Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Hopa Mitică

Schimbarea lui Dumitru Dragomir de la Ligă a fost o surpriză din cele care fac deliciul microbiștilor, un fel de Spania – Azerbaidjan 0-1, care dă peste cap ochii fanilor și pariurile. Proaspăt schimbatul președinte nu a crezut nici cât negru sub unghie că e în pericol, nici când mina era pusă și lipită deja sub fundul scaunului. Cine se aștepta ca un om ieșit din fotbal de ani buni, discret în aparițiile publice și având deja o etichetă de învins, chiar în fața lui Dragomir, cu 13 ani în urmă, să convingă floarea conducătorilor din prima ligă? Mitică, în nici un caz, din moment ce și-a permis să dea cu flit Stelei, ”nici nu vreau să mă voteze Becali!”, sfârșind cu o sfidare butaforică, care s-a vrut a fi genială, dar a avut efect de fâs: ”dacă rămân președinte, nu schimb nimic la Ligă!”.

Schimbarea s-a făcut fără tam-tam, ba chiar cu oarecare fair-play din partea învinsului, tot un costum din recuzita inepuizabilă a clovnului din Bălcești, dar ideea e ce se va întâmpla în viitor. Gino e departe de a fi Maica Tereza, iar legendele nescrise din lumea fotbalului îl prezintă în culori suficient de gri. Internațional de succes în anii ’80, prieten la cataramă cu Nicu Ceaușescu și camarila acestuia, apoi om de afaceri și conducător de club din spița lui Pădureanu; discret și extrem de abil la tras sforile în perioada în care un club, recte FC Național, pe care l-a condus, se putea îndatora cât Congo, după care se ”spăla” prin schimbarea numelui cu o virgulă, devenea curat ca un nou-născut din reclame, se îndatora din nou ș.a.m.d. Singura ieșire din decor, la nervi, a fost celebra cursă după arbitrul Zotta, dar ea poate fi trecută în rândul excepțiilor. Tot legendele spun că Iorgulescu este la fel de meseriaș în spatele scenei ca Mitică, dar nu are charismă de actor și, în consecință, detestă presa, spre deosebire de cel detronat, pentru care e o desfătare să dea interviuri la TV. Cu acest rucsăcel de instrumente în spate, Gino a dat lovitura de maestru în seara dinaintea alegerilor, la care a invitat președinții și l-a scos din joben pe premier. Cu alte cuvinte, dacă mai vreți bani de la stat, de la Consilii sau regii,votați cum trebuie! Și au votat. Hopaaaa, Mitică nu se mai ridică!

Pe undeva, toată treaba aduce cu înlocuirea pălăriei Mariei, dacă nu am lua în calcul și posibilitatea ca oamenii să se schimbe. O fac foarte rar, de regulă în urma unui eveniment care le zguduie viața, dar o fac. Lumea fotbalistică din afara stadioanelor așteaptă un Iorgulescu pe un cal alb, care să curețe matrapazlâcurile, favoritismele, interpretările elastice ale regulamentelor. Dar oare același lucru îl așteaptă și președinții? Cred sincer că nu, altfel Dragomir nu rezista atâta amar de vreme. El a avut o abilitate nativă a împăcării cu toți, creând un sistem în care regulamentele erau facultative și puteau fi interpretate multidirecțional, astfel ca toată lumea să fie mulțumită. În momentul în care procentul nemulțumiților a devenit însemnat, a fost de ajuns un brânci politic și schimbarea de regim s-a produs.

Va aduce Gino Iorgulescu transparență, intransigență, echidistanță, respectul legii? Foarte greu de crezut. Deocamdată l-a adus pe Ponta la masă și a fost suficient.

Concluzia: citiți (și) editorialul lui Marius Breazu. E acolo o concluzie de concluzie!

Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.