Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Fotbal mic, antrenori mari (sic!)

Discut deseori cu prietenii și nu încetez să mă minunez de cât noroc are naționala de fotbal a României în ce privește tragerile la sorți. Păi, în grupa noastră de acum pentru Europene, poți să cauți cât vrei, nu găsești o Anglie sau o Germanie, o Franță sau o Spanie, o Italie sau o Olandă. Nici măcar Portugalia lui CR7 ori Suedia lui Zlatan, nici Belgia, Rusia ori Danemarca. Nu tu Serbia sau Croația, nici măcar Bosnia! Nimic mai acătării! Parcă e o grupă anume, câștigată la poker de abilii noștri oameni de fotbal din perioada ante-proces. Păi și să nu vrei, nu ai cum să nu te califici! E o grupă creată special pentru al treilea descălecat al Generalului, pentru un nou turneu final sub comanda sa, primul însă în care va trebui să se descurce cu o generație care nu mai păstrează decât numerele de pe tricou de la cea ”de aur”, în rest fiind fundamental vorba despre două entități diferite. (E greu să pui în aceeași frază despre fotbal, într-o discuție serioasă, doi jucători precum Hagi și Tănase).

Paradoxal, pe măsură ce fotbalul nostru își continuă înotul prin mediocritate (locurile urcate în clasamentul FIFA mă lasă rece, când mă gândesc la calitatea îndoielnică pe care o etalăm în fața unui adversar mai acătării), antrenorii români câștigă notorietate, încet dar sigur. Contra nu se descurcă deloc rău în Spania, și e la un pas să fie vândut la preț bun în China. Reghecampf și Pițurcă sunt pe cai mari – mă rog, cămile, dacă vreți – la arabi, unde își îngroașă până la plezneală conturile. Înaintea lor, cu portofelul și mai doldora, Olăroiu, proaspăt antrenor al Arabiei Saudite! Chiar și Lucescu rezistă, încă, cu brio la Șahtior, ca un adevărat Matusalem al grupării miniere, supraviețuind, fotbalistic vorbind, printre gloanțe și arbitri ostili.

Că tot vorbim de Il Luce, e lesne de văzut că acesta are o copie, mititică în performanțe și supradimensionată în metehne, în campionatul intern. E vorba de fiul regretatului nea Vanea Chirilă, Ionuț. Cu performanțe în tinerețe la juniorii lui Dinamo, unde a antrenat generația lui Hîldan (Dumnezeu să-l odihnească și pe el) și Florentin Petre, omul are un ego exacerbat și o părere mirobolant de bună despre sine. Cine îl aduce la echipă e informat că va avea la timonă un mix între Mourinho și Wenger și în doi ani, maximum trei, va lua campionatul. Când oamenii se prind și îl dau afară după câteva luni, omul lansează jihadul, atacuri în presă, dezvăluiri, tot tacâmul. Nu de mult, s-a autopropus la Dinamo și a informat opinia publică că el a fost cel care l-a ”descoperit” pe Sânmărtean (că tot ziceam de stirpea lui Il Luce, pe care, dealtfel, și-l arogă ca mentor). Nu spun că omul nu e școlit și că nu știe fotbal. Personal, mi-a plăcut până în urmă cu niște ani, când, văzând același și același scenariu fără happy-end, l-am scos de la suflet, dezamăgit. Și pe Lucescu îl strică gura, dar, între timp, el a fost la niște Europene, a luat o Cupă UEFA și o cârcă de titluri și cupe. Comparația e deșartă…

Fotbalul românesc, nechezol în cești de argint. Made in China.

Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × noua =