Fotbalul, un joc cu sistemul nervos cam foarte nervos

1. Dacă, pentru femeile urâte, alcoolul a fost inventat ca să cunoască şi ele binefacerile intimității, pentru români, fotbalul a fost inventat ca să uite în ce şerbet se află mereu înfundaţi. Un gol genial sau o pasă la fel a lui Dobrin, Hagi, Mutu  ori ale oricărui „tricolor” a șters umilinţe, mizerii şi nevoi. După cum victoria din faţa unor mari puteri ori a unui adversar „special” cum este Ungaria poate produce adevărate deliruri stradale cu transe şi momente de bucurie apropiate de extaz. Asemenea victorii răzbună tot soiul de eşecuri, tot soiul de fapte din trecuturi mai mult sau mai puţin apropiate.

Nimic mai pasional pentru un popor căruia îi lipseşte vocaţia disciplinei decât acest joc. În febra marilor întâlniri sau a celor decisive, zumzăie — peste ţară —  o emotivitate aparte. O tensiune, un climat de mobilizare generală că şi cum s-ar porni o Cruciadă. Pe micile ecrane apar cohorte de oameni politici ce îşi dau cu părerea, fotbaliştii devin cavaleri, jocul de fotbal se transformă în „bătălie”, tonul comentariilor ce preced meciul este emoţional, patetic, de o isterie abia reţinută. Pe cale de consecinţă, analizele lucide, reci, ce preced întâlnirea, sunt înlocuite cu simple deziderate vândute drept realităţi.

Așadar, nu ar fi, oare, nevoie de o mai așezată abordare a fotbalului în genere?

2. Pe vremuri, înainte de ’89, aveam o cunoştinţă pe care îl întâlneam la toate meciurile. Eram cumva nedumerit fiindcă ştiam foarte bine că nu îl interesează deloc fotbalul. Explicaţia pe care mi-a oferit-o în urma mirării mele de a-l întâlni într-un asemenea context a fost foarte simplă : venea pe stadioane pentru a huidui, venea să strige “hoţii”, “bandiţii”, “porcii” şi să se gândească la ştiţi dv. cine.

Astăzi, supapa este deschisă criticilor şi stadionul s-a transformat într-un loc în care nu critica socială, ci mai ales violenţa şi rasismul se exprimă deschis. Este un fenomen valabil pentru toate spaţiile geografice. Celălalt e de vină din start și asta poate fi înțeles cumva până în clipa în care, din adversar, Celălalt devine Dușman! Dar nu numai celălalt, ci și cei din echipa ta.

Stoicikov, când juca la Barcelona, era „țigan” când rata și rege când înscria!

Salvează legătura permanentă.

Marcel Tolcea

Marcel Tolcea
Profesor universitar, scriitor, jurnalist. Membru fondator al Societății Timișoara, director fondator al publicațiilor „Sport”, „Sport Vest”, „Fotbal Vest”, „DeWest”. A publicat cărți de poezie, de critică literară, simbolism, comunicare și jurnalism. Rubrici în/la revista „Orizont”, Radio Analog, Radio Campus, Plai cu Boi, TVR Timișoara, Radio Timișoara ș.a. Pagina de blog: La Tolce Vita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× noua = 9