Gânduri lângă un stadion gol

Am trecut zilele trecute pe lângă stadionul UMT și am simțit un mic junghi în coaste. Bine, e o metaforă nu prea bine aleasă… Am simțit o frustrare, mai bine zis, gândindu-mă la echipa care a încântat atâtea generații de druckeri, vreme de zeci de ani, pentru a sfârși la index, jertfită pe birourile capitalismului de tranziție. Mi-am amintit și de CFR, altă echipă timișoreană care a făcut cândva furori și care acum evoluează în diviziile inferioare. Se răsucesc în mormânt ”Csikili” Reuter și Iosif Kovacs, văzând unde a ajuns echipa care odinioară ocupa locul 2 în prima ligă și juca finala Cupei României cu UTA lui Petchovschi ! Bineînțeles, gândul mi-a zburat apoi la Poli, ”cea din B”, care respiră artificial cu ajutorul Politehnicii și al Municipalității. După aceea nu m-am mai gândit la nimic.  

Azi, Timișoara nu înseamnă aproape nimic pe harta fotbalistică a țării, după ce, cu numai câțiva ani în urmă, se bătea la campionat și disputa două finale de Cupă. Din păcate, fostul patron al clubului se alătură unui șir de personaje, mai mult sau mai puțin aventuriere, care și-au făcut imagine la Timișoara și au plecat apoi lăsând găuri largi și adânci. Municipalitatea are partea ei mare de vină. I-a pus pe tavă fostului patron condiții la care alte grupări doar visau, l-a lăsat să facă ce vrea și a răbdat cu tenacitate o grămadă de derapaje ale sus-numitului, care meritau ferme puneri la punct și nu numai atât. Când s-a tras linia, n-a mai rămas nimic. Zeci de jucători pe care s-au dat bani grămadă, evaporați la Steaua și Dinamo, plus – de fapt minus! – nici un trofeu. Istoria consemnează doar învingătorii.

Unde vreau să ajung? La faptul că, în opinia mea, asocierile cu instituțiile de stat, în genere, nu sunt sănătoase, cel puțin în fotbal. (În genere nu înseamnă 100%, a se reține!). Asocierile cu instituții de stat înseamnă, invariabil, afaceri cu statul. Mai mult, afaceri preferențiale cu statul, pentru că aceeși firmă-acționar lucrează cu aceeași instituție-mecena. Cu excepția unei transparențe extreme (dar unde ați văzut în fotbal transparență extremă?) și a unui control foarte riguros, aceste asocieri sunt suspectate invariabil de treburi necurate, mai ales dacă rezultatele nu sunt cele scontate. E o struțo-cămilă în care toți decid câte puțin, dar nimeni nu e responsabil dacă șandramaua de dărâmă. A se vedea cazul Poli.

Actuala Poli e o asociere între trei instituții (Municipalitate, CJT și Politehnică), toate pline de bune intenții. Rămâne de văzut cât de solid e sacul acestora în varianta promovării, atunci când lotul va trebui drastic primenit, pentru a nu se ajunge în situația UMT-ului de mai an… Revenind la echipa de la Gara mică, cum ne plăcea să o numim, aceasta a fost dusă la faliment cu bani exclusiv privați. Deci, se poate și așa, nu? Un investitor care nu se pricepe la fotbal îmbracă o haină prea largă pentru el și, când își dă seama, o leapădă.

Peste 20-25 ani, puțini își vor mai aminti de frumoasele duminici de altădată, când mergeam la stadionul de lângă Pădurea Verde să vedem fotbal și să chibițăm apoi la doi mici și-o bere…

Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 7 = unu