lipsei de clarviziune și coerență.

Este imposibil să pretinzi că viziunea clar definită pe termen lung se bazează pe o aprofundată constatare și studiere a parametrilor și contextului general, din moment ce jalnicul regim de lucru poartă amprenta stilului de azi pe mâine și din aproape în aproape, rezumat sub forma unor Ordonanțe de Urgență aidoma baloanelor de săpun.

Când nu-ți știi prioritățile, sau din contră, le știi prea bine însă te faci că plouă, vei fi inevitabil la rândul tău sortit coborâșului, fie și la a „n”-a generație, dacă nu deja la cele imediat următoare, remarca fiind pe adresa decidenților cu pâinea și cuțitul în mână care nu doar că se cred nemuritori prin prisma abordărilor cu care degeaba fac umbră pământului dar își mai și închipuie că urmașii lor peste decenii ar putea fi oarecum mai bine insulați mulțumită ticluirilor lor actuale.

Sănătatea activității sportive naționale constă în insuflarea în masă a volitivului cu înclinații spre mișcare și consolidarea mai ales numerică dar și valorică a unei baze a structurii piramidale din care să se contureze protagoniștii evenimentelor și concursurilor specifice de mâine, arie de selecție pentru componenta competițională a domeniului, cu privire spre cea de performanță.

Ori dacă nu însămânțezi unde și cât trebuie, ci doar trosnești peste noapte Ordonanțe de Urgență croite ca atare pe post de colac de salvare pentru muribundul sport competițional dependent de sistemul de partid și de stat, atunci e ca și cum ai azvârli bani pe apa Sâmbetei, salarii cu multe zerouri pentru sportivi care astăzi sărută emblema clubului angajator, mâine nu, dar și cu multe minusuri ca beneficii în timp.

Copiii României, cei care au avut totuși șansa să vadă lumina zilei în subminata națiune cu tot mai puțini nou-născuți și care ar avea la o adică și șansa de a trece pragul uni școli și nu al unui spital, deși toate tendințele sunt pe zi ce trece mai defavorabile, ar trebui să fie ținta ajutorului guvernamental în regim de urgență, atât prin construirea unei adecvate infrastructuri sportive cât și prin crearea cadrului propice pentru îmbrățișarea activităților din domeniu în facilitățile puse la dispoziție.

Sportul juvenil și de masă este folia regenerativă a plămânului sănătos al națiunii, laboratorul ca arie de selecție a competitorilor și performerilor de mâine, ideale modele pentru învățăceii de poimâine. Creșterea organică, de la baze, este unica soluție raportată la sport a unei națiuni pe cale de dispariție, și nu alocarea de sume disproporționate vizavi de realitățile factuale ale României în buzunarul unor prim-divizionari care oricum nu induc în nici un fel în acest pionierat de carton și pe bâjbâite al sportului profesionist românesc profitul economic la nivel social ce ar părea la prima vedere că îl magnetizează.

Copiii de astăzi ai Timișoarei nu mai au bunăoară patinoarul sau bazinele de înot ale predecesorilor lor, nici numeroasele terenuri de iarbă ori bitum din alte vremuri, nici naturalețea parcurilor și nici măcar strada între borduri, la o miuță, astăzi camuflată la diferența de nivel trotuar-carosabil de șasiurile demascând toată iresponsabilitatea în creștere a rătăciților cu pluta ”adulți” ai acestei națiuni. Și n-au pusă deoparte în favoarea lor nu doar infrastructura sportivă, ca bază imperios necesară derulării mișcării, ci și bruma de investiții ca un pariu câștigat pe viitor. Dacă nu mare campion peste ani, măcar sănătos individ peste ani și ani.

Dar nu se vrea, în lipsa voinței politice în acest sens, iar politicul autohton este de fapt doar unealta adjudecată, servilă și utilă a celor care înrâuresc mersul lucrurilor după șabloanele ”nu vreau!” și ”vreți, nu vreți, faceți cum vreau!”, așa încât toate cele deja constatate și întâmplate, precum și cele care se vor întâmpla, n-au cum să iasă din tiparele prestabilite. Ca un reflex al perpetuării sistemului dorit din timp și vizat în timp, în care copiii de astăzi și mâine își au strict rolul lor clar definit cu bătaie spre cel aliniat poimâine, precum și o zi pe an în care mașinăria programată să-i recunoască în regim de double-speak are setările activate pe sugestia iluzorie că societății i-ar și păsa cumva, și ar mai și conștientiza miza pusă în joc.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × = cincisprezece